Istoria și renașterea rasei câinelui eschimos canadian
Istoria originii câinelui eschimos canadian numără cel puțin 4000 de ani, ceea ce îl face una dintre cele mai vechi rase de câini din America de Nord. Strămoșii săi au ajuns pe continent împreună cu poporul Thule (predecesorii inuiților moderni) din Siberia. De-a lungul mileniilor, acești câini au fost o parte integrantă a vieții eschimoșilor. Ei erau singurul mijloc de transport pe distanțe lungi, ajutau la transportul mărfurilor, la vânătoarea de foci, caribu și chiar își protejau stăpânii de urșii polari. Inuții își numeau credinciosul companion „Kimmiq”, ceea ce înseamnă pur și simplu „câine”.
Odată cu venirea europenilor și dezvoltarea tehnologiei, în special a snowmobilelor în anii 1950–1960, nevoia de câini de sanie a scăzut drastic. Populația Kimmiq a început să se diminueze catastrofal. La aceasta au contribuit și epidemiile de boli aduse din sud și, din păcate, exterminarea în masă a câinilor de către serviciile guvernamentale în cadrul programelor de asimilare a comunităților inuite. La începutul anilor 1970, rasa se afla în pragul dispariției totale – rămăseseră doar aproximativ 200 de exemplare de rasă pură în lume.
Din fericire, în 1972, datorită eforturilor entuziaștilor, în special Bill Carpenter și John McGrath, cu sprijinul guvernului canadian și al Clubului Chinologic Canadian (CKC), a fost fondat „Proiectul de Recuperare a Câinelui Eschimos” (Eskimo Dog Recovery Project). Cercetătorii au călătorit în cele mai îndepărtate colțuri ale Arcticii canadiene pentru a găsi resturile de câini de rasă pură în peninsulele Boothia, Melville și Insula Baffin. Datorită acestui program de reproducere, rasa a fost salvată. În 1986, au fost înregistrați primii căței ai proiectului, care au devenit baza genetică pentru populația modernă. În ciuda acestor eforturi, câinele eschimos canadian rămâne o rasă foarte rară.
Standard și aspect exterior: forță și rezistență
Câinele eschimos canadian este un câine puternic, de talie medie spre mare, creat pentru muncă grea în condiții extreme. Aspectul său exterior emană forță, energie și rezistență. Pentru rasă este caracteristic un dimorfism sexual pronunțat: masculii sunt semnificativ mai mari, mai masivi și au o „coamă” mai densă pe gât și umeri decât femelele.
- Constituție: Robustă, musculoasă, cu o osatură puternică. Corpul este compact, pieptul adânc și larg, asigurând suficient spațiu pentru inimă și plămâni, necesar pentru muncă de lungă durată.
- Cap: De formă cuneiformă, cu un craniu lat. Botul este de lungime medie, nu prea ascuțit.
- Ochi: De obicei, maro închis, migdalați, așezați oblic, ceea ce conferă câinelui o expresie oarecum sălbatică, șireată. Ochii albaștri sunt o trăsătură descalificatoare.
- Urechi: Scurte, groase, de formă triunghiulară, erecte. Sunt acoperite cu blană densă, care le protejează de degerături.
- Blană: Protecția principală a câinelui împotriva frigului arctic. Este dublă, cu un strat inferior foarte dens, moale, de aproximativ 5 cm lungime și un păr de acoperire rigid, drept, de 8–15 cm lungime. Această structură asigură o izolație termică excelentă și proprietăți hidrofuge.
- Coada: Mare, pufoasă, curbată pe spate în formă de seceră. În timpul somnului, câinele se ghemuiește adesea și își acoperă nasul cu coada pentru a-și încălzi aerul inhalat.
- Culoare: Practic orice culoare și combinație de culori sunt permise. Cele mai comune sunt alb, negru-alb, gri-alb, roșu-alb. Deseori, pe bot există o „mască” caracteristică.
