Istoria rasei: de la Renaștere la modernitate
Istoria Bracco Italiano își are rădăcinile adânc în trecut, posibil până în secolul al V-lea d.Hr. Frescele și mențiunile scrise din timpul Renașterii înfățișează deja câini izbitor de asemănători cu reprezentanții moderni ai rasei. În special, există dovezi că Bracco Italiano era popular la curțile unor familii puternice precum Medici și Gonzaga. Ei erau apreciați pentru abilitățile lor excepționale de vânătoare, versatilitatea și aspectul aristocratic.
Se crede că rasa s-a dezvoltat în două direcții principale în nordul Italiei, ceea ce a dus la apariția a două tipuri:
- Bracco piemontez: de culoare mai deschisă (alb-portocaliu), cu o structură osoasă mai ușoară, adaptat pentru vânătoarea în zonele muntoase.
- Bracco lombard: de culoare mai închisă (alb-castaniu sau roan), mai masiv, ideal pentru lucrul în zonele mlăștinoase.
De-a lungul timpului, aceste două tipuri s-au amestecat, ducând la formarea standardului modern al rasei. Cu toate acestea, la fel ca multe alte rase europene, Bracco Italiano s-a aflat pe punctul de dispariție la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX. Un rol major în renașterea și conservarea acestei moșteniri naționale l-a jucat entuziastul și chinologul italian Paolo Ciceri, care în anii 1920 a fondat societatea „Amici del Bracco Italiano”. Datorită eforturilor sale și ale altor crescători, rasa a fost salvată. Recunoașterea oficială de către Federația Chinologică Internațională (FCI) a avut loc în 1955.
Standardul și aspectul Bracco Italiano
Bracco Italiano este un câine cu o statură puternică, dar armonioasă, care emană forță și rezistență. Aspectul său este o combinație de funcționalitate de vânător și noblețe aristocratică. Fiecare element al exteriorului său vorbește despre scopul rasei. Formatul corpului este aproape pătrat, cu musculatură bine dezvoltată și o osatură puternică.
Una dintre cele mai caracteristice trăsături este forma unică a capului. Acesta este lung, îngust, cu o protuberanță occipitală pronunțată și o trecere lină de la frunte la bot. Botul are un profil caracteristic „roman” (cu o cocoașă). Buzele mari, moi, formează „fălci” care conferă botului o expresie tristă și visătoare. Ochii sunt mari, ovali, de culoare ocru sau căprui, cu o privire blândă și bună. Urechile lungi, prinse jos, atârnă în pliuri frumoase, încolăcindu-se ca un tub.
Standardul și aspectul Bracco Italiano · 7
| Parametru | Caracteristică |
|---|---|
| Înălțimea la greabăn | Masculi: 58–67 cm Femele: 55–62 cm |
| Greutate | 25–40 kg (depinde de înălțime și sex) |
| Cap | Îngust, lung, cu nas „roman” și fălci pronunțate |
| Ochi | Mari, ovali, de la ocru închis la căprui |
| Urechi | Lungi, pendulante, prinse jos, moi |
| Blană | Scurtă, densă, strălucitoare |
| Culoare | Alb; alb-portocaliu; alb-castaniu; alb-portocaliu roan (melato-arancio); alb-castaniu roan (roano-marrone) |
Pielea aderă strâns la corp, dar pe cap și gât formează mici pliuri. Blana este scurtă, densă și strălucitoare, la atingere puțin mai aspră pe corp și mai moale pe cap, urechi și membre. Important: culoarea neagră în colorit este un semn de descalificare. Trufa nasului trebuie să corespundă culorii principale - de la roz la maro închis, dar niciodată neagră.
