Caracterul rasei Alopekis

Alopekis: prezentare detaliată și caracteristicile rasei

Cifrele din tabelul de mai jos provin din textul standardului grecesc publicat de pasionații rasei (dogpark.gr, „Πρότυπο Φυλής Αλωπεκίς”) și din literatura chinologică greacă. Un lucru trebuie înțeles clar: standardul există ca document și poate fi citit, dar nu este omologat de niciun registru oficial. Prin urmare, el descrie câinele dorit, nu un extras din cartea de origini.

Merită atenție felul în care este formulată talia. Standardul nu dă intervale separate pentru masculi și femele — fixează un plafon (30 cm plus toleranță) și un prag de jos (20 cm) și explică separat la ce servește pragul: ca în rasă să nu apară semne de nanism. În schimb, în descrierile populare circulă foarte des intervale „pentru mascul” și „pentru femelă”, care în textul standardului nu există deloc. Noi redăm ce scrie în document.

Portret psihologic: temperament și comportament

Cel mai interesant lucru din standardul alopekisului este felul în care este scris acolo caracterul. Formularea e dură: comportamentul tipic înnăscut al rasei are cea mai mare însemnătate, iar câinii fricoși, asociali sau agresivi sunt excluși nu doar de la expoziții, ci și de la reproducție. Multe standarde se opresc la descalificarea în ring; aici psihicul este ridicat la rangul de filtru de creștere, alături de anatomie.

Portretul dorit este descris amănunțit: câine de casă, sociabil, foarte cooperant, credincios și devotat, ascultător și vioi, vigilent și activ — dar nu nervos. Sigur pe sine, deschis, prietenos, comunicativ, vesel. Protector și blând cu celelalte animale ale casei, dușman neîmpăcat al dăunătorilor, harnic, extrem de capabil să învețe, cu instinct de vânătoare pronunțat și mare poftă de joacă.

În practică asta înseamnă următoarele. Instinctul de vânătoare nu are nimic decorativ: un câine ținut secole de-a rândul împotriva șobolanilor nu încetează să fie vânător fiindcă s-a mutat la bloc. Cu un hamster, un șobolan de companie sau un papagal în aceeași cameră, conviețuirea se construiește deliberat și nu se lasă pe seama firii bune a câinelui.

Urmează glasul. Vigilența și înclinația de a avertiza prin lătrat sunt trecute în standard ca dorite. Excelent pentru o curte, mediocru pentru un bloc: aici comanda „liniște” trebuie pusă din primele săptămâni, nu „cândva mai târziu”. Câinele învață bine, deci problema are rezolvare — dar există.

Cu alți câini alopekisul se înțelege de obicei ușor, inclusiv cu cei mari. Firește, nu este un Alano Spaniol în stare să oprească un taur și nici un paznic de turmă precum Akbash, care lucrează singur lângă animale: rolul lui e altul — să dea alarma și să stea aproape de om. În gospodăria grecească exact această pereche s-a format istoric: câinele ciobănesc mare la pășune și micul alopekis în curte.

Și limitarea principală. Nu este un câine pentru o casă goală. Rasa s-a format lângă om douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru — lângă coteț, lângă turmă, lângă vatră; singurătatea lungă îi este împotriva firii și se traduce în lătrat, săpat și lucruri stricate. Dacă acasă nu e nimeni zece ore, merită să vă gândiți cinstit la altă rasă.

Dresaj și socializare

Capacitatea de învățare este trecută în standard printr-o formulare aparte: „extrem de capabil să învețe”. În practică o confirmă și proprietarii: câinele prinde repede comenzile și lucrează cu plăcere atâta vreme cât ședința seamănă cu un joc. În schimb, repetarea monotonă a aceluiași exercițiu îl plictisește pe acest isteț aproape instantaneu, iar în locul ascultării veți primi improvizații creative.

De aceea, ritmul bun este scurt și des: cinci-șapte minute de câteva ori pe zi, cu sarcini diferite, mai degrabă decât o jumătate de oră cu același exercițiu. Metoda: exclusiv întărire pozitivă. Metodele dure, la o rasă în al cărei standard frica este motiv de excludere de la reproducție, lucrează împotriva dumneavoastră: un alopekis speriat nu devine mai ascultător, devine mai nesigur.

Trei lucruri merită puse din primele săptămâni:

• Comanda „liniște”. Vigilența este o trăsătură de rasă: nu poate fi înlăturată complet și nici nu trebuie. Dar câinele trebuie să știe să tacă la un cuvânt.
• Chemarea în ciuda instinctului de vânătoare. Antrenați-o acolo unde există distrageri, nu doar într-o curte goală: o pisică sau o veveriță vă va verifica pregătirea mai devreme decât credeți.
• Liniștea în singurătate. Absențe scurte din prima săptămână, tot mai lungi — tocmai fiindcă acest câine este un „scai” prin construcție.

Dintre activități, rasei îi priesc agility, freestyle, dresajul de trucuri și disciplinele de căutare: tot ce cere gândire rapidă și mișcare rapidă. Socializarea merită dusă larg — oraș, mijloace de transport, alți câini, copii —, fiindcă siguranța de sine este trecută în standard ca normă, iar ea se formează până la șase luni.

Avantaje și dezavantaje ale rasei