Alopekis

Rasa acestor micuți plini de viață și devotament a apărut cu foarte mult timp în urmă; unii cercetători cred că strămoșii lor existau acum peste 18.000 de ani! Acest lucru face ca Alopekis să fie una dintre cele mai vechi rase de câini din Europa. „Micile vulpi”, care vânau cu curaj șobolani, șoareci și alți dăunători mici, au cucerit inimile grecilor antici. Cățeii cu aspect de ciobănesc cu picioare scurte erau reprezentați în picturile de pe vase și în sculpturi, iar siluetele lor sunt descoperite pe monede și pe zidurile clădirilor antice.

Interesant este că, spre deosebire de vânătorii specializați, precum Copoiul elen, Alopekis a fost mereu un câine „de curte” universal. Ei păzeau găinile de vulpi, anunțau sosirea străinilor și își încălzeau stăpânii în nopțile reci.

Interesul pentru Alopekis a renăscut de două ori – la mijlocul secolului XX și la începutul secolului XXI. Cu toate acestea, rasa nu a câștigat o popularitate mondială largă, iar numărul reprezentanților săi scade amenințător. În prezent, nefiind recunoscuți de FCI la nivel internațional, câinii Alopekis se află în pragul dispariției, iar entuziaștii din Grecia depun eforturi titanice pentru a salva această comoară genetică.

În ciuda dimensiunilor mici, Alopekis are un corp bine dezvoltat și picioare puternice. Anatomia lor este o capodoperă a selecției naturale, nu a selecției dictate de modă. Corpul este puțin mai lung decât înălțimea la greabăn, ceea ce amintește de constituția altor câini de turmă, cum ar fi Welsh Corgi Pembroke, însă Alopekis pare mai ușor și mai grațios.

• Capul: În formă de pană, amintește de cel al unei vulpi. Craniul este lat, cu o trecere pronunțată de la frunte la bot.
• Urechile: Mari, triunghiulare, mobile. De cele mai multe ori sunt ridicate, oferind câinelui un aspect alert, dar se întâlnesc și exemplare cu urechi semi-căzute.
• Ochii: Migdalați, de culoare închisă, cu o privire inteligentă și pătrunzătoare.
• Coada: Stufoasă, lungă, de obicei purtată ridicat în formă de seceră sau inel.

În mod tradițional, blana este netedă, scurtă sau ușor alungită (până la 5 cm), cu un subpăr des. Ca excepție, se întâlnește părul sârmos. Trebuie remarcat faptul că exemplarele de Alopekis cu blană foarte lungă sunt adesea confundate cu o altă rasă, motiv pentru care sunt de obicei clasificați în grupul adiacent al micilor câini grecești (Kokoni). „Micile vulpi” pot avea orice culoare, dar printre ei nu există albinoși. Varianta cea mai deschisă este atunci când albul domină ca ton principal. Cele mai comune combinații sunt: alb cu negru, alb cu roșcat sau tricolor.

Câinii Alopekis trăiesc pentru a fi plăcuți și pentru a-și mulțumi stăpânul. Aceasta este strategia lor evolutivă cheie. Au un instinct de vânătoare dezvoltat față de rozătoare, însă înainte de toate sunt câini de companie. Nu vor fugi de lângă voi în pădure, așa cum ar putea face un copoi.

Ascultători și devotați, ei pot sări în apărarea omului, deoarece curajul lor depășește cu mult dimensiunile fizice. Desigur, nu este un Alano Spaniol capabil să oprească un taur, dar Alopekis va da cu siguranță alarma prin lătratul său sonor, funcționând ca o „sirenă”. Cu toate acestea, agresivitatea față de oameni nu le este caracteristică.

Natura blândă și atitudinea prietenoasă fac din Alopekis favoriții copiilor. Câinii se înțeleg bine cu alte animale de companie, iubesc interacțiunea și jocurile active. Dacă în casă există alți câini, chiar și rase mari de pază, precum Akbash, micul Alopekis găsește de obicei un limbaj comun cu ei, devenind adesea „liderul” la joacă datorită vicleniei și vitezei sale. Sunt foarte inteligenți și știu cum să-i înveselească pe cei din jur cu talentul lor artistic.

Micul Alopekis are o imunitate uriașă și o sănătate de fier. Acesta este rezultatul secolelor de selecție naturală în condițiile aspre ale satului grecesc, unde supraviețuiau doar cei mai puternici și mai isteți. Când aduce acasă un cățeluș, stăpânul nu trebuie să se îngrijoreze de bolile genetice tipice care afectează rasele create artificial.

