Jack Russell Terrier — Istorie și standard

Istoria rasei Jack Russell Terrier

Istoria rasei este strâns legată de numele preotului englez John (Jack) Russell (1795–1883), care a trăit în comitatul Devonshire. Pastorul Russell nu a fost doar un cleric, ci și un vânător pasionat de vulpi și un chinolog înfocat. Scopul său era să creeze terrierul ideal pentru lucrul în vizuină – un câine de talie mică, suficient de curajos pentru a înfrunta vulpea sub pământ, dar nu atât de agresiv încât să o ucidă (sarcina terrierului de vizuină era să alunge animalul din vizuină în bătaia puștii vânătorului sau să-l încolțească și să-l rețină prin lătrat).

Totul a început în jurul anului 1819, când John Russell a cumpărat o femelă albă cu păr sârmos pe nume Trump. Se crede că ea a fost progenitoarea liniei de terrieri pe care pastorul a dezvoltat-o. Trump era descrisă ca un câine de mărimea unei vulpi mici, predominant albă, cu mici pete roșcate pe cap și la baza cozii, cu o blană aspră și deasă care o proteja de intemperii și de rănile de sub pământ. Russell a căutat să consolideze calitățile de lucru: rezistența, curajul, flexibilitatea corpului (pentru a se putea deplasa prin vizuini înguste), maxilare puternice și o voce sonoră.

Pentru a îmbunătăți caracteristicile necesare, John Russell și-a încrucișat câinii cu diferite tipuri de terrieri din acea vreme, inclusiv cu strămoșii Fox Terrier-ului cu păr neted modern. Unele surse sugerează posibila adăugare de sânge de Beagle (pentru a îmbunătăți mirosul și vocea) și de Bull Terrier (pentru curaj și tenacitate), deși există puține dovezi documentare în acest sens. Principalul criteriu de selecție a fost întotdeauna calitatea muncii, nu exteriorul. Din acest motiv, câinii lui Russell nu au participat mult timp la expoziții, iar rasa nu a avut un standard unic.

După moartea pastorului Russell în 1883, câinii săi au continuat să fie apreciați de vânători. Treptat, s-au format două tipuri principale de terrieri care proveneau de la câinii lui Russell:

• Parson Russell Terrier: Mai înalt (30–38 cm la greabăn), cu un format pătrat, mai asemănător cu primii fox terrieri. Acest tip a fost recunoscut mai devreme de către Kennel Club-ul din Marea Britanie.
• Jack Russell Terrier: Mai scund (25–30 cm), cu un format mai alungit și picioare mai scurte. Acest tip s-a dezvoltat în principal în Australia, unde câinii au fost aduși în anii 1960. Tocmai entuziaștii australieni au depus eforturi pentru standardizarea și recunoașterea oficială a rasei.

În Australia, Jack Russell Terrierul a devenit extrem de popular ca și companion și câine de lucru la ferme. În 1972, a fost înființat Clubul Jack Russell Terrier din Australia (Jack Russell Terrier Club of Australia Inc.). Standardul australian a fost cel adoptat de Federația Chinologică Internațională (FCI) în anul 2000 (inițial provizoriu, apoi definitiv). Este interesant faptul că țara de origine menționată în standard este Marea Britanie, iar țara de dezvoltare este Australia.

Astăzi, Jack Russell Terrierul este o rasă iubită la nivel mondial, care a cucerit inimile a milioane de oameni prin temperamentul său nestăpânit, inteligența și devotamentul său. Ei concurează cu succes în diverse sporturi canine (agility, flyball, frisbee), rămân companioni excelenți și, desigur, uneori sunt încă folosiți în scopul lor original – pentru vânătoarea în vizuini.

Cum arată un Jack Russell Terrier: standard și variații

Jack Russell Terrierul este un terrier de lucru robust, activ și agil, cu un corp de lungime medie. Aspectul general trebuie să fie armonios, câinele trebuie să dea impresia de energie și mobilitate. Conform standardului FCI Nr. 345, există cerințe clare privind exteriorul acestei rase.

