Istoria originii ciobănescului central-asiatic
Istoria ciobănescului central-asiatic nu este o poveste despre munca de selecție în sensul modern. Este o istorie a selecției naturale, care a durat peste patru milenii pe teritorii vaste, de la Marea Caspică până în China. Acești câini erau ajutoare indispensabile pentru triburile nomade care se ocupau cu creșterea animalelor. Sarcina lor principală era de a proteja turmele de oi de prădători (lupi, urși) și de a apăra așezările de străini.
Condițiile dure de viață au format trăsături unice ale rasei. Au supraviețuit doar cele mai puternice, mai rezistente și mai inteligente exemplare, capabile să ia decizii independent în situații extreme. Câinii trebuiau să facă față nu doar prădătorilor, ci și unui climat aspru: zile fierbinți, nopți reci și schimbări bruște de temperatură. S-au adaptat la o hrană săracă și la o cantitate limitată de apă.
Munca de ameliorare țintită a rasei a început abia în URSS, în secolul XX. Câinii au început să fie folosiți pentru paza obiectivelor militare și de stat. Primul standard al rasei, care a definit caracteristicile sale cheie, a fost aprobat în 1989 de Federația Chinologică Internațională (FCI). Chiar și astăzi, alabaii care trăiesc în regiunile îndepărtate ale Asiei Centrale își păstrează trăsăturile originale, schimbându-se puțin de-a lungul mileniilor.
Cum arată ciobănescul central-asiatic: standardul rasei
Alabai este un câine de talie mare, cu o statură armonioasă și puternică. Aspectul său emană forță, încredere și calm. Fiecare element al exteriorului său indică scopul său – de a fi un paznic neobosit.
- Capul: Masiv, proporțional cu corpul, cu un craniu lat și plat. Stopul (trecerea de la frunte la bot) este neted. Botul este voluminos, obtuz, nu ascuțit.
- Ochii: Mici, rotunzi, larg depărtați. Culoarea – de la alună deschisă la maro închis. Privirea este încrezătoare, severă, „de sub sprâncene”.
- Urechile: Prinse jos, de formă triunghiulară, căzute. Istoric, urechile și coada erau cupate pentru a evita rănile în luptele cu prădătorii. În multe țări, cuparea este astăzi interzisă.
- Corpul: Puternic, cu o cutie toracică lată și adâncă. Spatele drept, puternic. Gâtul scurt, musculos, adesea cu o gușă pronunțată (pli de piele).
- Membrele: Drepte, paralele, cu o osatură masivă și musculatură bine dezvoltată. Lăbuțele sunt mari, ovale, strânse în „ghem”.
- Coada: Prinsă sus, de formă sabie, groasă la bază. În stare de repaus este lăsată în jos, la excitare se ridică la nivelul spatelui sau mai sus.
- Blana: Aspra, dreaptă, cu un strat gros de puf. Există două tipuri: scurtă (3–5 cm) și lungă (7–10 cm), care formează o coamă pe gât și „pantaloni” pe picioarele posterioare.
- Culoarea: Este permisă orice culoare, cu excepția celor genetic albastre, maro și cu șa. Cele mai comune sunt – alb, negru, gri, bej, roșcat, tigrat, precum și combinațiile acestora.
