Istoria detaliată a originii rasei
Affenpinscher – este una dintre cele mai vechi rase de câini germane, a cărei istorie datează cel puțin din secolul al XVII-lea, iar unele surse indică mențiuni chiar mai timpurii, în secolul al XVI-lea. Numele rasei provine din cuvintele germane: „Affe”, care înseamnă „maimuță”, și „Pinscher”, care se traduce ca „pinscher” sau „terrier”. Rasa a primit acest nume datorită feței sale caracteristice de „maimuță” – cu ochi expresivi, blană zburlită și o mandibulă inferioară ușor proeminentă. Imagini ale unor câini care seamănă foarte mult cu Affenpinscherii moderni pot fi găsite pe pânzele unor pictori europeni celebri, în special pe tablourile maestrului german Albrecht Dürer (secolele XV-XVI) și ale pictorilor olandezi. Acest lucru demonstrează că acești câini mici, dar curajoși, erau destul de răspândiți în Europa Centrală încă din acele vremuri îndepărtate.
Inițial, „munca” principală a strămoșilor Affenpinscherului modern era exterminarea rozătoarelor – șobolani și șoareci. Aceștia erau ținuți în grajduri, hambare, bucătării și magazine, unde se descurcau cu succes cu această sarcină, demonstrând o agilitate și un spirit de vânătoare remarcabile. Dimensiunea lor mică le permitea să pătrundă în locuri greu accesibile, iar blana aspră îi proteja de mușcăturile rozătoarelor. Din păcate, originea exactă și etapele de dezvoltare ale rasei nu sunt cunoscute cu certitudine, deoarece registrele genealogice au început să fie ținute mult mai târziu. Se crede că la formarea Affenpinscherului au participat diverse rase locale de tip terrier și, posibil, Mops, ceea ce a influențat forma capului și expresia feței. Există mai multe teorii privind înrudirea Affenpinscherilor cu alte rase. Unii cercetători consideră că Affenpinscherii sunt strămoșii Griffonului de Bruxelles și ai Griffonului belgian, transmițându-le aspectul caracteristic. O altă teorie sugerează o influență inversă sau o dezvoltare paralelă a acestor rase de la strămoși comuni. Există, de asemenea, opinii despre înrudirea cu Pinscherul pitic datorită rădăcinilor comune ale pinscherilor. Deși nu există dovezi directe pentru niciuna dintre teorii, asemănarea externă evidentă și trăsăturile de caracter comune fac aceste presupuneri destul de probabile.
În secolul al XIX-lea, a început munca de selecție și standardizare a rasei. Affenpinscherii au devenit populari nu doar ca vânători de șobolani, ci și ca animale de companie, în special printre doamnele din înalta societate, care apreciau aspectul lor exotic și caracterul vioi. Primul standard al rasei a fost elaborat în Germania, iar rasa a început să apară la expoziții. În Franța, acești câini, datorită aspectului lor și caracterului oarecum poznaș, au fost porecliți „diablotin moustachu”, ceea ce înseamnă „drăcușorul mustăcios” sau „diavolul mustăcios”. Rasa a trecut prin vremuri grele în timpul războaielor mondiale, când numărul exemplarelor s-a redus considerabil, dar datorită eforturilor entuziaștilor, Affenpinscherii au fost salvați. Astăzi, Affenpinscherii nu sunt o rasă foarte răspândită, dar au fanii lor loiali în întreaga lume, care îi apreciază pentru combinația unică de trăsături de terrier și de companion.
Cum arată un Affenpinscher: descrierea detaliată a aspectului și standardul rasei
Affenpinscherul – este un câine mic, compact, cu blană aspră, care, în ciuda dimensiunilor sale, dă impresia unui animal robust și rezistent. Aspectul său este unic și ușor de recunoscut, în primul rând datorită expresiei „de maimuță” a feței.
- Aspect general: Mic, de format pătrat (lungimea corpului este aproximativ egală cu înălțimea la greabăn), cu blană aspră. Nu trebuie să dea impresia că este nici prea ușor, nici prea masiv.
- Cap: De formă rotundă, nu prea greu, cu un craniu pronunțat boltit. Fruntea este convexă. Stopul (trecerea de la frunte la bot) este clar definit.
