Istoria rasei: de la curțile ducale până în prezent
Lumea datorează acești câini minunați unei întâmplări fericite, care s-a transformat ulterior într-o muncă de selecție direcționată. Istoria rasei își are începuturile în vremurile tulburi ale secolului al XIX-lea. Primul precursor al rasei a apărut după împerecherea unui Pointer englez pur sânge, poreclit „Sport”, care aparținea ducelui Frederic Christian Augustenburg, cu o cățelușă locală pe nume „Hertha”.
Deși originea exactă a Herthei rămâne un subiect de discuție între chinologi (rasa ei este necunoscută, însă constituția atletică a metisului vorbea fără echivoc despre rădăcini puternice de vânătoare), rezultatul acestei uniuni a depășit toate așteptările. Cățelușii au moștenit pasiunea tatălui pentru vânătoare și rezistența mamei. Din 1864 și până în prezent, populația de Hertha Pointer crește treptat, deși rasa rămâne destul de rară în afara Scandinaviei.
Iubitorii de vânătoare cu pușca apreciază această rasă pentru calitățile sale de lucru ridicate: miros excelent, psihic stabil și capacitatea de a lucra în diverse tipuri de teren. Familiștii casnici îi aleg pentru caracterul plăcut și loialitate. În Danemarca, oamenii își iau Hertha Pointer mai ales ca și câini de companie, care nu și-au pierdut instinctele primare. În ciuda popularității meritate în patria sa, reprezentanții acestei rase, care nu este tocmai tânără, nu sunt încă recunoscuți de marile organizații chinologice internaționale (de exemplu, FCI) ca o rasă complet independentă, fiind adesea priviți ca o variație a pointerilor danezi, însă cluburile naționale țin o evidență strictă a liniilor.
Cum arată Hertha Pointer: descrierea aspectului și a exteriorului
Un câine atletic, cu linii elegante ale corpului, lasă impresia unui adevărat aristocrat, pregătit pentru maraton. Aspectul Hertha Pointer este un echilibru între putere și grație. Spre deosebire de rasele mai grele, Hertha arată „uscat” și tonifiat.
Capul și botul
Acești câini au un cap alungit, sculptat, cu o punte nazală lată, care asigură o aerodinamică excelentă a mirosului. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este pronunțată, dar nu atât de brusc ca la alți pointeri. Urechile sunt o mândrie aparte a rasei: sunt mari, atârnânde, moi la atingere, prinse destul de sus și stau lipite de pomeți. Ochii au o expresie inteligentă și atentă, culoarea variind de la chihlimbar la maro închis, armonizându-se cu culoarea principală a blănii.
Corpul și membrele
Gâtul este musculos, fără salbă excesivă, trecând lin într-un greabăn pronunțat. Pieptul lat și adânc asigură un volum pulmonar suficient pentru alergările lungi și trece lin într-o burtă suptă, creând o siluetă sportivă caracteristică. Spatele este drept și puternic. Membrele sunt lungi, cu o osatură solidă și o musculatură bine dezvoltată, ceea ce permite câinelui să dezvolte o viteză considerabilă și să facă sărituri înalte. Labele sunt strânse, cu pernițe rezistente.
Blana și culoarea
Singura variantă de culoare acceptată este maro (galben-maroniu, portocaliu-maroniu), cu posibile marcaje albe. Cel mai des, petele albe se întâlnesc pe piept, pe vârful labelor, pe vârful cozii și pe bot. Blana este scurtă, deasă, netedă și plăcută la atingere. Aceasta protejează bine câinele de tufișurile țepoase în timpul vânătorii, dar nu are un subpăr dezvoltat pentru protecție împotriva gerurilor puternice.
Coada
Standardul rasei nu este încă stabilit definitiv la nivel internațional, dar în cluburile naționale se obișnuiește ca coada lungă a Hertha Pointer să nu fie niciodată cupată. Ea este o prelungire naturală a liniei superioare, se subțiază spre vârf, iar în timpul mișcării este purtată la nivelul spatelui sau puțin mai sus.
