Istoria rasei Elkhound Norvegian
Istoria Elkhoundului Norvegian Cenușiu se pierde în negura timpului, făcându-l una dintre cele mai vechi rase de câini din Europa. Săpăturile arheologice de pe teritoriul Scandinaviei, în special în Norvegia, au scos la iveală schelete de câini datate între 4000–5000 de ani î.Hr., care sunt anatomic foarte asemănătoare cu Elkhoundul modern. Cea mai cunoscută descoperire este scheletul din peștera Viste din Jæren, considerat strămoșul direct al rasei. Din timpuri străvechi, acești câini au locuit pe teritoriul țărilor scandinave, unde localnicii i-au folosit ca ajutoare indispensabile la vânătoarea de vânat mare, precum elani, urși și lupi. Dacă traducem numele rasei „Norsk Elghund Grå” din norvegiană, acesta înseamnă literalmente „câine de elan norvegian cenușiu”.
Potrivit legendelor, câinii asemănători erau tovarăși de nădejde ai vikingilor. Ei îi însoțeau în expediții, păzeau așezările și ajutau la procurarea hranei. Curajul, rezistența și loialitatea - sunt calități prețuite de vikingi și care caracterizează pe deplin această rasă. De-a lungul secolelor, rasa s-a dezvoltat pe cale naturală, adaptându-se la condițiile climatice aspre ale Norvegiei. Prima expoziție la care Elkhoundul Norvegian a participat oficial a avut loc în 1877 la Oslo. Acest lucru a dat un impuls standardizării și creșterii țintite. În 1901, rasa a primit recunoaștere oficială, iar de atunci a început reproducerea sa selectivă. Deși vocația principală a Elkhoundului este vânătoarea, versatilitatea lor este impresionantă. În Laponia, ei sunt folosiți ca câini de vânătoare și păstori pentru reni. Această rasă, alături de Lundehundul Norvegian, s-au remarcat și ca și câini de pază și companioni de încredere. Astăzi, tot mai des, sunt luați pur și simplu ca membri ai familiei, fiind apreciați pentru inteligența, devotamentul și caracterul lor jucăuș.
Cum arată Elkhoundul Norvegian (Cenușiu): descrierea aspectului
Elkhoundul Norvegian este un reprezentant tipic al câinilor nordici de tip spitz. Este puternic, compact, cu un format corporal pătrat, ceea ce indică forța și agilitatea sa. Aspectul său îmbină armonios puterea și eleganța. Capul are o formă cuneiformă, cu un craniu larg care se îngustează ușor spre bot. Botul este conic, dar nu ascuțit. Trecerea de la frunte la bot este lină, fără un „stop” brusc. Puntea nazală este dreaptă, iar nasul este negru.
Ochii sunt de dimensiuni medii, de formă ovală, de culoare maro închis, emanând o privire inteligentă și încrezătoare. Urechile sunt prinse sus, sunt drepte, ascuțite la vârfuri și foarte mobile, permițând câinelui să capteze cele mai mici sunete. Gâtul este puternic, musculos, de lungime medie, fără salbă, acoperit cu blană deasă, care formează un fel de guler. Corpul este scurt și puternic, cu o linie superioară dreaptă. Membrele sunt drepte, paralele, puternice și musculoase, asigurând câinelui rezistență la alergare. Lăbuțele sunt mici, de formă ovală, cu degete bine închise. Coada - una dintre cele mai caracteristice trăsături ale rasei - este prinsă sus, strâns înfășurată în inel și purtată pe spate.
Blana este deasă, aspră și dreaptă, cu un strat de puf foarte des, moale și deschis la culoare, care protejează câinele de orice vreme rea. Pe cap și pe partea din față a membrelor blana este mai scurtă, în timp ce pe gât, piept, partea din spate a membrelor și coadă este mai lungă. Culoarea - diverse nuanțe de cenușiu. Este caracteristică prezența vârfurilor negre ale părului de protecție, ceea ce creează efectul de „zonare”. Pe piept, burtă, picioare și partea inferioară a cozii, culoarea este mult mai deschisă. Deseori este prezentă o „mască” închisă la culoare pe bot și o linie întunecată de la ochi la ureche. Culoarea blănii nu este uniformă, ea se schimbă de la mai deschisă pe părțile inferioare ale corpului la mai închisă pe spate. Există și alte rase de Laika pentru elan, de exemplu, Elkhoundul Norvegian Negru și Jämthundul (Elkhoundul Suedez), care se deosebesc prin culoare și unele trăsături de exterior.