- Bot: Scurt, nu este cârn și nici prea îngust spre nas. Puntea nazală este dreaptă. Trufa nasului este rotundă, plină, de culoare neagră. Buzele sunt strânse, negre. O trăsătură caracteristică sunt mustățile aspre, barba și sprâncenele stufoase care încadrează botul și îi conferă expresia de maimuță.
- Ochi: Închiși la culoare (de preferință negri), rotunzi, strălucitori, de mărime medie, nu prea proeminenți și nici înfundați în orbite. Situați destul de larg. Pleoapele sunt negre, bine lipite. Privirea este vioaie, curioasă, uneori poznașă.
- Urechi: Prinse sus, simetrice, mici. Pot fi erecte, semi-erecte (cu vârfurile căzute în față) sau atârnând pe cartilaj. Dacă sunt cupate (în țările unde este permis), sunt mici, erecte, de formă ascuțită. Cu toate acestea, urechile naturale devin din ce în ce mai comune și preferate.
- Mușcătură: O ușoară prognație inferioară (mandibula inferioară este puțin proeminentă) este tipică pentru rasă. Dinții trebuie să fie sănătoși și puternici. Cu gura închisă, dinții nu trebuie să fie vizibili, iar limba nu trebuie să iasă afară.
- Gât: Scurt, drept, puternic, cu ceafă uscată. Pielea de pe gât este strânsă, fără salbă.
- Trunchi: Puternic, compact, de format pătrat. Linia superioară este dreaptă, cu o ușoară înclinație de la greabăn spre crupă. Greabănul este pronunțat. Spatele este scurt, puternic, drept. Șalele sunt scurte, puternice. Crupa este scurtă, ușor rotunjită. Pieptul este moderat de lat, de formă ovală, coborât până la coate. Coastele sunt bine arcuite. Linia inferioară este ușor ridicată.
- Coadă: Prinsă sus. Tradițional, era cupată la aproximativ o treime din lungime (în țările unde este permis). Coada naturală este în formă de sabie sau seceră, purtată ridicat.
- Membre:
- Membrele anterioare: Drepte, paralele privite din față, puternice, nu prea scurte. Omoplații sunt oblici, bine lipiți. Coatele sunt îndreptate spre spate, lipite de corp. Antebrațele sunt drepte. Metacarpienele sunt scurte, puternice, ușor înclinate.
- Membrele posterioare: Privite din spate sunt drepte și paralele, cu o musculatură bine dezvoltată. Angulațiile sunt bine pronunțate. Coapsele sunt late, musculoase. Gambele sunt lungi. Jareții sunt coborâți, puternici. Metatarsienele sunt scurte, perpendiculare.
- Labe: Mici, rotunde, de pisică, compacte. Degetele sunt scurte, bine arcuite. Ghearele sunt scurte, puternice, de culoare închisă. Pernuțele sunt tari, elastice.
- Blană: Aspă, sârmoasă, deasă, bine lipită de corp, dar în același timp zburlită, în special pe cap, unde formează sprâncene, barbă și mustăți caracteristice. Lungimea blănii pe corp este de obicei de aproximativ 2,5–3 cm. Pe cap, blana este mai lungă și stă ridicată, creând un halou caracteristic „de maimuță”. Subpărul este mai moale. Blana nu trebuie să fie prea moale, ondulată sau cârlionțată.
- Culoare: Conform standardului FCI, se preferă culoarea negru pur cu subpăr negru. Se admit și:
- Negru cu pete de foc: Culoarea de bază neagră cu pete simetrice roșcate sau maronii (de foc) deasupra ochilor, pe bot, pe piept, pe partea interioară a membrelor și sub coadă.
- Roșcat (de la galben deschis la roșu-cărămiziu): Culoare roșcată uniformă pe tot corpul.
- Nuanțe de gri: De la gri-argintiu la gri-oțel închis.
- Mers: Ușor, liber, energic, cu o bună propulsie a membrelor posterioare. Pasul nu este prea larg. Affenpinscherul se mișcă cu o încredere și o vioiciune caracteristice.
Este important ca aspectul general al Affenpinscherului să fie armonios, fără exagerarea vreunei trăsături. El trebuie să arate ca un adevărat mic terrier – curajos, vigilent și plin de viață.