Proporții generale:

• Format: Câinele este mai lung decât înalt.
• Adâncimea pieptului: Adâncimea corpului de la greabăn la stern trebuie să fie egală cu lungimea piciorului anterior de la cot la sol.
• Circumferința pieptului: Circumferința pieptului în spatele coatelor ar trebui să fie de aproximativ 40–43 cm. Acesta este un indicator important pentru un terrier de lucru, deoarece un piept prea lat ar împiedica câinele să se miște în vizuină.
• Greutate: Proporțională cu înălțimea – aproximativ 1 kg pentru fiecare 5 cm de înălțime la greabăn (adică 5–6 kg).
• Înălțime: Înălțimea ideală la greabăn este între 25 cm și 30 cm.

Capul:

• Craniu: Plat, de lățime moderată, se îngustează treptat spre ochi și se continuă cu un bot larg.
• Stop (frunte-nas): Bine definit, dar nu prea abrupt.
• Bot: Lungimea de la stop la vârful nasului este puțin mai scurtă decât lungimea de la stop la occiput.
• Nas: Negru.
• Buze: Bine strânse, negre.
• Maxilare/Dinți: Foarte puternice, adânci, largi. Mușcătură în foarfecă (dinții superiori acoperă strâns pe cei inferiori și sunt perpendiculari pe maxilare).
• Ochi: Mici, întunecați, în formă de migdală, cu o expresie pătrunzătoare. Nu trebuie să fie proeminenți. Pleoapele sunt strânse, marginile pleoapelor sunt pigmentate cu negru.
• Urechi: În formă de „buton” (pliate pe cartilaj) sau atârnate. Foarte mobile. Vârful urechii este îndreptat spre colțul ochiului. Pliul urechii nu trebuie să fie mai sus de nivelul craniului. Pavilionul urechii este de grosime medie.

Corp:

• Gât: Puternic, uscat, permite câinelui să-și țină capul cu mândrie.
• Spate: Drept. Lungimea de la greabăn la baza cozii este puțin mai mare decât înălțimea la greabăn.
• Șale: Scurte, puternice, cu musculatură bine dezvoltată.
• Piept: Adânc, dar nu lat. Sternul este situat la jumătatea distanței dintre greabăn și sol. Coastele sunt bine arcuite de la coloana vertebrală, aplatizându-se pe laterale, astfel încât circumferința în spatele coatelor să fie de 40–43 cm.
• Coadă: Poate fi cupată (opțional) sau de lungime naturală. În mișcare este purtată vertical. În repaus poate fi lăsată în jos. Dacă este cupată, vârful cozii trebuie să fie la același nivel cu urechile. Dacă este naturală, este de lungime medie, dreaptă, groasă la bază și se subțiază spre vârf.

Membre:

• Anterioare: Drepte de la coate la degete, privite din față sau din lateral. Omoplații sunt lungi, oblici, bine retrași. Coatele sunt lipite de corp.
• Posterioare: Puternice, musculoase, cu unghiuri bine definite ale genunchilor și jaretelor. Jaretele sunt situate jos. Metatarsienele sunt paralele când sunt privite din spate.
• Labe: Rotunde, puternice, cu pernițe dense, mici. Degetele sunt moderat arcuite, nu sunt răsucite nici spre interior, nici spre exterior.

Blană:

• Tipuri: Poate fi netedă (Smooth), aspră (Rough) sau intermediară (Broken). Toate tipurile trebuie să aibă un substrat de păr și să fie rezistente la intemperii.
• Cu păr neted: Blana este scurtă, strâns lipită de corp, uniformă pe tot corpul.
• Cu păr sârmos: Blana este mai lungă, aspră la atingere, stă în toate direcțiile. Pe bot formează „sprâncene” și „barbă” caracteristice.
• Broken (intermediar): O combinație de blană netedă și aspră. Poate avea „sprâncene” și „barbă” ușoare, blana este puțin mai lungă decât cea netedă, dar nu la fel de aspră și lungă ca la tipul sârmos.

Culoare:

• Culoare de bază: Albul trebuie să predomine (mai mult de 51%).
• Pete: Negre și/sau roșcate (de la lămâie deschis la castaniu intens). Este posibil tricolorul (alb cu pete negre și roșcate). Petele sunt de preferat localizate pe cap și/sau la baza cozii, dar sunt permise și pe corp.

Mișcare: Liberă, elastică, energică. Membrele se mișcă în linie dreaptă.

Defecte: Orice abatere de la punctele menționate mai sus este considerată un defect, a cărui gravitate depinde de gradul său de exprimare și de impactul asupra sănătății și calităților de lucru ale câinelui. Defecte grave sunt semnele evidente de agresiune sau lașitate, precum și orice anomalii fizice sau comportamentale.