Istoria: de la corăbiile portugheze la înscrierile în cartea de origini
Pisicile au ajuns în America de Sud odată cu europenii. La bord nu erau ținute pentru frumusețe: încărcătura și proviziile corăbiei trebuiau apărate de rozătoare, iar pisica făcea parte din inventarul navei la fel ca un butoi cu apă. Debarcate în porturi, aceste animale nu au dispărut nicăieri: s-au răspândit prin orașe și au început să trăiască de capul lor, înmulțindu-se fără nicio selecție umană. Astfel, în câteva secole s-a format în Brazilia o populație liberă mare de pisici, foarte omogenă la înfățișare: cu păr scurt, de talie medie, cu capul în formă de pană și corpul alungit.
Tocmai această omogenitate a observat-o în anii 1980 inginerul brazilian Paulo Samuel Ruschi. Ideea era atipică pentru felinologie: nu să creeze o rasă nouă prin încrucișări, ci să descrie un tip natural deja existent și să-l fixeze în documente — așa cum făcuseră la vremea lor britanicii cu pisica de stradă a Insulelor Britanice, iar americanii cu a lor. Ruschi s-a apucat de asta în 1985 și a fondat prima federație felină din țară și primul club felin din Rio de Janeiro; de la această structură pornește istoria rasei ca rasă de registru.
Etapa hotărâtoare a venit în 1998: World Cat Federation — organizație felinologică internațională cu sediul în Germania — a acordat pisicii braziliene cu păr scurt statutul de rasă recunoscută. Asta a făcut din ea prima rasă de pisici braziliană cu recunoaștere internațională. Ediția standardului pe care WCF o publică pe propriul site poartă data de 1 ianuarie 2010 și codul BSH.
E important să înțelegem exact amploarea acestei recunoașteri. Rasa figurează în registrul WCF — și aici se încheie lista internațională: în lista de rase a FIFe (37 de rase) nu apare, în lista TICA (peste 80 de poziții) nu apare, în lista CFA de asemenea nu apare. Cu alte cuvinte, când vedeți un anunț despre un pui de pisică „Brazilian Shorthair cu acte”, singurul sistem în care acele acte pot fi acte de rasă autentice este WCF și cluburile care lucrează cu ea. În Brazilia însăși, două organizații sunt membre cu drepturi depline ale WCF: CFB — Confederação de Felinos do Brasil (Magé, statul Rio de Janeiro) și Tropicats — Federação Felina Sul-Americana (Rio de Janeiro).
Încă un detaliu de reținut la citirea documentelor. Literele BSH înseamnă în sistemul WCF Brazilian Shorthair, în timp ce britanica cu păr scurt este codificată de WCF drept BRI. La FIFe lucrurile stau invers: acolo BSH este tocmai British Shorthair. Trei litere identice într-un pedigriu pot desemna două rase diferite, în funcție de al cui formular îl aveți în mână, așa că trebuie privit numele organizației din antetul documentului, nu doar codul.
Cum arată pisica braziliană cu păr scurt: standardul rând cu rând
În continuare — redarea standardului WCF în vigoare (ediția din 1 ianuarie 2010). Este un document scurt, de o pagină, și aproape fiecare rând al lui poate fi verificat pe o pisică vie.
Corp, membre, gât
Corpul este de talie medie și musculos — dar suplu și elegant. Această pereche de cuvinte contează: standardul ține rasa în mod deliberat la mijloc, între tipurile masive și cele alungite, astfel încât nici îndesarea britanicei, nici osatura fină a orientalei nu sunt un obiectiv aici. Labele sunt de lungime medie, pernițele ușor rotunjite. Gâtul este ferm, dar fără musculatură pronunțată — standardul o precizează într-o frază separată. Pernițele închise la culoare dau și mai mult contrast alături de blănurile viu colorate, ca la pisica Bombay sau Australian Mist.
Coadă
De lungime medie spre lungă, nu lată la bază, subțiindu-se ușor spre vârf. Merită atenție, pentru că descrierile populare ale rasei spun adesea contrariul — „groasă la bază”. În standardul propriu-zis scrie altfel.
Cap și urechi
Capul este mic sau mediu, în formă de pană moderată, mai lung decât lat. Profilul este ușor curbat — nici drept, nici cu stop brusc. Bărbia și maxilarul inferior sunt ferme. Urechile sunt mari: înălțimea lor depășește lățimea bazei, sunt inserate sus și poartă smocuri. Smocurile pe urechi la o rasă cu păr scurt sunt un detaliu pe care majoritatea descrierilor pur și simplu îl omit, deși standardul îl spune pe față.
Ochi
Aici se ascunde cea mai răspândită greșeală din descrierile rasei. Standardul cere ochi mari și rotunzi, mult depărtați: între ei trebuie să încapă o lățime și jumătate de ochi. Forma de migdală, atribuită adesea „brazilianului”, nu corespunde standardului. Culoarea ochilor trebuie să se armonizeze cu culoarea blănii.
Blană
Scurtă, lucioasă, lipită de corp, mătăsoasă la atingere, fără subpăr. Absența subpărului nu este un detaliu cosmetic: tocmai ea determină și îngrijirea minimă, și faptul că o astfel de pisică ține căldura mai prost decât o rasă cu blană dublă.
Culori
Sunt recunoscute toate culorile și desenele cu excepția celor point. Albul este admis în orice proporție — de la o singură pată până la o pisică aproape complet albă. Așadar, singura restricție reală este colorația de tip siamez, cu „mască” și extremități închise; ciocolatiu, liliachiu, cinnamon și alte variante nu cad sub nicio interdicție a standardului și se descriu după lista generală de culori a WCF. Dacă dați peste un text care afirmă contrariul — că point ar fi permis, iar cinnamon nu —, este o redare eronată, nu standardul.
Scala de puncte
Judecătorii repartizează 100 de puncte astfel: corp — 30, cap și coadă împreună — 35, ochi — 5, textura blănii — 10, culoare și desen — 15, condiție — 5. Ponderea cea mai mare revine ansamblului cap-coadă și corpului, adică proporțiilor; culoarea și desenul, cu toată varietatea rasei, cântăresc de două ori mai puțin decât corpul.
Separat despre masa corporală. Lucrările de referință dau de obicei un reper de 4–7 kg pentru o pisică adultă și, în uzul cotidian, este un interval rezonabil. Merită însă știut că însuși standardul WCF nu pomenește niciun kilogram: descrie talia în cuvinte. De aceea „norma de greutate a rasei” nu există în sens documentar — există norma animalului concret, pe care o stabilește medicul veterinar după starea de întreținere.
Capul acestei rase a ajuns chiar și în literatura anatomică: în 2016, un grup de la Universitatea Federală Rurală din Rio de Janeiro a publicat o craniometrie comparată a „Pelo Curto Brasileiro” și a siamezilor (Rocha și colab., Revista Brasileira de Medicina Veterinária, 38, supliment 2). Au fost măsurate 30 de cranii, câte 15 în fiecare grup. Dintre diferențele legate de sex, cea care s-a dovedit statistic semnificativă a fost la siamezi: acolo masculii aveau o lungime a craniului și o lățime a botului mai mari decât femelele.
