Istoria originii rasei copoi de Ariège
Istoria copoiului de Ariège este indisolubil legată de regiunea sudică a Franței – Ariège, situată în Pirinei. Rasa a fost creată în mod deliberat la începutul secolului XX, în jurul anului 1912, de către vânătorii locali care doreau să obțină un câine ideal pentru vânătoarea de iepuri în terenuri dificile, muntoase și aride. Sarcina era de a dezvolta un copoi care să combine viteza, rezistența, un simț olfactiv excelent și capacitatea de a lucra atât singur, cât și în haită.
Pentru crearea ariégeois, au fost utilizate trei rase franceze de copoi bine-cunoscute:
- Marele Copoi Albastru de Gasconia (Grand Bleu de Gascogne): De la el, ariégeois a moștenit simțul olfactiv excelent, vocea melodioasă și coloritul caracteristic.
- Marele Copoi Gascon-Saintongeais (Grand Gascon-Saintongeois): Această rasă a transmis copoiului de Ariège rezistența, pasiunea pentru vânătoare și o constituție robustă.
- Briquetul local (Briquet): Copoii locali de tip „briquet”, mai ușori și de dimensiuni mai mici, au adăugat rasei agilitate, viteză și o structură mai suplă, ceea ce era extrem de important pentru manevrarea pe pantele stâncoase.
Rezultatul acestei încrucișări a fost un câine elegant, dar în același timp robust, perfect adaptat condițiilor locale. Rasa a câștigat rapid popularitate printre vânătorii francezi. Cu toate acestea, la fel ca multe rase europene, copoiul de Ariège a fost pe punctul de a dispărea în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Datorită eforturilor entuziaștilor și cunoscătorilor rasei, în special ale contelui Élie de Vezins, populația a fost restabilită în a doua jumătate a secolului XX. Federația Chinologică Internațională (FCI) a recunoscut oficial rasa în mod permanent la 1 octombrie 1954. Astăzi, ariégeois rămâne o rasă destul de rară în afara patriei sale, dar este foarte apreciat în Franța și în Italia vecină pentru calitățile sale excepționale de lucru.
Aspectul exterior și standardul rasei
Copoiul de Ariège este întruchiparea grației și funcționalității. Este ușor, musculos, cu linii elegante, ceea ce denotă capacitatea sa de a alerga mult timp și rapid. Este un câine de talie medie, care lasă impresia de noblețe și forță, fără nicio greutate excesivă.
Capul la ariégeois este uscat, alungit, fără riduri. Craniul este ușor bombat, protuberanța occipitală abia vizibilă. Tranziția de la frunte la bot este lină. Botul este drept, aproximativ de aceeași lungime ca și partea craniană. Buzele sunt subțiri, strâns aderente, buza superioară abia acoperind-o pe cea inferioară. Trufa este obligatoriu neagră.
Ochii au o expresie vie, inteligentă și blândă. Sunt închiși la culoare, de formă ovală. Privirea este directă și deschisă.
Urechile sunt una dintre trăsăturile caracteristice ale rasei – sunt subțiri, moi, ușor răsucite spre interior și foarte lungi. Dacă sunt întinse înainte, ar trebui să ajungă la vârful nasului. Sunt prinse jos, la nivelul ochilor sau mai jos.
Corpul câinelui este ușor alungit. Gâtul este lung, subțire, cu o ușoară curbură și poate avea o mică salbă. Spatele este puternic și drept. Zona lombară este bine conectată cu spatele, musculoasă. Pieptul este lung, de lățime medie, coborât până la coate. Coastele sunt moderat arcuite. Abdomenul este ușor supt.
Coada este subțire, în formă de sabie, se îngustează spre vârf. Câinele o poartă vesel, ridicată în sus.
Membrele sunt puternice, cu mușchi bine dezvoltați și articulații uscate. Lăbuțele sunt ovale („de iepure”), cu degete strâns unite și pernuțe negre, puternice.
Blana este scurtă, fină, dar densă.
Culoarea – tricoloră. Fondul principal este alb pur, cu pete negre clar delimitate (marmorare). Uneori poate fi prezentă o marmorare puternică (roan), dând o nuanță albăstruie, dar acest lucru nu este de dorit. Deasupra ochilor, pe obraji și uneori pe urechi sunt prezente pete roșcate (bej-pal) strălucitoare. Interesant este că puii se nasc adesea aproape complet alb-negri, iar marcajele roșcate apar odată cu vârsta.
