Schnauzer Pitic

Schnauzerul Pitic este cel mai mic reprezentant al celebrei familii de schnauzeri, originară din Germania. „Schnauzer” (Schnauze) în traducere din germană înseamnă „bot” (sau colocvial „mustăcios”), iar prefixul „Zwerg” se traduce ca „pitic” sau „miniatural”. Acest nume sugestiv a fost atribuit rasei la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Rădăcinile rasei sunt adânc înfipte în istoria fermelor germane. Inițial, schnauzerii erau folosiți ca și câini universali de fermă: păzeau proprietatea și exterminau șobolanii din grajduri. Pentru a crea o versiune miniaturală, mai comodă pentru traiul la oraș, dar care să păstreze calitățile de lucru, crescătorii au depus o muncă complexă. Se presupune că pentru reducerea dimensiunii, Schnauzerul Standard (Mittel) a fost încrucișat cu rase mici. Printre strămoșii piticului se numără Affenpinscher-ul, și foarte probabil, pudelii și pinscherii miniaturali.

Anul oficial al primei înregistrări a Schnauzerului Pitic ca rasă separată este 1888, deși prima mențiune în cataloagele expoziționale datează din 1898. Spre deosebire de rudele lor mai mari, cum ar fi Schnauzerul Uriaș (Riesenschnauzer), care lucrau în poliție și armată, piticii au cucerit lumea prin carisma lor de companioni, fără a-și pierde vigilența de paznic.

Schnauzerul Pitic este un câine cu format pătrat. Aceasta înseamnă că înălțimea la greabăn este aproximativ egală cu lungimea corpului. O astfel de construcție asigură animalului compactitate și eleganță.

Capul și botul

Capul este mare, alungit, îngustându-se treptat de la urechi spre ochi și mai departe spre vârful nasului. Principala podoabă și trăsătură distinctivă a rasei sunt sprâncenele stufoase care atârnă deasupra ochilor, precum și mustățile și barba bogată. Tocmai acestea îi conferă câinelui acea expresie serioasă, aproape „profesorală”.

• Urechi: Prinse sus, în formă de V, atârnând pe cartilaje, cu marginile interioare lipite de pomeți. În trecut, urechile erau cupate, dar acum în majoritatea țărilor europene, inclusiv în România, acest lucru este interzis, așa că forma naturală a urechilor a devenit norma.
• Ochi: Întunecați, ovali, plasați frontal, cu o privire vie și curioasă.
• Dinți: Dentătură completă, mușcătură în foarfecă.

Blana și culorile

Blana schnauzerului este formată din două straturi: părul de acoperire sârmos, ca o sârmă, și subpărul des. Această structură protejează excelent câinele de intemperii.

Culori recunoscute:

1. Negru curat cu subpăr negru.
2. Sare și piper (cea mai populară și clasică). Fiecare fir de păr are zone de pigment închis și deschis, creând un efect de gri de diverse intensități. Este obligatorie prezența măștii întunecate pe bot.
3. Negru cu argintiu. O culoare foarte spectaculoasă: corpul negru contrastează cu marcajele argintii de pe bot, sprâncene, piept și picioare.
4. Alb curat cu subpăr alb (recunoscut de FCI în 1992).

Nu lăsați dimensiunea să vă inducă în eroare. În interiorul acestui micuț trăiește spiritul unui câine uriaș. Prietenos, devotat, dar în același timp vigilent și puțin viclean – acesta este schnauzerul.

Spre deosebire de Spitzii Germani, de exemplu rase precum Spitzul German Mijlociu sau Spitzul German Mare, care pot fi mai distanți sau independenți, schnauzerul este un câine-partener care dorește să participe constant la activitățile stăpânului. Va fi cu voi în bucătărie, în baie, pe canapea și în pat (dacă îi permiteți).

Important: Schnauzerul Pitic are o reacție fulgerătoare. Asta îl face un sportiv excelent, dar necesită atenție la plimbări.

Relația cu copiii și animalele

Schnauzerii se înțeleg de obicei de minune cu copiii, participând bucuroși la jocurile zgomotoase. Totuși, ca și în cazul oricărui câine, interacțiunea cu cei mici trebuie să aibă loc sub supravegherea adulților. Referitor la alte animale: cu pisicile care locuiesc în casă, schnauzerii se împrietenesc adesea, dar afară, pisicile „de curte” pot deveni obiectul vânătorii. Nu uitați de trecutul lor de vânători de șobolani – hamsterii și porcușorii de guineea pot fi în periol.

Când alegeți un câine, e important să vă amintiți de cele două fețe ale monedei. Iată o listă onestă cu plusuri și minusuri ale acestei rase.

Îngrijirea unui Schnauzer Pitic necesită consecvență. Principala particularitate este blana.

Trimare vs Tundere

Blana sârmoasă a schnauzerului nu cade singură. Ea „se coace”, moare, dar rămâne în bulb. De aceea, trebuie îndepărtată mecanic – prin smulgere. Această procedură se numește trimare. Trebuie făcută de 2-3 ori pe an.

Dacă tundeți schnauzerul doar cu mașina, în timp blana își va pierde proprietățile unice: va deveni moale, se va încâlci, își va pierde culoarea intensă și nu va mai proteja de umezeală. Se tund de obicei doar anumite zone: urechile, gâtul, abdomenul și partea interioară a coapselor.

• Îngrijire zilnică: Pieptănarea bărbii și a picioarelor (părul ornamental) pentru a evita câlții.
• Igiena bărbii: Spălare după fiecare masă (mai ales dacă dieta constă în hrană naturală sau conserve).
• Urechi: Deoarece canalul urechii este adesea năpădit de păr, acesta trebuie smuls cu grijă din interior pentru a asigura ventilația și a evita otitele.

