Istoria rasei: de la ajutorul șamanilor la canapea
Istoria Lapphund-ului Finlandez este strâns legată de istoria poporului Sámi (laponii) - populația indigenă din Europa de Nord. Lapphund-ul este un câine nordic, care istoric a fost cel mai răspândit în Finlanda, Suedia, Norvegia și Karelia rusă. Săpăturile arheologice și studiile genetice sugerează că acești câini sunt una dintre cele mai vechi rase care au trăit în nord. Există o teorie conform căreia strămoșii lapphundzilor au apărut în această regiune acum 7000 de ani, însoțind triburile de vânători-culegători.
La început, acești câini nu pășteau renii, ci ajutau oamenii să vâneze animale sălbatice, să transporte încărcături mici, să păzească locuințele de prădători și să supravegheze pășunile. În mitologia Sámi, câinele a ocupat întotdeauna un loc special, fiind considerat un ghid între lumea oamenilor și cea a spiritelor. În secolul al XVII-lea, când în țările nordice a avut loc trecerea de la vânătoare la creșterea renilor pe scară largă, rolul câinilor s-a transformat. Acești muncitori pufoși au devenit indispensabili în gestionarea turmelor semisălbatice. Ei ajutau oamenii să mâne și să pască mii de reni, precum și să-i adune în țarcuri pentru numărare sau sacrificare.
Interesant este că dezvoltarea istorică a rasei a mers mână în mână cu alte rase scandinave. De exemplu, vecinul său, Lapphund-ul suedez, are rădăcini foarte asemănătoare, iar mult timp nu au fost separați ca rase distincte, fiind considerați doar varietăți locale ale câinilor poporului Sámi. Adevărata criză pentru rasă a survenit după al Doilea Război Mondial și odată cu „revoluția snowmobilelor” din anii 1960. Snowmobilele mecanice au început să înlocuiască câinii din munca lor, iar o epidemie de jigodie a distrus aproape tot efectivul.
Restaurarea și creșterea deliberată a lapphundzilor a început abia în secolul al XX-lea, datorită entuziaștilor care au înțeles valoarea culturală a acestor animale. Cum nu au fost ei numiți: au fost spitz laponi și ciobănești. Un moment important în istorie a fost împărțirea rasei în două ramuri. Chinologii au observat că există două tipuri de câini de reni: cu păr scurt (mai rapizi) și cu păr lung (mai rezistenți static). Astfel s-au separat eroul nostru și Ciobănescul de Laponia (Lapinporokoira). Acesta din urmă a păstrat mai multe calități de lucru pentru alergare, în timp ce Lapphund-ul Finlandez a devenit un companion mai universal. În 1945 a fost scris primul standard, iar Federația Chinologică Internațională (FCI) a recunoscut și separat definitiv aceste rase în a doua jumătate a secolului XX. În 1975 a fost înregistrat oficial standardul revizuit, care a fixat aspectul pe care îl cunoaștem astăzi.
