Scottish Terrier — Istorie și standard

Istoria rasei Scottish Terrier

Istoria Scottish Terrier își are rădăcinile adânc în negura timpului și este strâns legată de peisajele aspre și pitorești ale ținuturilor muntoase ale Scoției. Primele mențiuni despre terrieri mici cu păr sârmos din această zonă datează încă din secolul al XVI-lea. Acești câini, numiți atunci generic „câini de pământ” (earth dogges), erau folosiți pentru vânătoarea de animale mici care trăiau în vizuini: vulpi, bursuci, vidre și rozătoare. Dimensiunile lor compacte, fălcile puternice și curajul incredibil le permiteau să pătrundă în tunelurile subterane și să se lupte fără teamă cu adversari adesea mai mari decât ei.

Mult timp a existat o confuzie în clasificarea Scottish Terrier. Sub denumirea generală de „terrier scoțian” erau reunite mai multe rase diferite, inclusiv strămoșii actualilor Skye Terrier, Cairn Terrier și West Highland White Terrier. Toți proveneau din aceeași regiune și aveau un scop similar. Doar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, chinologii au început să lucreze în mod special la separarea acestor tipuri în rase distincte. Centrul de reproducere al Scottish Terrier „pur” a devenit orașul Aberdeen, motiv pentru care rasa a fost numită o vreme terrierul de Aberdeen.

O figură cheie în dezvoltarea rasei a fost căpitanul Gordon Murray, care în anii 1870 și-a prezentat câinii la o expoziție în Anglia. În 1879, Scottish Terrier au participat pentru prima dată la o expoziție oficială, iar deja în 1882 a fost înființat primul club al iubitorilor rasei și a fost elaborat standardul său oficial. Acesta a fost punctul de plecare pentru creșterea popularității rasei Scottie în întreaga lume. Aspectul lor unic și caracterul vibrant au atras nu doar vânătorii, ci și aristocrația și boema. Un rol deosebit în popularizarea rasei l-a avut cel de-al 32-lea președinte al SUA, Franklin Delano Roosevelt, al cărui favorit, un Scottish Terrier pe nume Fala, a devenit o adevărată celebritate națională.

Cum arată un Scottish Terrier: standardul rasei

Scottish Terrier este un câine a cărui înfățișare nu poate fi confundată cu o altă rasă. El dă impresia unui câine mare într-un corp mic: solid, cu picioare scurte, cu o capă neproporțional de lungă și o privire expresivă de sub sprâncene stufoase.

• Cap: Lung, dar proporțional cu mărimea câinelui. Craniul este plat, iar trecerea de la frunte la bot este abia vizibilă. Botul este puternic, adânc, bine umplut sub ochi. Botul nasului este mare, obligatoriu de culoare neagră. O trăsătură distinctivă sunt „mustățile” și „barba” dense, care conferă botului o expresie severă și hotărâtă.
• Ochi: În formă de migdală, de culoare maro închis, aproape negri. Adânc plasați și larg distanțați. Privirea este inteligentă, pătrunzătoare și curajoasă.
• Urechi: Mici, subțiri, drepte, ascuțite la vârfuri. Așezate sus pe craniu. Conferă câinelui o înfățișare constant alertă.
• Corp: Compact și musculos. Gâtul este de lungime medie, musculos. Pieptul este larg și adânc, bine coborât între picioarele din față. Spatele este scurt, drept și puternic.
• Membre: Scurte, puternice și osoase. Labele din față sunt mai mari decât cele din spate, ceea ce reprezintă o adaptare pentru săpatul pământului.
• Coada: De lungime medie (aproximativ 18 cm), groasă la bază și se subțiază spre vârf. Câinele o ține vertical sau cu o ușoară curbură. Coada nu este niciodată scurtată.

Blana la Scottie este dublă: părul exterior dur, sârmos și des și un substrat scurt, moale și dens. Această „armură” protejează câinele în mod fiabil de intemperii și de mușcăturile animalelor. Pe corp, blana este mai scurtă, iar pe picioare, pe partea inferioară a corpului și pe bot formează o „fustă” lungă, „mustăți” și „barbă”.