Istoria originii rasei Irish Soft Coated Wheaten Terrier
Istoria acestei rase își are rădăcinile adânc în istoria agrară a Irlandei. Timp de peste 200 de ani, acești câini au fost ajutoare de nădejde pentru fermierii irlandezi. Erau apreciați nu pentru pedigree-ul lor, ci pentru calitățile lor de muncă. Wheaten Terrier-ul era un câine universal: proteja casa de oaspeții nepoftiți, anunțând sosirea lor cu un lătrat puternic, vâna rozătoarele în hambare, ajuta la pășunatul vitelor și chiar la vânătoarea de vânat mic. Era adesea numit „câinele lup al săracilor”, deoarece fermierii simpli nu aveau dreptul de a deține câini de vânătoare precum Irish Wolfhound sau Beagle – acesta fiind un privilegiu al nobilimii.
Mult timp, rasa nu a avut un statut oficial și s-a dezvoltat în mod natural. Se crede că Wheaten Terrier-ul este unul dintre strămoșii unor rase irlandeze cunoscute, cum ar fi Kerry Blue Terrier și Irish Terrier. Există o legendă conform căreia, după naufragiile de pe coastele Irlandei din timpul Armadei Spaniole, câinii albaștri supraviețuitori s-au încrucișat cu terrierii cu păr moale locali, ceea ce a dus la apariția rasei Kerry Blue.
Abia în anii '30 ai secolului XX, un grup de entuziaști, condus de doctorul George J. Pears, a atras atenția asupra acestor câini unici și a început munca de standardizare și recunoaștere oficială. Datorită eforturilor lor, pe 17 martie 1937, de Ziua Sfântului Patrick, Irish Kennel Club a recunoscut oficial Irish Soft Coated Wheaten Terrier-ul ca rasă de sine stătătoare. Acesta a fost un punct de cotitură în istoria „wheatenilor”, deschizându-le calea spre ringurile de expoziție și spre inimile oamenilor din întreaga lume. După cel de-al Doilea Război Mondial, primii reprezentanți ai rasei au ajuns în SUA, unde au câștigat rapid popularitate datorită aspectului lor atractiv și caracterului minunat.
Standardul rasei și aspectul exterior
Irish Soft Coated Wheaten Terrier este un câine de talie medie, construit armonios, care dă impresia de forță, agilitate și încredere. Aspectul său combină trăsăturile unui terrier de lucru și ale unui companion elegant. Principala podoabă a rasei este, fără îndoială, blana sa unică.
- Capul: Destul de lung, proporțional cu corpul. Craniul este plat, nu lat. Stop-ul (trecerea de la frunte la bot) este bine definit. Botul nu este mai lung decât partea craniană.
- Nasul: Trufa este mare, de culoare exclusiv neagră. Orice altă culoare este o deficiență de descalificare.
- Ochii: De formă migdalată, mici, de culoare alună închisă sau maro. Privirea este directă, inteligentă și încrezătoare.
- Urechile: De formă V, mici sau medii, lăsate în față, lipite strâns de obraji.
- Mușcătura: În foarfece sau dreaptă. Maxilarele sunt puternice.
- Corpul: Compact, dar nu scurt. Linia spatelui este dreaptă și puternică. Pieptul este adânc, coastele sunt bine arcuite.
- Coada: Inserată sus, purtată vesel, dar nu curbată pe spate. Istoric, coada era cupată la aproximativ două treimi din lungime. Cu toate acestea, în multe țări cuparea este interzisă, iar coada naturală nu este considerată o deficiență.
- Membrele: Drepte, cu oase solide și musculatură bine dezvoltată. Lăbuțele sunt compacte, rotunde, cu pernuțe negre și gheare puternice.
Blana și culoarea: Mândria principală a rasei
Blana unui „wheaten” este cartea sa de vizită. Este unic strat, fără subpăr, ceea ce face ca acest câine să nu năpârlească aproape deloc. La atingere, blana este moale, mătăsoasă, cu un luciu natural. Nu ar trebui să fie aspră, rigidă sau pufoasă ca la un pudel. Conform standardului, blana acoperă abundent întregul corp, formând mustăți și o barbă caracteristică pe bot.
O caracteristică interesantă a rasei este că puii se nasc cu o blană închisă la culoare (roșcat-gri, gri sau chiar aproape neagră) și o mască întunecată pe bot. Odată cu vârsta, de obicei până la 18–24 de luni, blana se „schimbă” treptat și capătă culoarea finală de grâu, care poate varia de la bej deschis la auriu intens. La câinii adulți sunt acceptate fire de păr negre, albe sau gri izolate.
