Istoria originii rasei Beagle-Harrier
Istoria Beagle-Harrierului este indisolubil legată de Franța de la sfârșitul secolului al XIX-lea și de numele baronului Gérard Grandin de l'Eprevier. Fiind un vânător pasionat, și-a propus să creeze un ogar ideal, care să combine cele mai bune trăsături a două rase populare la acea vreme: viteza și puterea Harrierului cu simțul olfactiv inegalabil și entuziasmul de vânătoare al Beagle-ului. Baronul dorea să obțină un câine de talie medie, rezistent, rapid și capabil să urmărească neobosit prada, în special iepurele.
Munca sa de selecție de lungă durată, care a constat în încrucișarea meticuloasă a reprezentanților acestor două rase, a fost încununată de succes. Deși unii chinologi sugerează că în acest proces ar fi putut participa și alți ogari francezi pentru a consolida calitățile dorite, baza rasei este tocmai combinația armonioasă a genelor beagle-ului și harrierului. Este interesant că genele strămoșilor s-au distribuit atât de uniform, încât în urmaș este dificil de identificat o rasă dominantă de origine, ceea ce face din Beagle-Harrier un vânător „hibrid” unic.
Primul standard al rasei a fost elaborat în Franța, iar recunoașterea oficială de către Federația Chinologică Internațională (FCI) a avut loc mult mai târziu, pe 27 decembrie 1974. În ciuda calităților sale de lucru remarcabile, Beagle-Harrier rămâne o rasă destul de rară chiar și în țara sa de origine și puțin cunoscută în afara granițelor sale, ceea ce face din fiecare reprezentant al rasei un adevărat exclusiv.
Standardul și aspectul exterior al rasei
Beagle-Harrier este un câine armonios construit, puternic și musculos, care impresionează prin forță și eleganță în același timp. Este compact, dar nu scund, cu o osatură bine dezvoltată și o musculatură pronunțată.
| Caracteristică | Descriere conform standardului FCI nr. 290 |
|---|---|
| Înălțimea la greabăn | 45–50 cm (abatere admisă +/- 1 cm) |
| Greutate | 19–21 kg |
| Durata de viață | 12–14 ani |
| Țara de origine | Franța |
| Grupa FCI | Grupa 6. Ogari și rase înrudite. Secțiunea 1.2. Ogari de talie medie. |
Capul la Beagle-Harrier este destul de lat și proporțional cu corpul, cu o tranziție expresivă, dar nu prea bruscă, de la frunte la bot (stop). Craniul este ușor bombat. Botul nu trebuie să fie pătrat sau ascuțit. Nasul este mare, de culoare neagră, cu nări bine deschise, ceea ce indică un simț olfactiv excelent.
Ochii sunt mari, expresivi, de culoare maro închis. Privirea este vie, inteligentă și puțin ștrengărească. Urechile sunt prinse sus, late, de lungime medie, ușor rotunjite la vârfuri. Atârnă de-a lungul obrajilor, conferind capului o expresie blândă.
Corpul are un spate puternic, drept și o regiune lombară musculoasă. Pieptul este adânc și bine dezvoltat, asigurând suficient spațiu pentru plămâni și inimă, ceea ce este crucial pentru un ogar rezistent. Coada este destul de groasă la bază, de lungime medie, bine acoperită cu păr. Câinele o poartă sus și vesel, în formă de sabie, ceea ce este un semn de bună dispoziție și încredere.
Blana la Beagle-Harrier este scurtă, densă și netedă, strâns lipită de corp, asigurând o bună protecție împotriva intemperiilor. Standardul rasei permite o colorație clasică tricoloră: o combinație de culori deschisă (roșcată), negru și alb. Cel mai adesea se întâlnește „șaua neagră” (o pată mare neagră pe spate, asemănătoare cu o șa) pe un fond roșcat-alb. Amplasarea petelor poate fi variată, dar vârful cozii este în mod tradițional alb — acesta este un „far” pentru vânător, pentru a vedea câinele în desișurile groase.