Estonian Hound

Istoria Estonian Hound – este un exemplu clasic despre cum restricțiile legislative pot stimula progresul chinologic. Totul a început în anii 1930 în Estonia. Populația de căprioare scăzuse catastrofal, iar guvernul, pentru a proteja fauna, a emis o lege care interzicea vânătoarea cu copoi a căror înălțime la greabăn depășea 45 cm. Se considera că acești câini mai mici nu vor putea ajunge și răni căprioarele în zăpada adâncă, deoarece se deplasează mai lent decât câinii mari.

Vânătorii locali s-au trezit într-o situație dificilă: câinii lor vechi erau prea mari și rapizi. Era nevoie urgentă de crearea unei noi rase – compactă, cu o voce sonoră și un miros excelent. Chinologii estonieni au început să încrucișeze copoii locali (care erau deja un amestec de sânge rusesc, polonez și englezesc) cu rase mai mici.

Un rol cheie în formarea genotipului Estonian Hound l-au jucat:

• Beagle – au oferit rasei compactitate, labe puternice și perseverență. Tocmai de aceea, Estonian Hound este adesea confundat cu ruda sa engleză.
• Copoi elvețieni (de Lucerna și de Berna) – au adăugat eleganță, au îmbunătățit calitatea vocii și au fixat coloritul specific.
• Foxhound – au fost folosiți într-o măsură mai mică pentru a păstra îndârjirea față de vânat.

Astăzi, Estonian Hound este recunoscut de Federația Chinologică Internațională (FCI) pe o bază provizorie (nu de toate cluburile din lume, dar procesul continuă), însă în Ucraina și țările baltice are un standard stabil și recunoaștere deplină.

Estonian Hound lasă impresia unui câine de constituție „uscată” (fără exces de piele sau pliuri), puternic, dar nu grosolan. Acesta nu este un cățeluș decorativ, ci un instrument de lucru al vânătorului, așadar fiecare parte a corpului este funcțională.

Parametri principali

Este important de menționat că, spre deosebire de Chihuahua, Estonian Hound are un schelet solid și nu pare fragil. Este creat pentru alergare îndelungată, de aceea cutia toracică este adâncă și voluminoasă (coboară până la coate), asigurând un volum excelent al plămânilor.

Estonian Hound – este un contrast uimitor între „muncă” și „acasă”. Psihicul său este consderat unul dintre cele mai stabile printre rasele de vânătoare.

• Acasă: Este un câine calm, blând și chiar puțin flegmatic. Adoră confortul, culcușurile moi și căldura. Agresivitatea față de om la această rasă este considerată un defect grav. Se înțeleg de minune cu copiii, sunt răbdători cu năzbâtiile lor, dar, desigur, câinele nu este o jucărie.
• La vânătoare: Imediat ce câinele ajunge în pădure, se activează un „comutator”. Devine plin de avânt, neobosit și hotărât. Estonian Hound se distinge prin „tenacitate” – capacitatea de a urmări vânatul mult timp fără a-și pierde interesul.

O altă trăsătură interesantă este instinctul de haită. Acești câini sunt obișnuiți să lucreze în perechi sau grupuri, așa că, de regulă, se înțeleg bine cu alți câini. Acest lucru îi deosebește, de exemplu, de unii terrieri care pot intra în conflict pentru supremație.

Proprietarii începători ar trebui să rețină: acesta este un copoi. Asta înseamnă că patrupedul este înclinat să ia decizii independente. Când prinde o urmă, comenzile stăpânului pot trece pe plan secund. De aceea, o ascultare perfectă, ca la un ciobănesc, este greu de obținut aici.

Sfatul chinologului: Nu lăsați niciodată un Estonian Hound fără lesă în oraș. Mirosurile pisicilor, mâncării sau altor animale pot declanșa instinctul de urmărire, iar câinele se poate rătăci sau poate nimeri sub mașină.

Dresajul trebuie să se bazeze pe recompensă pozitivă. Metodele dure vor face ca câinele să se închidă în sine. Este foarte important să exersați comanda „Vino!” de la o vârstă fragedă, dar chiar și un copoi dresat ideal poate „surzi” dacă simte urma proaspătă a unui iepure.

Pentru persoanele active, acest câine va fi un partener excelent de alergare. Dacă vă place energia câinilor de sanie, dar Husky Siberian vi se pare prea mare sau complicat la îngrijirea blănii, Estonian Hound poate fi o alternativă bună în ceea ce privește activitatea, deși nu este destinat tragerii saniei.

Estonian Hound este o rasă care nu necesită un grooming complicat, ceea ce reprezintă un mare plus pentru proprietarii ocupați.

