West Siberian Laika — Istorie și standard

Istoria rasei West Siberian Laika

Istoria West Siberian Laika este strâns legată de viața popoarelor indigene din Urali și Siberia de Vest — Hantii și Mansii. De-a lungul secolelor, aceste popoare au folosit câini aborigeni locali pentru vânătoare, care erau vitali pentru supraviețuirea în condițiile aspre ale taigalei. Acești câini, cunoscuți sub numele de laika hant și laika mans (vogul), au devenit baza genetică pentru rasa modernă. Ei se distingeau prin rezistență, versatilitate și capacitatea de a lucra la o mare varietate de vânat — de la veveriță la urs.

Munca țintită asupra rasei a început în anii 1920. Cineologii sovietici au observat calitățile de lucru remarcabile ale laicilor locali și și-au propus să creeze un câine de vânătoare universal. Un rol cheie în popularizarea rasei l-a jucat vânătorul-cineolog Fedor Krestnikov, care în articolele sale a descris în detaliu avantajele laicilor din Urali. Primele încercări de standardizare au fost făcute la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar selecția sistematică a început mai târziu.

Unul dintre primii reprezentanți remarcabili ai rasei care a influențat dezvoltarea acesteia a fost câinele pe nume Groznîi, născut în 1930. Acesta a aparținut clubului de creștere a câinilor din Sverdlovsk și a devenit un etalon pentru mulți crescători. După al Doilea Război Mondial, munca cu rasa s-a intensificat, și în 1949 a fost adoptat un standard provizoriu, iar în 1952 — unul permanent. Astăzi, West Siberian Laika este una dintre cele mai răspândite rase de vânătoare din Rusia și este populară în multe alte țări, în special în Scandinavia, datorită calităților sale excepționale de lucru.

Cum arată West Siberian Laika: descrierea aspectului

West Siberian Laika — este un câine de talie medie, cu o constituție uscată și puternică, cu un schelet bine dezvoltat și o musculatură reliefată. Aspectul său este armonios, combinând trăsături de animal sălbatic, asemănător cu lupul, cu eleganță și forță. Mișcările câinelui sunt rapide, ușoare și energice.

Capul și botul

Capul, privit de sus, are forma unei pene ascuțite, amintind de un triunghi isoscel. Craniul este moderat lat. Trecerea de la frunte la bot este lină, abia vizibilă. Botul este lung, ascuțit, dar nu îngust. Buzele sunt uscate, aderând strâns. Nasul este de obicei negru, dar la câinii albi este permis cel maro.

• Ochi: Mici, ovali, cu tăietură oblică, de culoare maro închis. Privirea este vie, inteligentă și expresivă.
• Urechi: Drepte, prinse sus, având forma unui triunghi alungit cu vârfuri ascuțite. Foarte mobile, indicând un auz fin.
• Mușcătură: În foarfecă, cu formulă dentară completă.

Corp și membre

Corpul este ușor alungit. Gâtul este musculos, uscat, aproximativ egal cu lungimea capului. Greabănul este bine dezvoltat, proeminent deasupra liniei spatelui. Spatele este drept, puternic și lat. Zona lombară este scurtă, musculoasă. Pieptul este adânc și lat. Coada, de regulă, este curbată în inel și se află pe spate sau pe coapsă, ceea ce este o caracteristică a laicilor. Membrele sunt drepte, paralele și musculoase. Lăbuțele sunt strânse, de formă ovală.

Blana și culoarea

Blana West Siberian Laika are o structură unică ce respinge murdăria și apa, așa că nu necesită spălare frecventă (1–2 ori pe an sau în cazul unei murdăriri puternice). Este compusă din păr aspru, drept, de acoperire și un subpar foarte des, moale, care seamănă cu vata. Această structură a blănii permite câinelui să reziste la geruri puternice și să nu se ude. Pe gât și umeri, blana formează un „guler” pufos, iar pe membrele posterioare — „pantaloni”.