Istoria originii rasei anatoliene
Istoria pisicii anatoliene este o poveste despre supraviețuire și evoluție naturală. Patria acestor animale este regiunea din jurul lacului Van din Anatolia de Est (Turcia modernă). Această zonă este cunoscută pentru variațiile sale extreme de temperatură: veri fierbinți și uscate și ierni lungi, cu zăpadă și ger. Tocmai aceste condiții extreme au modelat trăsăturile unice ale rasei. Timp de mii de ani, aceste pisici au trăit alături de oameni, dar dezvoltarea lor a avut loc în principal pe cale naturală. Au supraviețuit doar indivizii cei mai puternici, agili și inteligenți, capabili să vâneze și să se adapteze la un mediu în schimbare.
Cercetătorii consideră că pisicile anatoliene sunt descendenții direcți ai celor mai vechi pisici domesticite. Descoperirile arheologice din regiune indică faptul că pisicile trăiau alături de oameni încă din neolitic. Ele nu au fost rezultatul unei selecții direcționate, precum multe rase moderne. Fondul lor genetic este autentic și pur, ceea ce le face deosebit de valoroase pentru felinologie. Spre deosebire de rudele sale cu păr lung, cum ar fi Angora turcească, pisicile anatoliene au dezvoltat o blană scurtă, dar incredibil de deasă, cu un substrat gros, care le proteja perfect atât de căldura verii, cât și de frigul iernii.
Studiul și creșterea dirijată a rasei au început abia la sfârșitul secolului XX. Un grup de entuziaști din Germania, impresionați de inteligența, sănătatea și caracterul unic al acestor pisici, a inițiat un program pentru conservarea și standardizarea lor. Aceștia au adus mai mulți reprezentanți ai rasei din Turcia în Europa. Datorită muncii lor, în anul 2000, Federația Mondială a Felinelor (WCF) a recunoscut oficial rasa sub denumirea de „Pisica anatoliană” (Anatolian cat) și i-a stabilit un standard. În prezent, rasa rămâne destul de rară în afara Turciei și a Europei, dar popularitatea sa este în continuă creștere datorită combinației excelente de frumusețe exterioară, sănătate robustă și un caracter uimitor.
Aspectul exterior și standardele rasei de pisici anatoliene
Pisica anatoliană este un animal armonios construit, de dimensiuni medii spre mari, care emană forță și eleganță. Corpul său este bine echilibrat, musculos, dar nu masiv. Motanii sunt de obicei considerabil mai mari și mai grei decât femelele. O trăsătură importantă este structura osoasă puternică, ce denotă originea naturală și rezistența.
Aspectul exterior și standardele rasei de pisici anatoliene · 6
| Parte a corpului | Descriere conform standardului WCF |
|---|---|
| Corp | De dimensiuni medii spre mari, puternic, musculos. Pieptul este puternic, bine dezvoltat. Membrele sunt de lungime medie, robuste, cu labe rotunde și puternice. Picioarele din spate sunt puțin mai lungi decât cele din față, asigurând o capacitate de săritură incredibilă. |
| Cap | Are forma unui triunghi trunchiat cu contururi moi. De lungime medie, cu o bărbie puternică și un profil aproape drept. Fruntea se continuă lin spre nas. |
| Urechi | Mari, late la bază, cu vârfurile ușor rotunjite. Sunt așezate sus pe cap, vertical. Partea interioară este bine acoperită cu păr. |
| Ochi | Mari, ovali, ușor oblici. Expresivi și strălucitori. Culoarea ochilor poate fi oricare, de la verde și galben la albastru, și nu depinde de culoarea blănii. Se admite heterocromia (ochi de culori diferite). |
| Coadă | De lungime medie, bine acoperită cu păr, proporțională cu corpul. Are aspectul unei „perii” datorită blănii dese. Este mobilă și se subțiază spre vârf. |
| Blană | Scurtă, fără un substrat pufos pronunțat, dar foarte deasă. La atingere este fină, mătăsoasă, „crocantă”. Vara, blana este mai scurtă și mai aspră, iar iarna devine mai lungă și mai deasă. O trăsătură caracteristică este capacitatea hidrofugă. |
Una dintre principalele particularități ale blănii este textura sa. Aceasta nu este lipită de corp, ceea ce creează un efect de lejeritate și volum. O astfel de structură asigură o termoreglare excelentă. Culorile pisicilor anatoliene pot fi foarte variate. Standardul WCF admite toate culorile naturale, inclusiv alb, negru, roșcat, crem, precum și variațiile acestora cu model tabby (tigrat, marmorat, pătat). Nu sunt permise doar nuanțele de ciocolatiu, lila, scorțișoară și culorile acromelanice (siameze), deoarece acestea nu sunt naturale pentru această rasă autohtonă. Cantitatea de alb în culoare nu este reglementată - pisica poate fi complet albă sau poate avea doar niște „șosete” albe.
