Istoria originii Copoiului Tirolez
Istoria Copoiului Tirolez își are rădăcinile în trecutul îndepărtat și este strâns legată de istoria regiunii alpine Tirol. Se crede că strămoșii acestor câini au fost copoii celți, care au ajuns pe aceste meleaguri împreună cu triburile celte. Acești câini, cunoscuți pentru rezistența și mirosul lor excelent, s-au încrucișat cu rase locale, formând treptat un tip unic de copoi, perfect adaptat la vânătoarea montană.
Primele mențiuni fiabile despre câini asemănători cu Copoii Tirolezi moderni datează din jurul anului 1500. Însuși împăratul Sfântului Imperiu Roman, Maximilian I, un vânător pasionat, menționa în scrierile sale „copoii de rasă pură” din Tirol, pe care îi folosea în timpul vânătorilor sale în pădurile alpine. Acest lucru demonstrează că deja la acea vreme rasa era foarte apreciată pentru calitățile sale de lucru.
De-a lungul secolelor, rasa s-a dezvoltat în condiții de izolare relativă în văile montane ale Tirolului. Selecția s-a bazat exclusiv pe calitățile de lucru: erau apreciați câinii cu cel mai bun miros, rezistență, voce puternică și capacitatea de a lucra independent, urmărind animalul pe urmă. Aspectul exterior avea o importanță secundară, ceea ce a dus la formarea unei staturi funcționale și armonioase, fără caracteristici extreme.
Creșterea sistematică și standardizarea rasei au început abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În anii 1860, vânătorii din Tirol au început să țină cărți de origine pentru a păstra puritatea sângelui și caracteristicile remarcabile de lucru ale câinilor lor. Primul standard oficial al rasei a fost elaborat și publicat în 1896, iar recunoașterea oficială a rasei la nivel internațional a avut loc în 1908. Interesant este că Copoiul Tirolez a devenit una dintre primele rase austriece care a obținut acest statut, subliniind importanța sa pentru cultura de vânătoare a țării. O istorie la fel de nobilă o au și alți copoi europeni, de exemplu, copoiul german, care este de asemenea rezultatul unei selecții atente a câinilor de vânătoare.
Standardul rasei și aspectul exterior al Copoiului Tirolez
Copoiul Tirolez este un câine de talie medie, cu o constituție uscată și puternică, cu o structură corporală funcțională și armonioasă. Dă impresia unui atlet rezistent și agil, pregătit pentru o muncă de lungă durată în munți.
- Capul: Craniu larg, uscat, ușor bombat. Trecerea de la frunte la bot este lină, dar clar definită. Botul este puternic, neascuțit. Buzele sunt uscate, strânse. Nasul este întotdeauna de culoare neagră.
- Ochii: Mari, neafundați, de formă rotundă. Culoarea – maro închis. Privirea este inteligentă și calmă.
- Urechile: Lungi, largi, prinse sus (ajung aproximativ până la vârful nasului), cu vârfuri rotunjite. Cad plat de-a lungul obrajilor.
- Corpul: Format dreptunghiular. Spatele este drept și puternic. Pieptul este adânc, dar nu prea lat, oferind suficient spațiu pentru plămâni și inimă. Abdomenul este moderat strâns.
- Coada: Prinse sus, lungă, în formă de sabie. În stare de repaus, este lăsată în jos, iar în timpul mișcării sau excitației se ridică deasupra liniei spatelui. Este acoperită cu o blană densă, asemănătoare unei perii, mai ales pe partea inferioară.
- Membrele: Drepte, musculoase, cu oase puternice. Lăbuțele sunt strânse, cu pernuțe dure și gheare puternice.
Blana și culoarea
Una dintre caracteristicile cheie ale rasei este blana sa dublă, care protejează câinele în mod fiabil. Există două varietăți de blană:
- Cu păr scurt: Blana scurtă, deasă, strâns lipită, cu un substrat bine dezvoltat.
- Cu păr aspru: Blana mai aspră și mai tare la atingere, de asemenea cu un substrat dens.
Standardul permite două tipuri principale de culoare:
- Roșcată (de căprioară): Poate varia de la roșcat deschis la maro-roșu intens.
- Negru-cu-foc: Un „pătură” neagră pe spate cu semne de foc clare sau gălbui pe bot, piept, membre și sub coadă.
Sunt permise mici pete albe pe piept („steluță”) și pe labe.