Reprezentanții rasei nu au practic afecțiuni ereditare, iar o atitudine bună și îngrijirea le prelungesc semnificativ viața. Modest și rezistent, Alopekis vine în familie pentru 16-18 ani. În plus, viața lor nu este umbrită de vizite frecvente la veterinar. Singurul lucru căruia trebuie să-i acordați atenție este prevenirea paraziților (purici, căpușe) și vaccinarea regulată.

Câinele se va stabili lângă stăpân, indiferent unde locuiește acesta. Apartament în metropolă sau casă la țară – Alopekis se adaptează ușor la diverse condiții. Va folosi cu plăcere un țarc sau o cușcă afară în sezonul cald, dar în timpul gerului va veni neapărat în casă pentru a se încălzi. Nu uitați că este un animal social.

Igienă și toaletaj

Originar din Grecia caldă, Alopekis are o blană adaptabilă. Îngrijirea ei este minimă, dar regulată:

• Periere: De 1-2 ori pe săptămână cu o mănușă de cauciuc sau o perie. În perioada de năpârlire – zilnic.
• Îmbăiere: Rar. Un astfel de câine se spală doar de două sau trei ori pe an, sau dacă este foarte murdar. Spălarea frecventă poate îndepărta stratul protector de grăsime de pe piele.
• Gheare: De obicei, Alopekis face multă mișcare și își tocește ghearele în mod natural, descurcându-se singur cu lungimea lor. Dar dacă câinele trăiește exclusiv în apartament pe covoare moi, verificați starea lor o dată pe lună.

Poate singura cerință strictă a rasei sunt plimbările zilnice active. Aceasta nu este o „pernă de canapea”, ci un explorator energic care trebuie sa își consume energia.

Inteligența și agerimea câinilor Alopekis, combinate cu dorința sinceră de a plăcea omului, îi fac elevi excelenți. Dresajul decurge ușor, câinele arată un interes real pentru învățare, percepând totul ca pe un joc. Datorită memoriei excelente, prinde comenzile rapid. Totuși, repetarea monotonă a aceluiași lucru poate plictisi rapid acest intelectual.

Este suficient să începeți lecțiile, că „micul vulpoi” îi va distra deja pe cei din casă cu trucuri noi. Alopekis sunt curioși față de tot ce e nou, așa că se bucură de agility sau freestyle. Este important să folosiți metoda recompensei pozitive – gustări și laude. Metodele dure de educație sunt inadmisibile cu această rasă, acestea pot face câinele fricos.

Alopekis este unul dintre cei mai puțin pretențioși câini de companie în ceea ce privește mâncarea. Puțin probabil să-și supere stăpânii cu mofturi lângă bolul de mâncare și va mânca cu recunoștință tot ce i se oferă. Totuși, această modestie ascunde un pericol – obezitatea. Stăpânul trebuie să controleze conținutul caloric al dietei.

• Alimentație naturală: Baza – carne slabă (vită, curcan), organe, orez sau hrișcă, legume de sezon.
• Hrană uscată: Alegeți hrană din clasa „premium” sau „holistic” pentru rase mici cu activitate medie.

Acest câine-vânător de șoareci poate fi hrănit mixt, dar e mai bine să urmați o singură strategie. Zilnic trebuie umplut un bol separat cu apă potabilă curată, mai ales pe caniculă.

Pentru a înțelege mai bine această rasă uimitoare, iată câteva fapte mai puțin cunoscute:

• Numele rasei provine din cuvântul grecesc vechi „alopex”, care înseamnă „vulpe”.
• În antichitate se credea că acești câini au apărut din încrucișarea câinilor cu vulpile (deși genetic acest lucru este imposibil).
• Femelele de Alopekis sunt mame extrem de grijulii, care au nașteri foarte ușoare.
• Mult timp nu au fost distinși ca rasă, fiind considerați simpli „maidanezi”, ceea ce era să ducă la dispariția lor prin asimilare.

Este Alopekis potrivit pentru alergici?
Nu, nu este o rasă hipoalergenică. Au subpăr și năpârlesc, ceea ce poate provoca reacții.

Latră mult?
Da, sunt paznici vigilenți. Reacționează la sunete noi prin lătrat, dar cu o educație corectă se liniștesc ușor la comandă.

De unde pot cumpăra un pui de Alopekis?
Este o sarcină dificilă. Majoritatea crescătoriilor se află în Grecia. Fiți atenți la anunțurile de pe internet pentru a nu da peste metiși obișnuiți vânduți drept rasă rară.