Istoria detaliată a rasei pisica Burmeză
Povestea burmei moderne începe cu o singură femelă, Wong Mau. Această pisică mică, brun-nuc cu marcaje mai închise, a fost adusă în 1930 din Rangoon (Birmania, azi Yangon, Myanmar) la San Francisco de dr. Joseph C. Thompson. Iniţial se credea că Wong Mau este doar o variantă mai închisă a siamezei, dar dr. Thompson a intuit că ascunde ceva unic.
Alături de geneticieni ai Universităţii din California şi de crescători consacraţi (Virginia Cobb, Billy Gerst, Clyde Keeler), el a iniţiat un program de reproducere. Cum nu existau alţi motani asemănători, Wong Mau a fost împerecheată cu un siamez seal-point. Din cuib au rezultat trei tipuri de pui: unii semănau cu siamezii, alţii cu Wong Mau (hibrizi), iar al treilea grup era complet brun-închis – primele burmeze veritabile.
CFA a recunoscut rasa în 1936, însă, din cauza încrucişărilor frecvente cu siameze (numărul redus de burme pure), tipul rasei a început să se dilueze, iar în 1947 înregistrarea a fost suspendată. A fost redeschisă abia în 1953, după ce crescătorii au demonstrat existenţa a trei generaţii de burme pure fără sânge siamez.
În 1949, primele burme au ajuns în Marea Britanie, unde s-a conturat un tip uşor diferit. Astăzi există două standarde principale:
- Tip american (modern): mai compact, musculos, cu cap rotund, bot scurt şi ochi mari, rotunzi.
- Tip britanic / european (tradiţional): mai suplu, cu cap în formă de pană blândă, linie superioară a ochilor migdalată şi corp ceva mai lung. Standardul european permite şi culorile roşu, crem şi şilclet.
De menţionat că burma a stat la baza altor rase, precum Pisica Bombay (încrucişare cu American Shorthair negru) şi Pisica Tonkinese (rezultat al încrucişării dintre burmeză şi siameză, asemănător primei Wong Mau).
