Istoria rasei Mastiff Napolitan: din antichitate până în prezent
Istoria Mastiffului Napolitan este o călătorie fascinantă prin milenii, povestind despre originea uneia dintre cele mai vechi și mai impunătoare rase de câini. Se presupune că Mastifful Napolitan descinde dintr-un străvechi câine de pază, al cărui strămoș a fost un câine de pază tibetan primitiv, de dimensiuni mari. Aceste animale puternice, cunoscute sub numele de molossi, s-au răspândit în Asiria, Asia Mică și Babilon, unde erau folosite pentru pază, vânătoare și chiar în acțiuni militare. Imaginile lor sunt adesea întâlnite pe basoreliefuri și statui antice, ceea ce atestă importanța lor în civilizațiile antice.
În epoca romană, acești câini, adesea numiți molossi sau câini indieni, au jucat un rol cheie. Romanii prețuiau foarte mult forța și curajul lor, folosindu-i în luptele de gladiatori în arene împotriva animalelor sălbatice, precum și ca paznici ai moșiilor și câini de război. Există mai multe legende despre acești câini mari și puternici. Aristotel, de exemplu, descrie o legendă despre originea acestor câini, sugerând că ar fi apărut datorită uniunii dintre un câine și o tigroaică. Istoricul roman Pliniu povestește că doi astfel de câini au fost aduși în dar lui Alexandru cel Mare de către un rege indian învins. În India, Persia și Ninive, arheologii au descoperit numeroase basoreliefuri și statui cu imagini ale acestor câini. Aceste mărturii istorice subliniază importanța lor în cultura și viața cotidiană a popoarelor antice.
Se presupune că în Europa acești câini au fost aduși de negustori și cuceritori. Aici s-au încrucișat cu rase locale, ceea ce a dus la apariția unei mari varietăți de molossoizi. După căderea Imperiului Roman, mulți reprezentanți ai rasei au continuat să trăiască în diferite colțuri ale Italiei, în special în regiunea Campania, în jurul Neapolelui, unde erau folosiți ca și câini de fermă și paznici. Aici, în mediul rural, și-au păstrat caracteristicile unice, rămânând relativ neschimbați de-a lungul secolelor.
Perioada celui de-Al Doilea Război Mondial a fost critică pentru rasa Mastiffului Napolitan. Populația s-a redus semnificativ și a fost pe punctul de a dispărea. Cu toate acestea, datorită eforturilor entuziaștilor și chinologilor, rasa a fost salvată. Un rol deosebit în acest sens l-a avut chinologul italian Piero Scanziani. El și-a dedicat viața refacerii și păstrării purității sângelui Mastino Napoletano, adunând exemplarele supraviețuitoare din zonele rurale. Datorită muncii sale asidue, în 1949 a fost scris primul standard oficial al rasei Mastino Napoletano, ceea ce a permis recunoașterea oficială a acesteia și începerea unei activități țintite de reproducere.
Mastifful Napolitan modern este un descendent direct al acestor vechi câini italieni. El și-a păstrat statura impresionantă, pliurile caracteristice ale pielii și temperamentul unic. Astăzi, Mastifful Napolitan nu este doar un paznic de încredere, ci și un tovarăș minunat pentru cei care înțeleg și prețuiesc această rasă unică. Istoria sa este o dovadă a rezistenței și capacității de supraviețuire, precum și a importanței conservării diversității genetice în lumea canină. Această rasă este un monument viu al timpurilor străvechi, care continuă să impresioneze prin măreția și noblețea sa.
Cum arată Mastifful Napolitan: descrierea aspectului
Mastifful Napolitan este un câine de pază cu capul și membrele scurte, cu un trup lat. Aspectul său este unul dintre cele mai expresive și recognoscibile dintre toate rasele de câini. Este un câine-gigant, care impresionează prin masivitatea și puterea sa, dar în același timp are proporții armonioase, care îi conferă un aspect nobil.
Capul și fața Mastiffului Napolitan
Capul este masiv, acoperit cu piele care atârnă de la tâmple până la pieptul câinelui, formând riduri specifice. Aceste pliuri ale pielii, în special pe bot și gât, sunt una dintre cele mai caracteristice trăsături ale rasei. Ele conferă mastiffului o expresie unică, severă. Craniul este lat și plat, cu un stop pronunțat. Botul este lat și adânc, cu maxilare bine dezvoltate. Dinții sunt în set complet, cu colți mari și maxilare puternice, formând o mușcătură în foarfecă sau dreaptă. Buzele sunt groase și cărnoase, lăsate, formând babele caracteristice.
Ochii sunt adânciți, culoarea lor fiind de obicei în ton cu blana, de la ambră închisă la nuanțe de alună, ceea ce conferă privirii mastiffului expresivitate și profunzime. Expresia ochilor este calmă, atentă și inteligentă. Urechile nu trebuie cupate, conform standardului modern acest lucru nu este acceptat. Sunt de dimensiuni medii, de formă triunghiulară, lăsate, aderente la obraji.
Corpul și statura Mastiffului Napolitan
Gâtul este puternic, pieptul lat și masiv. Spatele este drept, lat și musculos. Corpul este puternic și compact, cu o musculatură bine dezvoltată. Cutia toracică este adâncă și lată, indicând o capacitate pulmonară mare. Abdomenul este moderat strâns. Membrele sunt puternice și musculoase, cu labe mari. Coada este groasă, cupată la o treime, deși în multe țări cuparea cozilor este interzisă, iar aceasta rămâne de lungime naturală, îngustându-se spre vârf. În stare naturală, coada este ținută jos, iar în timpul mișcării sau excitării poate fi ridicată la nivelul spatelui.
Blana și culoarea Mastiffului Napolitan
Blana este netedă, scurtă, densă și lucioasă. Nu are subpăr, ceea ce face îngrijirea ei relativ simplă. Este permisă culoarea neagră sau gri. De asemenea, pot fi culori roșcate și tigrate. Pot exista pete albe pe piept și pe vârful degetelor, dar acestea nu trebuie să fie prea mari. Cele mai comune sunt nuanțele de gri (gri-plumb, gri-albăstrui) și negru. Mastiffii roșcați și tigrați sunt mai rari, dar, de asemenea, recunoscuți de standard. Culoarea trebuie să fie uniformă, fără tranziții bruște.
