Istoria și originea rasei Bichon Frise
Istoria Bichon Frise este o călătorie fascinantă de la vânător de șobolani pe navă la favoritul regilor. Deși rasa este adesea asociată cu Franța, rădăcinile sale merg mai adânc, până în Mediterana. Se crede că Bichonii provin din „Barbet” (un spaniel de apă), de unde provine și termenul „Barbichon”, care ulterior a fost scurtat la „Bichon”.
Acești câini mici și albi erau populari în Insulele Canare, în special pe Tenerife, încă din secolul al XIV-lea. Erau adesea luați la bord de marinarii italieni și spanioli, care îi apreciau nu doar pentru companie, ci și pentru vânătoarea eficientă a rozătoarelor de pe nave. Marinarii sunt cei care au adus „Bichonul de Tenerife” în Europa.
Adevărata faimă a venit pentru rasă în epoca Renașterii. În secolul al XVI-lea, au devenit favoriții curții franceze, în special în timpul domniilor lui Francisc I și Henric al III-lea. Erau adorați, mângâiați, purtați în brațe și chiar decorați cu panglici. Rasa a câștigat popularitate și în Spania; faimosul pictor Francisco de Goya a înfățișat acești căței pe pânzele sale. Ei sunt, de asemenea, rude apropiate ale unor rase precum Maltez (Bichon Maltez), Bolognez și Bichonul Havanez.
După Revoluția Franceză, soarta rasei s-a schimbat dramatic. Aristocrația a fost răsturnată, iar Bichonii s-au trezit pe străzi. Cu toate acestea, inteligența, vivacitatea și capacitatea lor de a învăța nu au trecut neobservate. Au devenit vedete ale spectacolelor stradale și ale circurilor ambulante, unde executau trucuri pentru a distra publicul.
Renașterea rasei a început abia la începutul secolului al XX-lea, datorită eforturilor entuziaștilor francezi și belgieni. Aceștia au început să refacă și să standardizeze rasa. În 1933, rasa a fost recunoscută oficial în Franța sub numele de „Bichon Frisé” („Bichon cu păr creț”). American Kennel Club (AKC) a recunoscut rasa în 1973, ceea ce a contribuit la popularitatea sa mondială.
Cum arată un Bichon Frise: standardul rasei
Bichon Frise este un câine mic, dar robust, cu o ținută mândră. Caracteristica sa principală este blana unică „pufoasă”, care creează aspectul unui nor moale. Pe fundalul alb, se remarcă în mod deosebit ochii întunecați, vigilenți, încadrați de o pigmentație închisă, și nasul negru ca un nasture. Pielea lor are adesea o pigmentație pătată, vizibilă în timpul toaletajului.
Standardul rasei nu impune o tunsoare specifică pentru animalele de companie, dar pentru expoziții este necesar un „grooming pufos” specific, care accentuează formele rotunjite ale capului și corpului. Bichon Frise își poartă coada vesel, curbată cu grație peste spate, dar aceasta nu trebuie să atingă spatele sau să fie răsucită.
Cum arată un Bichon Frise: standardul rasei · 10
| Parte a corpului | Descrierea standardului (FCI/AKC) |
|---|---|
| Aspect general | Câine mic, vioi, vesel. Corpul este puțin mai lung decât înălțimea la greabăn. |
| Cap | Proporțional cu corpul. Craniul este plat, nu prea rotund. Stop (trecerea de la frunte la bot) abia vizibil. |
| Bot | Botul nu trebuie să fie ascuțit sau greoi. Buzele sunt subțiri, strânse, întotdeauna negre. |
| Ochi | Întunecați (negri sau maro închis), rotunzi, vii, cu contur negru. Nu trebuie să fie migdalați sau proeminenți. |
| Urechi | Aplecate, subțiri, acoperite cu păr lung și creț. Așezate puțin deasupra liniei ochilor. |
| Nas | Pronunțat, rotund, întotdeauna negru. |
| Mușcătură | Mușcătura în foarfecă este standardul. |
| Gât | Destul de lung, purtat cu mândrie, trecând lin în umeri. |
| Corp | Linia superioară este dreaptă. Pieptul este bine dezvoltat. Salele sunt musculoase, ușor arcuite. |
| Coadă | Așezată puțin sub linia spatelui, purtată grațios curbată peste spate. |
Blana: o trăsătură unică a Bichon Frise
Blana este cartea de vizită a rasei Bichon Frise. Este dublă: constă dintr-un subpar moale și des și un strat exterior mai aspru, creț, cu o textură asemănătoare catifelei sau plușului. Aceste bucle spiralate (7–10 cm lungime) nu se lipesc de corp, ci stau ridicate, creând volumul caracteristic. La apăsare, blana „revine” ca un arc.
Culoare: Standardul impune o culoare alb pur. Cățelușii pot avea pete bej, crem sau „caisă” (adesea pe urechi sau pe corp), dar aceste pete trebuie să dispară sau să devină foarte pale până când câinele ajunge la maturitate (aproximativ 1 an). Orice pete întunecate la un câine adult sunt un defect.