1. Blana: Năpârlirea are loc de două ori pe an (primăvara/toamna). În această perioadă, câinele trebuie periat zilnic cu o mănușă de cauciuc. În restul timpului – o dată pe săptămână. Blana acestui câine are proprietatea specifică de a se autocurăța, așa că băile frecvente nu sunt necesare.
2. Urechile: Aceasta este „călcâiul lui Ahile” al rasei. Deoarece urechile sunt lăsate și lipite strâns, ventilația canalului auditiv este afectată. Acest lucru creează condiții ideale pentru bacterii și ciuperci. Urechile trebuie verificate săptămânal și curățate la nevoie cu o loțiune specială. Mirosul neplăcut din urechi este semnalul să mergeți urgent la veterinar.
3. Ghearele: Dacă câinele aleargă mult pe asfalt, ghearele se tocesc singure. Dacă vă plimbați preponderent pe pământ moale sau iarbă, va trebui să le tăiați cu un clește special o dată la 2-3 săptămâni.
4. Dinții: Curățarea regulată sau folosirea unor recompense speciale pentru mestecat va ajuta la evitarea tartrului.

Acești câini au un apetit excelent și sunt predispuși la supraalimentare. Greutatea în exces pentru un câine cu coloana lungă înseamnă o sarcină suplimentară pentru aparatul locomotor. Rația trebuie să fie echilibrată.

Dacă alegeți hrana uscată, optați pentru clasele „Super-premium” sau „Holistic” pentru rase de talie medie cu activitate ridicată (Active/Energy). Nu economisiți la mâncare, deoarece tratamentul tulburărilor gastro-intestinale va costa mai mut.

Rasa este considerată genetic sănătoasă, deoarece nu a fost supusă unei selecții excesive pentru exterior („înmulțirea pentru show” a afectat-o mai puțin decât pe rasele populare). Durata medie de viață este de 12-15 ani. Totuși, există puncte slabe:

• Atrofia retiniană progresivă (PRA): O boală genetică ce poate duce la orbire. Crescătorii responsabili fac teste.
• Displazia de șold: Mai rară decât la rasele mari, dar se întâlnește.
• Hipotiroidism: Tulburări ale glandei tiroide.
• Otite: Cum s-a menționat mai sus, din cauza structurii urechilor.

Deseori, viitorii proprietari ezită între câteva rase asemănătoare. Haideți să le comparăm.

Estonian Hound și Copoiul Leton

Acestea sunt două rase vecine care au o destinație similară. Totuși, Copoiul Leton este de obicei puțin mai greu și poate avea o culoare neagră solidă cu bronz, în timp ce cel estonian este mai des pătat. Letonii sunt considerați ceva mai reținuți, în timp ce Estonian Hounds sunt mai „sonori” și mai emotivi în timpul lucrului.

Estonian Hound și Beagle

Beagle-ul este mai masiv, mai lat și, să fim sinceri, adesea mai încăpățânat. Estonian Hound este mai înalt pe picioare, pare mai zvelt și mai elegant. În viața de zi cu zi, estonienii sunt adesea mai calmi decât Beagle-ii hiperactivi, care pot demola apartamentul de plictiseală.

• Simbol național: Estonian Hound este reprezentat pe logo-ul Uniunii Chinologice din Estonia.
• Vocea: Vânătorii apreciază această rasă nu doar pentru miros, ci și pentru muzicalitate. Vocea estonianului la vânătoare este numită „cântec”, iar după tonalitatea lătratului, un vânător experimentat înțelege ce animal urmărește câinele și cât de departe se află acesta.
• Popularitate: După destrămarea URSS, populația a scăzut brusc, dar acum rasa trece printr-o renaștere, în special în Ucraina și Finlanda.
• Cățeluși-cameleon: Puii se nasc aproape alb-negru. Petele roșcate (bronzul) apar și devin mai vii odată cu vârsta. Așa că nu vă speriați dacă un cățeluș mic nu arată exact ca un câine adult din poze.

Se poate ține un Estonian Hound în apartament?

Da, se poate. Sunt compacti și curați. Dar există o condiție: trebuie să asigurați câinelui plimbări de minim 2-3 ore pe zi cu posibilitatea de a alerga. Fără efort fizic, câinele va începe să urle și să roadă mobila.

Este această rasă potrivită pentru alergici?

Nu. Estonian Hound năpârlește, iar părul său scurt („acele”) cade destul de intens. Acesta se înfige ușor în covoare și haine.

Cum se înțeleg cu pisicile?

Dacă puiul a crescut cu o pisică – vor fi cei mai buni prieteni. Dacă însă un câine adult vede o pisică pe stradă, cel mai probabil o va percepe ca pe o pradă și va încerca să o ajungă. Este instinctul.