Pisica Siberiană — Istorie și standard

Istoria originii pisicii Siberiene

Pisica Siberiană este o rasă naturală, autohtonă, care s-a format pe teritoriul Rusiei, în special în condițiile climatice aspre ale Siberiei, de-a lungul secolelor, fără intervenția direcționată a omului. Strămoșii săi au fost pisicile sălbatice locale și pisicile domestice aduse de coloniști. Clima severă, nevoia de a supraviețui și de a vâna au contribuit la selecția naturală, rezultând animale mari, puternice, cu o blană deasă, impermeabilă, care oferea o protecție excelentă împotriva frigului.

Mult timp, aceste pisici au fost pur și simplu o parte a vieții cotidiene rusești, cunoscute ca „siberiene” sau „buhariene” (deoarece puteau ajunge în Siberia prin rute comerciale din Asia). Erau prețuite pentru abilitățile lor de vânătoare și rezistență. Deși mențiuni despre pisici mari și pufoase în Rusia există de mult timp, istoria oficială a rasei a început mult mai târziu.

Odată cu dezvoltarea mișcării felinologice în URSS la sfârșitul anilor 1980, entuziaștii au acordat atenție acestor animale unice. În anii 1986–1987, la Moscova și Leningrad (acum Sankt Petersburg), au început lucrările direcționate pentru recunoașterea și standardizarea rasei. Unul dintre primele cluburi care a înregistrat Siberienele a fost clubul „Kotofei” (Sankt Petersburg) în 1987. Primul standard al rasei a fost adoptat de Federația Felinologică Sovietică (SFF) în 1989. Curând, rasa a fost recunoscută și de organizațiile internaționale: WCF (World Cat Federation) în 1992, FIFe (Fédération Internationale Féline) în 1997, TICA (The International Cat Association) în 1990 (campionat deplin din 1996), CFA (Cat Fanciers' Association) în 2000 (campionat deplin din 2006).

Interesant este că primele pisici Siberiene au fost aduse în SUA încă din 1990, înainte de recunoașterea oficială de către unele organizații, datorită lui Elizabeth Terrell, care a adus trei pisici din Sankt Petersburg. Astăzi, rasa Siberiană este populară în întreaga lume datorită frumuseții sale, sănătății robuste și caracterului minunat.

Cum arată pisica Siberiană: aspect și standard

Pisica Siberiană impresionează prin forță, putere și armonie. Este o pisică de talie medie spre mare, cu o osatură puternică, musculatură bine dezvoltată și un aspect caracteristic „sălbatic”. Siberienele ating dezvoltarea completă lent, în jurul vârstei de 5 ani.

• Corpul: Puternic, musculos, greu, cu un trunchi caracteristic „în formă de butoi” (rotunjit în secțiune transversală). Spatele este puțin mai lung decât media, puternic, cu o ușoară curbură, ceea ce face ca partea posterioară să fie puțin mai înaltă decât cea anterioară. Pieptul este larg.
• Capul: Are formă de trapez (un con larg modificat), cu contururi moi, rotunjite. Dimensiunea este proporțională cu corpul. Fruntea este largă, ușor rotunjită. Trecerea de la frunte la nas este lină, fără stop brusc. Botul este scurt, lat, rotunjit. Pomeții sunt joși, lați. Bărbia este bine dezvoltată, dar nu proeminentă, formând o linie lină cu buza superioară.
• Urechile: De mărime medie, late la bază, cu vârfuri rotunjite. Sunt așezate destul de larg, ușor înclinate înainte. Sunt de dorit smocuri dese de păr în interiorul urechii și smocuri la vârfuri (asemenea râsului), deși acestea din urmă nu sunt obligatorii.
• Ochii: Mari, expresivi, de formă ușor ovală (aproape rotunzi), larg și ușor oblic așezați. Culoarea ochilor la varietățile tradiționale poate fi orice nuanță de verde sau galben/auriu/cupru. La pisicile albe sau cu mult alb (bicolore, van) sunt posibili ochi albaștri sau heterocromie (un ochi albastru, celălalt verde/galben).
• Picioarele și Labele: Picioare de lungime medie, puternice, cu osatură robustă. Picioarele posterioare sunt puțin mai lungi decât cele anterioare. Labe mari, rotunde, cu obligatorii smocuri dese de păr între degete („ghete de zăpadă”), care ajutau pisicile să se deplaseze pe zăpadă.
• Coada: De lungime medie, groasă și puternică la bază, se îngustează ușor spre un vârf bont, rotunjit. Foarte bine acoperită cu păr pe toate părțile, fără șuvițe lungi atârnânde, amintind de coada unui raton.
• Blana: Principala mândrie a Siberianei este blana sa luxoasă în trei straturi, perfect adaptată climei reci. Aceasta constă din:
  • Păr de contur lung, aspru și lucios (stratul exterior), care are proprietăți hidrofuge.
  • Păr intermediar mai fin.
  • Subpăr foarte des, moale și dens, care se dezvoltă la maximum iarna și se reduce considerabil vara.
  Blana este de lungime medie sau lungă, aderentă. În jurul gâtului formează un „guler” bogat, pe picioarele posterioare – „pantaloni” deși, iar coada este foarte stufoasă. Vara, blana este semnificativ mai scurtă și mai puțin deasă decât iarna (gulerul, pantalonii și coada rămân bine acoperite cu păr).

Culorile pisicilor Siberiene

Standardul rasei Siberiene admite o varietate enormă de culori. Sunt recunoscute practic toate culorile și modelele tradiționale:

• Culori solide (Solid): Negru, albastru, roșu, crem, alb.
• Tortie (Tortoiseshell): Negru tortie, albastru-crem tortie.
• Smoke (Fumurii): Negru smoke, albastru smoke, roșu smoke, crem smoke, tortie smoke.
• Argintii și aurii (Silver/Golden): Shaded (umbrit) și shell (chinchilla).
• Tabby (Tigrat) de toate tipurile:
  • Macrou (Mackerel): Dungi verticale.
  • Clasic/Blotched (Marmorat): Pete late, „fluture” pe umeri.
  • Spotted (Pătat): Pete separate pe corp.
  Modelul tabby poate fi pe fond negru, albastru, roșu, crem, tortie, argintiu, auriu.
• Cu alb (With White): Oricare dintre culorile menționate mai sus se poate combina cu diferite cantități de alb (bicolor, arlechin, van).

Important: Standardul pisicii Siberiene tradiționale nu admite culori care indică hibridizare cu alte rase, și anume: ciocolatiu, lila, scorțișoară, fawn și variațiile acestora, precum și culorile acromelanice (colorpoint).

Pisicile cu colorație colorpoint (corp deschis, bot, urechi, labe și coadă mai închise, ochi albaștri), care corespund în totalitate tipului Siberian, sunt clasificate ca o rasă separată (sau sunt considerate o subrasă a Siberianei) – Neva Masquerade.