Există un stereotip vechi conform căruia pisicile și apa sunt două elemente incompatibile. Majoritatea proprietarilor de blănoși sunt obișnuiți să vadă cum animalele lor de companie fug îngrozite de cei mai mici stropi sau își scutură lăbuțele ofensați, după ce au călcat accidental într-o baltă. Totuși, lumea felinologiei este mult mai diversă și mai interesantă decât pare la prima vedere. Natura a decis ca unii reprezentanți ai lumii felinelor nu doar să tolereze procedurile acvatice, ci și să primească o plăcere sinceră de la ele. Aflați mai multe pe Tvaryny.
De ce majoritatea pisicilor se tem de apă, iar altele – nu?
Înainte de a trece la lista raselor, merită să înțelegem premisele evolutive. Majoritatea pisicilor domestice provin din pisica de stepă (Felis silvestris lybica), care trăia în regiunile aride din Orientul Mijlociu. În codul lor genetic, apa este asociată cu pericolul: în ea se puteau ascunde prădători (de exemplu, crocodilii), iar blana udă perturba termoreglarea, făcând animalul vulnerabil la frigul nopții sau la căldura zilei.
Cu toate acestea, evoluția unor rase a urmat o altă cale. Pisicile care s-au dezvoltat în regiuni insulare, lângă lacuri mari sau râuri, au fost nevoite să se adapteze. Pentru ele, apa a devenit o sursă de hrană (pescuitul) și o modalitate de răcorire. Tocmai aceste gene „aborigene” se manifestă la rasele moderne, pe care le numim iubitoare de apă.
Van Turcesc: Înotătorul înnăscut
Dacă există un rege printre pisicile înotătoare, acesta este, fără îndoială, Vanul Turcesc. Această rasă străveche s-a format pe cale naturală în regiunea lacului Van din Turcia. Istoric, aceste animale se scufundau în apă pentru a prinde pește, hrană neceasară pentru supraviețuire.
Unicitatea pisicilor Van constă în structura blănii lor. Aceasta amintește de cașmir și nu are un subpăr des, care de obicei absoarbe apa ca un burete la alte pisici. Datorită acestui fapt, blana Vanului Turcesc are proprietăți hidrofuge, iar după baie se usucă incredibil de repede. Proprietarii acestor pisici glumesc adesea că cel mai greu nu este să bagi pisica în cadă, ci să o scoți de acolo. Ele pot înota ore în șir, se pot juca cu jetul de apă sau chiar își pot „ajuta” stăpânii să spele vasele.
Pisica Bengaleză: Sângele sălbatic cheamă spre apă
Pisicile bengaleze sunt rezultatul încrucișării pisicii domestice cu pisica leopard asiatică sălbatică. Aceasta din urmă trăiește adesea în sălbăticie lângă bazinele de apă și nu se ferește să înoate pentru a-și ascunde mirosul de prădătorii mai mari sau pentru a vâna. Acest instinct s-a păstrat și la urmașii lor domestici.
Bengalezii sunt cunoscuți pentru activitatea lor intensă și inteligența ridicată. Apa pentru ei este, în primul rând, o distracție. Adoră să lovească suprafața apei cu lăbuța, creând stropi, să-și arunce jucăriile în bolul cu apă sau chiar să se alăture stăpânului la duș. Dacă plănuiți să vă luați un bengal, fiți pregătiți pentru faptul că ușa închisă la baie va fi percepută ca o ofensă personală.
Maine Coon: Uriașul cu trecut marinăresc
Maine Coon nu este doar una dintre cele mai mari rase de pisici domestice, ci și una dintre cele mai adaptate la condiții aspre. Există o legendă conform căreia strămoșii Maine Coon-ilor erau pisici de navă, care călătoreau cu vikingii sau cu primii navigatori. Deși aceasta este doar o teorie, constituția lor fizică este ideală pentru un climat umed.
Blana lor deasă și densă, cu păr de acoperire hidrofug, protejează excelent împotriva umezelii. Maine Coon-ii manifestă adesea un comportament interesant lângă bolul cu apă: înainte de a bea, ei „sapă” apa cu lăbuța. Etologii consideră că aceasta este o acțiune instinctivă – în natură, ei curățau astfel suprafața bălții de frunze și resturi înainte de a bea. Băierea unui Maine Coon decurge de obicei liniștit, deoarece acești giganți sunt siguri pe ei și rareori intră în panică din nimicuri.
Pisica Abisiniană: Curiozitatea mai presus de orice
Abisinienii sunt pisici-exploratori. Energia lor nu cunoaște limite, iar apa este încă un obiect de studiu. Spre deosebire de Vanul Turcesc, care poate înota intenționat, pisicile abisiniene percep apa ca pe un element de joacă. Un robinet care picură poate capta atenția unui abisinian pentru o oră întreagă.
Această rasă a fost adusă în Europa din regiunile de coastă ale Oceanului Indian, ceea ce poate explica, de asemenea, toleranța lor la umiditate. Proprietarii observă adesea că abisinienii învață să deschidă singuri robinetele pentru a bea apă curgătoare sau pur și simplu pentru a-și uda lăbuțele.
