Caracterul rasei Briardul

Caracterul Briardului: temperament și comportament

Și aici standardul fixează cadrul: caracterul trebuie să fie echilibrat, «nici agresiv, nici fricos», totodată «înțelept și curajos». Un câine agresiv sau fricos este exclus din reproducție — este un rând separat în lista defectelor eliminatorii. Pentru cumpărător asta înseamnă un lucru simplu: la briard, nici răutatea, nici timiditatea nu sunt «particularitate de linie», ci defect.

Specializarea de lucru explică purtarea de zi cu zi mai bine decât orice șir de epitete. Un câine ciobănesc care face oficiul de gard viu decide singur toată ziua: conductorul e departe, oile se mișcă, situația se schimbă din minut în minut. De aici două urmări pe care proprietarii le descriu simultan ca pe o calitate și ca pe o problemă.

Prima este autonomia de judecată. Briardul prinde repede și, la fel de repede, propune propria lui versiune a exercițiului. Nu refuză munca — verifică dacă chiar trebuie făcută așa. Din punctul de vedere al conductorului seamănă cu încăpățânarea; din al oii, cu competența.

A doua este selectivitatea în contacte. Față de străini briardul este rezervat: mai întâi evaluarea, apoi încrederea. Nu este nici agresivitate, nici teamă, ci partea «de pază» înscrisă chiar în utilizarea rasei («chien de berger et de garde»). Fără socializare timpurie și variată, rezerva alunecă ușor în neîncredere.

Atașamentul față de familie este foarte puternic. Briardul suportă greu singurătatea și schimbarea stăpânului, vrea să participe la tot ce se întâmplă în casă și se «deconectează» dacă îl împingi la periferia vieții de familie. Cu copiii este de obicei răbdător, dar instinctul de conducere nu dispare: câinele poate încerca să «adune» un copil care aleargă, împingându-l cu corpul. Se corectează — și trebuie corectat, nu privit cu duioșie. Jocurile dintre copii și un câine mare se desfășoară sub supravegherea unui adult, fără excepție.

Rasa are rezultate la lucrul cu turma, în căutare-salvare, în Ring Francez, agility, obediență, la tracțiune și în dans canin; briarzii lucrează și ca și câini de asistență. Ca și alte rase ciobănești — ciobănescul australian sau kelpie australian — briardul are nevoie de efort mintal la fel de mult ca de cel fizic: un câine care nu are ce decide ajunge să decidă singur ceva.

Dresajul și socializarea Briarzilor

Briardul învață repede — și tocmai de aceea i se fixează repede totul, inclusiv ce nu aveai de gând să fixezi. Munca începe din prima zi în casă.

1. Întărire pozitivă. Rasa este receptivă la corectitudine și suportă foarte greu duritatea: la un ciobănesc autonom, metodele dure nu produc ascultare, ci închidere în sine.
2. Reguli unice pentru toată familia. Briardul citește perfect cine ce permite în casă și profită de asta.
3. Ședințe scurte și variate. Repetarea monotonă a unui lucru deja învățat i se pare rasei lipsită de sens și începe să improvizeze.
4. Limite clare. Câinele le va testa: face parte din maturizare, nu din «dominanță».
5. Efort mintal la fel de mult ca cel fizic. Deprinderi noi, exerciții de căutare, jucării interactive, sport canin.

Socializarea timpurie este critică la briard tocmai din cauza părții lui de pază: puiul are nevoie de oameni diferiți, de suprafețe, sunete, orașe, mijloace de transport și câini calmi — înainte ca rezerva să se fixeze ca trăsătură de caracter. Două «efecte secundare» tipice ale rasei sunt încercările de a păstori familia și înclinația spre lătratul de avertizare; ambele se corectează devreme și ambele devin aproape imposibil de îndreptat dacă le lași ani la rând.

În mai multe țări europene, briarzii lucrează în serviciile de salvare la calamități și la căutarea persoanelor dispărute. Singurătatea rămâne punctul lor slab: un câine lăsat singur zile întregi compensează prin lătrat, distrugeri și comportamente compulsive.

Plusurile și minusurile rasei Briard