Istoria originii rasei rottweiler
Istoria rottweilerului își are rădăcinile în timpurile Imperiului Roman. Strămoșii săi sunt considerați câinii de tip molos, care au însoțit legiunile romane în timpul campaniilor lor prin Alpi. Sarcina principală a acestor câini era de a mâna și de a păzi vitele, care serveau drept „provizie vie” de hrană pentru armată. După destrămarea imperiului, mulți dintre acești câini au rămas în sudul Germaniei, unde s-au încrucișat cu rasele locale.
Rasa și-a primit numele datorită orașului german Rottweil, care în Evul Mediu era un important centru comercial, renumit pentru târgurile sale de animale. Aici, acești câini, care au început să fie numiți „câini măcelari din Rottweil” (Rottweiler Metzgerhund), au devenit ajutoare indispensabile pentru măcelari și fermieri. Ei nu doar mânau turmele, ci le și păzeau de prădători și hoți. Există o legendă conform căreia măcelarii, întorcându-se de la târg cu încasările, își legau pungile cu bani la gâtul rottweilerilor, fiind absolut siguri de păstrarea câștigului. Niciun hoț nu îndrăznea să se apropie de un astfel de „seif”.
Odată cu apariția căilor ferate la sfârșitul secolului al XIX-lea, nevoia de a mâna vite pe distanțe lungi a dispărut, iar rasa s-a aflat la un pas de dispariție. Cu toate acestea, la începutul secolului al XX-lea, entuziaștii au atras atenția asupra calităților remarcabile de lucru ale rottweilerului. În 1901, a avut loc un eveniment semnificativ în Hamburg, când un polițist, cu ajutorul unui rottweiler, a dispersat o mulțime de marinari răzvrătiți, ceea ce a redat instantaneu popularitatea rasei. Curând, rottweilerii au început să fie folosiți oficial ca și câini de poliție și de serviciu. Primul standard al rasei a fost elaborat în 1914. Interesant este că, în Uniunea Sovietică, acești câini erau chiar folosiți pentru a păzi elanul domesticit de braconieri, ceea ce demonstrează versatilitatea și fiabilitatea lor.
Cum arată un rottweiler: standardul rasei și aspectul exterior
Rottweilerul este un câine de talie medie spre mare, robust și puternic, dar în același timp elegant și armonios construit. Aspectul său emană forță, rezistență și încredere.
- Cap: De lungime medie, lat între urechi. Fruntea moderat bombată. Stopul (trecerea de la frunte la bot) bine pronunțat.
- Bot: Nu este alungit și nici scurtat. Maxilarele sunt puternice și late, cu o mușcătură în foarfecă (42 de dinți). Buzele sunt de culoare neagră, bine strânse.
- Ochi: De mărime medie, migdalați, de culoare maro închis. Expresia ochilor este calmă, încrezătoare și vigilentă.
- Urechi: Atârnânde, de mărime medie, de formă triunghiulară. Așezate sus și lat, ceea ce lărgește vizual partea craniană a capului.
- Corp: Spatele drept, puternic și musculos. Pieptul lat, adânc și voluminos, cu o parte anterioară bine dezvoltată. Abdomenul ușor supt.
- Coada: În stare naturală, orizontală, continuând linia spatelui. Anterior, coada era scurtată (cupată), dar astăzi în majoritatea țărilor acest lucru este interzis, iar coada naturală este standardul.
- Membre: Drepte, paralele, cu oase puternice și musculatură bine reliefată. Lăbuțele sunt rotunde, compacte, cu pernuțe dure și gheare scurte, negre.
- Blană: Constă dintr-un păr de acoperire de lungime medie și un substrat dens. Blana este aspră, dreaptă, aderă strâns la corp.
- Culoare: Clasic negru cu pete de culoare roșu-brun intens, clar delimitate. Petele sunt situate pe obraji, bot, sub ochi, pe partea inferioară a gâtului, piept, membre și sub baza cozii.
