Istoria detaliată a rasei Beauceron
Istoria Beauceronului își are rădăcinile în adâncul secolelor. Se crede că Beauceronul, la fel ca ruda sa apropiată, Briardul (ciobănesc francez cu păr lung), provine din vechii „câini de turbărie” care trăiau în Europa încă din Epoca de Piatră. Primele mențiuni scrise despre câinii de tip „Berger de Beauce” datează din 1587. De-a lungul secolelor, acești câini au fost ajutoare indispensabile pentru fermierii și ciobanii francezi, protejând vitele și proprietățile de prădători și hoți. Inițial, erau folosiți chiar și pentru vânătoarea de animale mari, precum urși, mistreți și cerbi.
Odată cu dezvoltarea agriculturii, principala „specializare” a Beauceronilor a devenit paza turmelor și paza proprietăților. Aceștia erau apreciați pentru rezistența, forța, curajul și capacitatea de a lua decizii în mod independent. În secolul al XIX-lea, a început o muncă de selecție direcționată a rasei. În 1863, a avut loc prima expoziție canină la Paris, unde au fost prezentați și Beauceroni, deși la acea vreme nu exista încă o distincție clară între Beauceron și Briard. Abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, rasele au fost separate oficial. Clubul iubitorilor de Beauceron (Club des Amis du Beauceron) a fost fondat în Franța în 1911, ceea ce a contribuit la popularizarea și standardizarea rasei.
Beauceronii s-au remarcat nu doar ca ciobănești. În timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, au fost utilizați activ în armată: pentru pază, transmiterea de mesaje, căutarea răniților și chiar pentru detectarea minelor. Inteligența, curajul și capacitatea lor de a învăța i-au făcut câini de serviciu valoroși. Astăzi, Beauceronii, deși nu sunt la fel de răspândiți ca alte rase de ciobănești, continuă să fie folosiți în poliție, serviciile de salvare și rămân companioni și paznici excelenți pentru proprietarii activi și experimentați. Rasa își păstrează calitățile de lucru, ceea ce o face unică printre multe rase moderne „de canapea”. Merită menționat că sarcini similare sunt îndeplinite și de rase precum Doberman Pinscher sau Rottweiler, deși fiecare are trăsături unice.
Cum arată un Beauceron: standard și descrierea aspectului
La exterior, Beauceronul este un câine mare, solid, bine construit și musculos, dar fără a fi greoi sau stângaci. Emană forță și încredere. Înălțimea la greabăn pentru masculi este de 65–70 cm, iar pentru femele de 61–68 cm. Greutatea variază între 40–50 kg pentru masculi și 30–40 kg pentru femele. O caracteristică importantă este că Beauceronii se maturizează destul de târziu – ating maturitatea fizică și psihică în jurul vârstei de 2–3 ani.
Capul Beauceronului este lung, bine modelat și proporțional cu corpul. Craniul este plat sau ușor rotunjit. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este moderată. Botul nu este îngust sau ascuțit. Buzele sunt strânse, pigmentate cu negru. Mușcătura este în foarfecă.
Ochii sunt de formă ovală, așezați orizontal, de culoare maro închis. La varietatea de culoare arlechin, se admit ochi de culori diferite (heterocromie) sau ochi cu model marmorat, dar acest lucru nu este de dorit pentru exemplarele de expoziție.
Urechile sunt prinse sus. Istoric, urechile erau cupate, conferindu-le o formă erectă. Cu toate acestea, în multe țări, cuparea este interzisă, așa că tot mai des se întâlnesc Beauceroni cu urechi naturale, semi-erecte sau atârnate, care sunt plate și destul de scurte.
Corpul este puternic, cu o musculatură bine dezvoltată. Spatele este drept, șalele sunt late. Pieptul este adânc și larg, coborând până la coate. Abdomenul este moderat supt.
Coada este lungă, ajungând la jaret, în repaus este lăsată în jos, cu o ușoară curbă în formă de „J” la capăt. În timpul mișcării, se poate ridica, dar nu mai sus de linia spatelui.
Membrele sunt puternice, musculoase, cu unghiuri articulare bine definite. O trăsătură caracteristică a rasei sunt pintenii dubli la picioarele posterioare. Aceștia trebuie să fie bine dezvoltați, cu gheare, și să fie localizați cât mai aproape de sol, formând un sprijin suplimentar. Absența sau dezvoltarea incompletă a pintenilor este un defect grav.
Blana Beauceronului este scurtă, deasă, aspră la atingere, lipită de corp, cu o lungime de 3–4 cm. Pe cap, blana este mai netedă. Există un subpar scurt, des și moale, predominant de culoare șoricie (gri), care nu trebuie să se vadă prin părul de acoperire. Iarna, în special la câinii ținuți afară, subparul devine considerabil mai des.
Culoarea Beauceronului poate fi de două tipuri:
- Negru și cafeniu (Black and Tan): Culoarea de bază este un negru intens. Petele cafenii (roșcate sau de culoarea veveriței) sunt clar delimitate și situate deasupra ochilor (sub formă de puncte), pe obraji, pe bot, pe gât, pe piept (două pete), pe partea inferioară a membrelor (ciorapi – „Bas Rouge”) și sub coadă.
- Arlechin (Harlequin) sau Merle: Culoarea de bază este gri cu pete negre, distribuite uniform pe corp, cu aceleași pete cafenii ca la varianta negru și cafeniu. La culoarea arlechin, griul nu trebuie să predomine asupra negrului, iar petele trebuie să fie bine definite. O cantitate prea mare de gri sau petele neclare constituie un defect.
