Istoria rasei: de la laboratoare secrete la recunoaștere
Istoria acestei rase este unică prin faptul că nu s-a format timp de secole prin selecție naturală, ci a fost creată „la comandă” într-un timp record. Faptul este că, în perioada postbelică, Uniunea Sovietică avea o nevoie acută de câini mari, agresivi, controlabili și nepretențioși pentru paza obiectivelor strategice, a închisorilor și a frontierelor.
Sarcina a fost complexă: obținerea unui câine care să depășească rasele existente prin calitățile de lucru în condiții climatice severe. Pentru aceasta, selecționerii au desfășurat o muncă grandioasă, folosind o încrucișare reproductivă complexă. În venele terrierului negru curge sângele a peste 17 rase! Baza a fost constituită din:
- Schnauzer Uriaș - de la el s-a preluat baza corpului, dimensiunea, tipul de blană și mintea ascuțită.
- Airedale Terrier - a adăugat rasei energie, rezistență și un miros excelent.
- Newfoundland - a înzestrat terrierul negru cu o osatură puternică, calm și rezistență la apă și frig.
- Rottweiler - a adăugat forță fizică, puterea fălcilor și instinctul de pază.
Datorită acestei încrucișări, au apărut cățeluși care au devenit ulterior paznici curajoși și puternici. Primele generații erau mai agresive și mai puțin uniforme ca aspect, fiind numite simplu „terrieri negri”. Acești câini, datorită blănii lor dense și lungi, cu un subpăr dezvoltat, lucrau cu ușurință în timpul gerurilor cumplite, fără a avea nevoie de cuști izolate.
În 1957, la Moscova a avut loc Expoziția Unională a câinilor de serviciu, unde au fost prezentați pentru prima dată publicului larg patruzeci și trei de terrieri negri. Efectul a fost uluitor. Din acel moment, rasa a ieșit din limitele unităților militare și a început să se răspândească activ printre amatorii obișnuiți. Chinologii amatori au început să lucreze la îmblânzirea caracterului și îmbunătățirea exteriorului, făcând câinele mai potrivit pentru viața la oraș. În 1984, rasa a primit recunoașterea oficială a Federației Chinologice Internaționale (FCI) la Mexico City. Tot atunci a fost descris primul standard internațional. În 2010 a fost aprobat standardul actualizat, valabil și astăzi, care a subliniat și mai mult statutul său de câine atletic, frumos și echilibrat.
Cum arată Terrierul Negru Rusesc: descriere detaliată a aspectului
Terrierul Negru Rusesc este un câine-atlet care radiază încredere. Este un animal peste înălțimea medie (adesea foarte mare), cu o constituție robustă, o osatură masivă și o musculatură bine dezvoltată și reliefată. Pielea este densă, elastică, fără pliuri sau părți lăsate, ceea ce este important pentru un câine de serviciu.
Capul: Masiv, proporțional cu corpul, lung (până la 40% din înălțimea la greabăn). Craniul este lat, dar pomeții nu trebuie să fie proeminenți. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este vizibilă, dar nu bruscă; pare mai puțin pronunțată din cauza sprâncenelor bogate. Botul este masiv, lat la bază, se îngustează ușor spre trufă, dar nu trebuie să fie ascuțit. „Mustățile” și „barba” conferă botului o formă dreptunghiulară. Trufa este mare, neagră.
Ochii: De mărime medie, formă ovală, distanțați. Culoarea ochilor trebuie să fie închisă. Ochii deschiși la culoare sunt considerați un defect. Privirea este atentă, sigură și pătrunzătoare.
Urechile: Prinse sus, atârnând pe cartilaje, de formă triunghiulară, de mărime medie. Marginea anterioară a urechii se lipește strâns de obraz. Este important ca urechile să fie fără pliuri sau adâncituri.
Corpul: Gâtul este puternic, musculos, uscat, cu o lungime aproximativ egală cu cea a capului. Spatele este drept, lat și musculos. Șalele sunt scurte și late. Cutia toracică este adâncă (ajunge până la coate sau mai jos), lată, cu coaste bombate, ovală în secțiune. Acest lucru oferă suficient volum pentru plămâni, asigurând rezistența.
Membrele: Drepte, paralele, cu oase groase. Unghiurile articulațiilor sunt bine definite, ceea ce asigură mișcări libere și ample. Labele sunt mari, rotunde, strânse („labă de pisică”), cu gheare închise la culoare.
Coada: Prinsă sus, groasă la bază. Anterior, coada era tăiată tradițional (se lăsau 3–5 vertebre), dar acum în multe țări acest lucru este interzis, așa că tot mai des se întâlnesc câini cu cozi naturale. Coada netăiată are formă de sabie sau seceră, este purtată energic, dar nu trebuie să stea pe spate.
Blana și culoarea: Blana este mândria și protecția terrierului negru. Este aspră, deasă, ondulată. Lungimea părului de acoperire pe corp este de la 5 la 15 cm. Subpărul este moale, des și bine dezvoltat. Un farmec aparte îi conferă rasei părul ornamental, care formează pe cap mustăți, barbă și sprâncene stufoase ce protejează ochii. Culoarea este neagră. Se admite o cantitate mică de fire gri (nu mai mult de 1/3 din suprafața corpului), deși idealul este culoarea negru-tăciune.
