Istoria rasei
Pointerii englezi sunt unii dintre cei mai populari câini de vânătoare din întreaga lume, iar istoria lor numără câteva secole de selecție atentă. În traducere din engleză, „pointer” înseamnă „indicator” sau „cel care arată”. Și acest lucru nu este deloc întâmplător. Acești câini celebri s-au remarcat tocmai prin postura lor specifică de „aret”, prin care indică direcția în care se află pasărea, încremenind ca o statuie.
Dezvoltarea direcționată și șlefuirea calităților de lucru ale acestor câini au început încă din secolul al XVIII-lea în Anglia. Totuși, istoricii chinologi presupun că astfel de câini au apărut mult mai devreme pe continent. Probabil, strămoșii pointerilor englezi moderni au fost vechii câini de aret spanioli Perro de Punta („câine în punct”), care au fost aduși în Anglia de ofițeri după Războiul de Succesiune Spaniol (1701–1714). De asemenea, se ia în calcul versiunea participării câinilor de aret portughezi.
Aspectul modern al pointerilor a fost obținut grație muncii minuțioase a crescătorilor din Anglia, care au căutat proporții ideale, viteză și rezistență. Pentru a ușura osatura și a oferi câinelui o „formă sportivă”, crescătorii au recurs la încrucișarea cu rase precum:
- Foxhound - pentru îmbunătățirea rezistenței și a structurii picioarelor;
- Greyhound - pentru a conferi viteză, eleganță și a îmbunătăți văzul;
- Bloodhound - pentru perfecționarea mirosului;
- Câini de aret vechi francezi și italieni - pentru fixarea instinctelor de vânătoare.
Acești câini sunt extrem de populari în zilele noastre, mai ales în rândul vânătorilor profesioniști. Mirosul excelent și viteza fenomenală i-au făcut ajutoare de neînlocuit la vânătoarea de păsări. Standardul pointerului a fost adoptat în 1897 de Clubul iubitorilor acestei rase. În 1900, rasa a fost recunoscută oficial de Asociația Chinologică Britanică, devenind etalonul printre câinii de aret cu păr scurt.
Cum arată Pointerul Englez: descrierea aspectului
Aspectul pointerului este întruchiparea aerodinamicii. Fiecare linie a corpului său vorbește despre disponibilitatea pentru un sprint rapid. Este un câine cu linii nobile, fără cel mai mic semn de grosolănie. Să analizăm mai detaliat exteriorul conform standardelor internaționale.
Capul și botul
Pointerul Englez este un câine de dimensiuni destul de mari, cu o osatură puternică și o musculatură uscată bine dezvoltată. Capul este proporțional cu corpul, cu un craniu lung și moderat de lat. O trăsătură caracteristică este trecerea clar vizibilă de la frunte la bot (stopul) și liniile specifice ale profilului: liniile botului și ale craniului converg, ceea ce îi conferă botului un aspect ușor „cârn”. Acest lucru permite câinelui să capteze mirosul prin „simț superior”, ținând capul sus în timpul alergării.
Botul este lung, dreptunghiular în secțiune. Trufa (nasul) este mare, moale și umedă, culoarea poate fi închisă (neagră) sau deschisă (în tonul petelor), în funcție de coloritul general al câinelui. Nările sunt largi, ceea ce este critic pentru respirația intensă și miros. Urechile sunt atârnânde, așezate destul de sus, la nivelul ochilor, subțiri, mătăsoase, de formă triunghiulară cu vârfurile rotunjite, lipite strâns de cap. Ochii sunt mari, rotunzi, cu o expresie inteligentă și vie; culoarea variază de la alună până la maro închis, ochii deschiși la culoare nu sunt de dorit. Gâtul este lung, musculos, arcuit elegant, fără falduri de piele (salbă).
Corpul și membrele
Spatele este puternic, scurt și elastic, ușor înclinat de la greabăn spre crupă. Șalele sunt puternice, musculoase și ușor convexe. Cutia toracică este adâncă, coboară până la coate, asigurând un volum suficient pentru plămâni și inimă în timpul galopului prelungit. Coada este de lungime medie, groasă la bază, subțiindu-se treptat spre vârf. În mișcare, câinele o poartă la nivelul spatelui, aceasta acționând ca o cârmă. Interesant este că, în timpul căutării, coada pointerului se mișcă dintr-o parte în alta cu un sunet caracteristic de „biciuire”.
Membrele sunt lungi, drepte, paralele între ele, cu o musculatură bine reliefată. Membrele posterioare au unghiuri ale articulațiilor bine definite, ceea ce asigură o împingere puternică. Labele sunt ovale sau rotunjite, cu degete lungi și strâns unite („laba de pisică” nu este caracteristică, mai des întâlnită este „laba de iepure”).
Blana și culoarea
Blana este scurtă, dreaptă, deasă și lucioasă, la atingere poate fi puțin aspră, dar perfect lipită de corp. Ea nu ascunde relieful mușchilor. Coloritul Pointerului Englez este variat și se clasifică astfel:
- Monocrom: negru, cafeniu, auriu (se întâlnește mai rar);
- Bicolor (cel mai popular): lămâi-alb, portocaliu-alb, ficat-alb (maro-alb) și negru-alb;
- Tricolor: combinație de alb, negru/maro și pete de foc.
Se admit pete albe pe bot, piept și vârful labelor. Fiecare culoare are farmecul ei, dar nuanța petelor nu influențează în niciun fel calitățile de lucru.