Alte rase predispuse la proceduri acvatice
- Pisica Norvegiană de Pădure: La fel ca Maine Coon-ii, aceste pisici au o blană dublă, care aproape că nu lasă umezeala să ajungă la piele. În habitatul lor natural, ele prindeau adesea pește în lacurile și pâraiele din Norvegia.
- Sfinx: Aici situația este puțin diferită. Sfinxul nu are blană, așa că apa nu îl îngreunează și nu provoacă disconfortul blănii ude. Mai mult, din cauza particularităților metabolismului și secreției pielii, sfinxul trebuie spălat regulat. Obișnuindu-se cu acest lucru din copilărie, ei încep adesea să primească plăcere de la băile calde.
- Angora Turcească: O rudă apropiată a Vanului, care, de asemenea, nu refuză să înoate dacă se ivește ocazia.
Cum să obișnuiești pisica cu apa?
Dacă pisica ta nu aparține raselor enumerate, dar vrei să-i reduci frica de baie, acționează treptat. Nu arunca niciodată animalul în apă cu forța. Începe prin joacă: pune într-un lighean puțin adânc cu apă jucării plutitoare sau mingi de ping-pong. Curiozitatea naturală a prădătorului poate învinge frica. Recompensează pisica cu gustări pentru orice contact cu apa. Ține minte că pentru multe pisici sunetul apei care curge cu presiune este mai înfricoșător decât apa însăși, așa că umple cada din timp.
Sfaturi practice: Cum să îngrijești o pisică iubitoare de apă
Dacă ai avut norocul să devii proprietarul unei pisici care iubește apa, este minunat, dar acest lucru îți impune o anumită responsabilitate. Procedurile acvatice trebuie să fie sigure și benefice. Iată câteva momente cheie de care trebuie să ții cont.
Siguranța în baie
Verifică întotdeauna temepratura apei. Ceea ce pare cald pentru mâna ta, poate fi prea fierbinte pentru pielea delicată a pisicii (în special a Sfinxului). Temperatura optimă este de 38-39 de grade Celsius. De asemenea, nu umple niciodată cada complet dacă pisica nu este un înotător experimentat. Nivelul apei ar trebui să ajungă până la burtica animalului, astfel încât acesta să simtă sprijin sub lăbuțe. Folosește covorașe de cauciuc pe fundul căzii pentru ca lăbuțele să nu alunece – acest lucru va reduce stresul și riscul de rănire.
Igiena urechilor – un moment critic
Cel mai mare pericol pentru pisicile cărora le place să se scufunde sau să se bălăcească activ este pătrunderea apei în urechi. Structura pavilionului urechii pisicii este de așa natură încât apei îi este greu să iasă singură. Acest lucru creează un mediu ideal pentru înmulțirea bacteriilor și dezvoltarea otitei. După fiecare baie, tamponează obligatoriu urechile cu o dischetă de bumbac (nu cu bețișorul!), pentru a elimina excesul de umiditate. Dacă observi că pisica scutură din cap sau se scarpină la ureche după baie – este un motiv să te adresezi medicului veterinar.
Îngrijirea blănii după baie
Chiar dacă Vanul tău Turcesc se usucă repede, nu permite pisicii să stea în curent cu blana udă. Aceasta este calea directă spre răceală sau chiar pneumonie. După procedurile acvatice, înfășoară animalul de companie într-un prosop mare și cald. Utilizarea uscătorului de păr este permisă doar dacă pisica nu se teme de zgomot și folosești regimul de aer cald (nu fierbinte).
Calitatea apei și produsele chimice
Fii atent la apa cu care intră în contact pisica. Apa din piscine conține adesea clor și alți reactivi care pot provoca iritații severe ale pielii sau otrăvire dacă pisica își linge blana. Dacă animalul tău de companie a înotat accidental în piscină, trebuie neapărat clătit cu apă curată de la robinet. Același lucru este valabil și pentru iubitorii de băi cu sare – nu lăsa pisica în apă cu sare de baie dizolvată, uleiuri esențiale sau spumă care nu este destinată animalelor. Astfel de substanțe pot fi toxice.
Concluzii
Pisicile sunt creaturi uimitoare care nu obosesc să distrugă stereotipurile. De la maiestuoșii Maine Coon până la eleganții Vani Turcești, multe rase ne demonstrează că dragostea pentru apă este complet naturală pentru cei ai căror strămoși au supraviețuit datorită pescuitului. Dacă ești în căutarea unei pisici cu care să poți împărtăși dragostea pentru distracțiile acvatice, acum știi asupra cui să-ți îndrepți atenția.
Principalul este să ții minte că fiecare animal este individual. Chiar și printre rasele „iubitoare de apă” există excepții care preferă uscatul. Respectă dorința animalului tău de companie, ai grijă de siguranța lui, și atunci comunicarea cu el îți va aduce doar bucurie și emoții pozitive. Iar dacă pisica ta decide totuși să devină căpitanul căzii de acasă – pur și simplu pregătește mai multe prosoape!