Schnauzerii Pitici sunt considerați una dintre cele mai sănătoase rase, dar există predispoziții genetice. Proprietarii ar trebui să cunoască punctele slabe ale animalului lor de companie.

Pancreatita și digestia

Aceasta este „călcâiul lui Ahile” al schnauzerilor. Adesea au un nivel crescut de lipide (grăsimi) în sânge. Orice bucățică grasă de la masă (cașcaval, cârnați, porc) poate provoca un atac acut de pancreatită. Este o stare foarte dureroasă și periculoasă.

Litiaza urinară

Rasa este predispusă la formarea pietrelor de oxalat în vezica urinară. Este important să urmăriți ca câinele să bea suficientă apă și să fie scos regulat afară.

Sindromul comedoanelor la schnauzeri

O problemă specifică de piele, care se întâlnește aproape exclusiv la această rasă. Arată ca niște puncte negre sau umflături pe spate („Schnauzer bumps”). De obicei este o problemă cosmetică, dar uneori necesită tratament cu șampoane speciale.

Alimentația Schnauzerului Pitic este piatra de temelie a longevității sale. Spre deosebire de multe alte rase, unde se pot admite mici abateri de la dietă, schnauzerul necesită o abordare aproape matematică a rației. Acest lucru este legat de predispoziția genetică a rasei la hiperlipidemie (conținut crescut de grăsimi în sânge), ceea ce îi face vulnerabili la pancreatită.

Principiile de bază ale meniului:

1. Controlul grăsimilor. Aceasta este regula principală. Mâncarea grasă pentru un schnauzer este o otravă cu acțiune lentă. Dacă alegeți hrana uscată, conținutul de grăsimi nu ar trebui să depășească 12-14% (ideal 10-12%). Dacă hrăniți câinele cu mâncare gătită, alegeți doar surse slabe de proteine.
2. Interdicția „bucățelelor de la masă”. Schnauzerii sunt cerșetori virtuozi. Se vor uita în ochii voștri de parcă n-au mâncat de o săptămână. Dar chiar și o mică bucățică de cașcaval, porc sau salam poate provoca un atac acut de durere și vărsături. Fiți fermi: mâncarea umană nu este potrivită pentru ei.
3. Igiena bărbii. Specificul rasei constă în prezența blănii dese pe bot. La alimentația naturală, barba se murdărește constant, creând un mediu pentru înmulțirea bacteriilor. După fiecare masă, barba trebuie spălată sau ștearsă cu un șervețel umed. Hrana uscată este mult mai igienică din acest punct de vedere.

Schnauzerul Pitic ocupă locul 12 în scara inteligenței canine a lui Stanley Coren. Asta înseamnă că ei rețin o comandă nouă după 5-15 repetări. Dar inteligența ridicată are și un revers: câinele învață la fel de repede să manipuleze stăpânul. Dacă schnauzerul înțelege că poate să nu execute o comandă, nu o va executa.

Etape și particularități ale instruirii

1. Socializarea (de la 3 luni). Este o perioadă critică. Schnauzerii au un instinct puternic de pază. Fără socializare timpurie, acest lucru se poate transforma într-un lătrat isteric la tot ce mișcă: bicicliști, alergători, alți câini.

• Ce să faceți: Plimbați-vă în locuri diferite, faceți cunoștință cățelușului cu câini prietenoși de diferite mărimi, mergeți cu transportul, mergeți pe străzi zgomotoase. Câinele trebuie să înțeleagă că lumea din jur este sigură.

2. Controlul lătratului. Schnauzerii sunt câini „vorbăreți”. Lătratul este pentru ei un mod de comunicare și avertizare. Să dezveți complet un schnauzer să latre este imposibil (și nici nu trebuie, e natura lui), dar este necesar să țineți acest lucru sub control.

• Metoda: Învățați comanda „Liniște”. Când câinele latră, atrageți-i atenția (cu o recompensă sau jucărie), și imediat ce tace – lăudați-l și oferiți-i premiul.

3. Educarea răbdării și așteptării. Din cauza temperamentului coleric, schnauzerii adesea nu pot sta locului. Exercițiile de așteptare (comenzile „Loc”, „Așteaptă”, „Șezi” cu prelungirea timpului) sunt obligatorii pentru formarea unui psihic echilibrat. Acest lucru vă va ajuta în viața de zi cu zi, de exemplu, când trebuie spălate lăbuțele după plimbare.

• Mulți schnauzeri au o mimicǎ foarte dezvoltată – știu să „zâmbească”, dezgolindu-și amuzant dinții din față când se bucură de întâlnirea cu stăpânul.
• Este singura rasă dintre schnauzeri care, conform clasificării cluburilor americane, este uneori inclusă în grupul „terrierilor”, deși după origine și caracter nu sunt terrieri.
• Schnauzerii Pitici intră adesea în TOP 10 cele mai populare rase din lume datorită universalității lor.

Latră mult schnauzerii pitici?

Da, sunt câini vocali. Asta e treaba lor – să avertizeze. Totuși, cu o educație corectă și comanda „Liniște”, acst lucru este perfect controlabil.

Pot fi ținuți afară în cușcă?

Nu. În ciuda prezenței subpărului, este un câine de companie care are nevoie de contact strâns cu omul. În plus, dimensiunea lor mică nu le permite să se încălzească eficient în timpul gerurilor puternice.

Sunt potriviți pentru alergici?

Schnauzerii Pitici sunt adesea numiți hipoalergenici, deoarece nu năpârlesc și au puțină mătreață. Totuși, înainte de cumpărare merită să petreceți timp cu câinele, deoarece alergia poate fi nu la blană, ci la saliva animalului.