Istoria detaliată a apariției rasei
Istoria Wachtelhund-ului German își are originea în Germania la sfârșitul secolului al XIX-lea. La acea vreme, după revoluția de la 1848, dreptul la vânătoare a încetat să mai fie un privilegiu exclusiv al nobilimii. Vânătorii de rând și pădurarii aveau nevoie de un ajutor universal, de încredere și neobosit, care să poată lucra pe terenuri variate — de la păduri dese la mlaștini și lacuri. Era nevoie de un câine capabil nu doar să găsească și să stârnească vânatul, ci și să lucreze pe urmă de sânge și să aporteze.
La baza creării noii rase au stat vechii câini de vânătoare germani, în special „Stöberhund”, acum dispărut, care era cunoscut încă din Evul Mediu. Acești câini erau maeștri în căutarea vânatului în tufișuri. Munca de selecție a fost orientată spre consolidarea calităților universale de vânătoare. O figură cheie în formarea rasei a fost Friedrich Finner, un pădurar care a început creșterea direcționată a acestor câini. Progenitorul rasei este considerat masculul pe nume Lord Augusta 1834 L, care provenea din orașul bavarez Staufenberg.
De la bun început, creșterea s-a desfășurat pe două linii principale, care se deosebeau prin culoare și unele trăsături de temperament:
- Linia maro (Braunschimmel): Câinii de acest tip, adesea cu pete albe, erau considerați mai calmi, mai echilibrați și foarte docili. Erau ideali pentru lucrul la distanță mică și aveau un miros excepțional.
- Linia bălțată (Schimmelschlag): Aceștia erau câini maro-bălțat sau roșcat-bălțat, uneori cu pete albe. Se distingeau printr-o mai mare ardoare, viteză și o tenacitate incredibilă în urmărirea vânatului, în special în lucrul pe urma de sânge.
În 1903 a fost fondat clubul german al rasei, „Verein für Deutsche Wachtelhunde”, care a unit eforturile entuziaștilor. Mult timp, cele două linii au fost crescute separat, dar ulterior au fost încrucișate pentru a combina cele mai bune calități ale ambelor tipuri. Acest lucru a permis obținerea câinelui universal pe care îl cunoaștem astăzi — un vânător echilibrat, dar pasionat. În afara Germaniei, rasa rămâne destul de rară, iar creșterea sa este strict controlată de cluburi pentru a păstra calitățile de lucru unice.
Cum arată un Wachtelhund German: standard și aspect
Wachtelhund-ul German este un câine de talie medie, cu o constituție robustă, musculoasă, cu o blană deasă și lungă și un cap nobil. Aspectul său denotă forță și rezistență. Formatul corpului este ușor alungit, adică lungimea trunchiului este puțin mai mare decât înălțimea la greabăn (într-un raport de aproximativ 1.2:1), ceea ce îi conferă stabilitate.
Capul este uscat, proporțional cu corpul. Craniul este plat, cu o trecere moderat pronunțată de la frunte la bot. Botul este puternic, nu ascuțit. Buzele sunt uscate și bine lipite. Nasul este mare, cu nări bine deschise, de culoare maro. Ochii sunt de mărime medie, migdalați, predominant în nuanțe închise de căprui, cu o expresie inteligentă și prietenoasă. Urechile sunt prinse sus și larg, plate, fără a se răsuci, atârnând imediat în spatele ochilor. Sunt acoperite cu o blană deasă, adesea ondulată.
Trunchiul este puternic, cu o musculatură bine dezvoltată. Gâtul este puternic, fără salbă. Spatele este scurt și solid, iar șalele sunt musculoase. Cutia toracică este ovală, adâncă, oferind suficient spațiu pentru inimă și plămâni. Coada continuă linia spatelui, în stare de repaus este lăsată în jos, iar în mișcare sau în stare de excitație este purtată la nivelul spatelui sau puțin mai sus. De obicei, coada este cupată la o treime (în țările unde acest lucru este permis) pentru a preveni rănile în timpul vânătorii în tufișuri dese. Este important de menționat că în România, cuparea cozii din motive estetice este interzisă prin lege.
Blana este una dintre principalele caracteristici ale rasei. Este deasă, bine lipită de corp, de obicei ușor ondulată, dar poate fi și dreaptă. La atingere, blana este aspră, cu un strat inferior bine dezvoltat, care protejează eficient câinele de intemperii și de apa rece. Pe partea din spate a picioarelor și pe coadă există franjuri mai lungi.
Principalele varietăți de culoare:
- Maro uni: Uneori poate avea o nuanță roșcată. Sunt permise mici pete albe pe piept și pe degete.
- Maro-bălțat (Braunschimmel): Fondul este alb sau gri cu picățele sau pete dese maro. Capul este predominant maro, uneori cu o dungă albă. Există și o variantă roșcat-bălțată.
