Istoria rasei: de la vânător de urși la tezaur național
Istoria Akita Inu este un adevărat thriller, plin de suișuri, coborâșuri și o luptă disperată pentru supraviețuire. Se crede că strămoșii acestor câini, cunoscuți sub numele de „Matagi-inu” (câine de vânătoare), au apărut pe insulele japoneze cu mai bine de patru mii de ani în urmă. Săpăturile arheologice confirmă existența câinilor de tip spitz în acea perioadă. În Japonia se spune că Akita este sufletul unui samurai, întruchipat în corpul unui câine.
Inițial, Matagi-inu erau folosiți pentru vânătoarea animalelor mari: mistreți, cerbi și chiar ursul negru asiatic. O pereche de astfel de câini putea ține pe loc un urs până la sosirea vânătorului. Acest lucru necesita din partea animalelor un curaj remarcabil, agilitate și capacitatea de a lua decizii independente - trăsături care s-au păstrat în rasă până în zilele noastre.
Perioada luptelor de câini și declinul
În perioada Edo și mai târziu, la granița secolelor XIX-XX, luptele de câini au câștigat popularitate. Pentru a le oferi câinilor mai multă forță și masă musculară, Akita au început să fie încrucișați cu Tosa Inu și mastiffi europeni. Acest lucru a dus la dispariția aspectului clasic de spitz: au apărut urechile lăsate, pliurile de piele și masivitatea excesivă. Rasa s-a aflat în pragul pierderii propriei identități.
Din fericire, în 1931, guvernul Japoniei a recunoscut Akita Inu drept „monument al naturii”. Acest lucru a impulsionat începerea lucrărilor de restabilire a aspectului inițial. Însă a început al Doilea Război Mondial. În această perioadă tragică, câinii au fost exterminați în masă: blana lor era folosită pentru confecționarea hainelor de iarnă pentru armată. Se făcea excepție doar pentru Ciobăneștii Germani care serveau în armată. Pentru a-și salva iubiții Akita, unii proprietari i-au încrucișat în secret cu ciobănești sau i-au ascuns în satele de munte izolate, la vânători.
Scindarea rasei: Linia Japoneză și cea Americană
După război a început procesul de refacere a rasei. În acest timp s-au format câteva linii de creștere. Soldații trupelor de ocupație americane duceau adesea pui acasă, dar preferau câinii mari, asemănători cu urșii, cu sânge de mastiff și ciobănesc (linia Dewa). Așa s-a născut rasa pe care o cunoaștem astăzi drept Akita American. Chinologii japonezi s-au concentrat însă pe restabilirea tipului elegant, de spitz (linia Ichinoseki), curățând rasa de impurități. Recunoașterea oficială a standardului reînnoit de către Federația Chinologică Internațională a avut loc în 1964.
Cum arată Akita Inu: standard și particularități fizice
Akita Inu modern este un câine mare, armonios construit, care emană demnitate și o forță calmă. Spre deosebire de rudele lor americane, tipul japonez este mai ușor și mai elegant.
- Capul: Masiv, dar proporțional cu corpul. Craniul este lat, plat între urechi. Privit de sus, capul amintește de un triunghi tocit. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este bine definită.
- Botul: Puternic, nu ascuțit, de lungime medie. Puntea nazală este dreaptă. Buzele au pigmentație neagră și sunt strâns lipite. Limba, de regulă, este roz.
- Ochii: O caracteristică „orientală” tipică. Sunt mici, de formă triunghiulară, cu colțul extern ridicat în sus. Culoarea - maro închis; cu cât mai închis, cu atât mai bine. Privirea este atentă și inteligentă.
- Urechile: Relativ mici, groase, triunghiulare, cu vârfurile ușor rotunjite. Un detaliu important: sunt înclinate în față, urmând linia gâtului, ceea ce conferă câinelui o expresie concentrată.
- Corpul: Spatele este drept și puternic. Zona lombară este lată și musculoasă. Cutia toracică este adâncă, cu coaste bine arcuite.
- Coada: Prinsă sus, groasă, purtată energic pe spate. Poate forma un inel simplu sau dublu. Vârful cozii atinge aproape întotdeauna spatele sau coapsa.
Blana și culorile: magia „Urajiro”
Blana este formată din trei straturi: părul de acoperire mai lung și mai gros, stratul superior aspru și subpărul des și moale, care protejează de orice ger. Standardul admite doar câteva tipuri de culori:
- Roșcat (Red): Cel mai răspândit. Culoare roșcată intensă pe partea superioară a corpului.
- Tigrat (Brindle): Dungi negre pe fond roșcat, argintiu sau alb.
- Alb: Alb curat, fără nicio pată. La câinii albi, nasul poate avea culoarea ficatului, deși negrul este preferabil.
- Sesam: Blană roșcată cu vârfuri negre (se întâlnește rar).
Important: Pentru toate culorile, cu excepția albului complet, este obligatorie prezența „Urajiro”. Aceasta reprezintă blana albicioasă pe părțile laterale ale botului, pe obraji, pe partea inferioară a maxilarului, gât, piept, trunchi și coadă, precum și pe partea interioară a membrelor. Este un fel de carte de vizită a unui Akita japonez veritabil.
