Ce scrie de fapt în standardul FCI nr. 191
Bouvierul aparține grupei 1 FCI (câini ciobănești și câini de vite), secțiunii 2 — câini de vite, cu excepția celor elvețieni. Rasa figurează cu probă de lucru: pentru titlul complet de campion FCI de la câine se așteaptă nu doar exteriorul, ci și un examen de lucru promovat. Limba autentică oficială a standardului este franceza; toate celelalte ediții sunt traduceri după ea, iar asta nu este o formalitate, cum se va vedea imediat.
Edițiile standardului în limbi diferite nu se suprapun
FCI publică standardul nr. 191 în patru limbi, iar datele acestor ediții diferă: cea franceză — 22 iunie 2001, cea spaniolă — 10 aprilie 2002, cea germană — 5 iunie 2002, cea engleză — 27 septembrie 2002. Cu alte cuvinte, textul francez autentic este aici cel mai vechi, iar traducerile sunt mai noi — și presupunerea răspândită că traducerile rămân mereu în urmă nu se verifică la această rasă.
Mai important este însă altceva: nu diferă doar datele, ci și conținutul. Edițiile engleză, franceză și germană dau pentru mascul o greutate de 35–40 kg. Ediția spaniolă dă, în același rând, 30–40 kg — limita de jos este cu cinci kilograme mai mică. Greutatea femelelor este identică în toate patru edițiile, iar talia coincide peste tot. Merită adăugat că această listă a ocupațiilor inițiale vine din originalul francez: ediția spaniolă numește doar două și omite câinele de putinei.
Cum limba autentică este franceza, intervalul corect trebuie considerat 35–40 kg; Kennel Club-ul britanic dă, de altfel, exact aceleași cifre. Concluzia practică depășește un singur rând: când citiți standardul în traducere, verificați nu doar textul, ci și ediția — cifrele pot fi perfect autentice și, în același timp, altele decât cele din original.
