Istorie și origine
Istoria rasei Grande Portuguese Podengo se pierde în negura timpului și este un subiect de dezbatere aprinsă printre chinologi. Există două teorii principale privind originea acestor câini unici. Cea mai populară versiune susține că strămoșii lor au fost aduși în Peninsula Iberică de către comercianții fenicieni și romani din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, încă din secolul al VI-lea î.Hr. Acești ogari antici, asemănători câinilor faraonilor, s-au adaptat la condițiile locale și au dat naștere Podengo-ului și altor rase mediteraneene, precum Podenco Canario și Podenco Ibicenco.
Cealaltă teorie, cea „locală”, lansează ipoteza că Podengo provine din lupii iberici sălbatici, care au fost domesticiți pe teritoriul Portugaliei actuale. Această versiune subliniază adapatarea unică a rasei la clima și relieful local. Indiferent de originea exactă, un lucru rămâne incontestabil: Podengo Portughez este o rasă primitivă, care a evoluat cu o intervenție umană minimă, păstrându-și trăsăturile și instinctele primordiale.
Istoric, Grande Portuguese Podengo a fost ajutorul indispensabil al vânătorilor portughezi. Specializarea sa este vânătoarea de animale mari, cum ar fi mistrețul și cerbul. Câinii lucrau în haite, demonstrând un curaj excepțional, rezistență și capacitatea de a urmări prada pe un teren dificil și muntos. Din păcate, în secolul XX, odată cu schimbarea metodelor de vânătoare și a condițiilor sociale, rasa a ajuns în pragul dispariției. Grande Portuguese Podengo devenise atât de rar încât era considerat practic dispărut. Doar datorită muncii devotate a entuziaștilor și chinologilor portughezi, la sfârșitul secolului XX, a fost posibilă demararea unui program de refacere a populației. Astăzi, rasa rămâne încă rară, dar viitorul ei arată mult mai optimist.
Aspectul exterior și standardul rasei
Grande Portuguese Podengo este un câine cu un aspect nobil, care îmbină forța, viteza și rezistența. Constituția sa este bine echilibrată, cu o osatură puternică și o musculatură uscată, reliefată. Este întruchiparea funcționalității, unde fiecare trăsătură a corpului servește scopului unei vânători eficiente.
- Capul: Are forma unei piramide patrulatere cu baza largă și botul ascuțit. Craniul este plat, stopul fiind puțin marcat.
- Botul: Ascuțit, dar nu slab. Puntea nazală este dreaptă. Buzele sunt subțiri și bine lipite. Mușcătura este în foarfecă, dinții fiind puternici și albi.
- Ochii: Mici, migdalați, așezați oblic. Culoarea variază de la miere la căprui, în funcție de culoarea blănii. Privirea este vie, inteligentă și puțin alertă.
- Urechile: Mari, triunghiulare, erecte și foarte mobile. Sunt prinse sus și ușor înclinate spre înainte. Câinele le folosește ca pe niște radare, captând cele mai mici sunete.
- Corpul: Trunchiul este puțin alungit, linia superioară dreaptă sau ușor convexă. Pieptul este adânc, dar nu prea lat, asigurând spațiu pentru plămâni și inimă. Abdomenul este supt.
- Coada: Prinsă destul de sus, groasă la bază și se subțiază spre vârf. În stare de repaus atârnă, iar în mișcare se ridică orizontal sau în formă de seceră, dar niciodată nu se încolăcește inel.
- Blana: Există două tipuri:
- Cu păr neted (Liso): Părul este scurt, des, neted la atingere.
- Cu păr sârmos (Cerdoso): Părul este mai lung, aspru, ca de sârmă, mai ales pe bot, unde formează o „barbă” caracteristică. Acest tip de blană protejează mai bine câinele de mărăcini și vreme rea.
