Istoria rasei bracului francez (Gascogne)
Istoria bracului francez își are rădăcinile în trecutul îndepărtat, probabil încă din secolul al XV-lea. Se consideră că acești câini sunt descendenți direcți ai vechilor pontatori spanioli și italieni, care au fost aduși în Franța. De-a lungul secolelor, au fost însoțitori fideli ai vânătorilor francezi, în special în regiunile sudice ale țării. Gaston Phoebus, contele de Foix, descria încă din secolul al XIV-lea în scrierile sale câini foarte asemănători cu bracii moderni. Acest lucru atestă originea veche și calitățile de vânătoare consacrate ale rasei. La rândul lor, bracii francezi au devenit strămoșii multor pontatori continentali moderni, cum ar fi bracul de Auvergne.
Până în secolul al XIX-lea, rasa s-a dezvoltat natural, dar cu timpul au început să apară diferite tipuri regionale. La sfârșitul secolului al XIX-lea, chinologii au decis să standardizeze rasa, iar în urma acestei munci au fost identificate două tipuri principale: cel mai mare și mai puternic, de Gascogne, și cel mai ușor și mai agil, pirenean. Numele rasei provine de la locul său principal de răspândire - provincia istorică Gascogne din sud-vestul Franței. La cumpăna secolelor, rasa a fost în pericol de dispariție, dar datorită eforturilor entuziaștilor, a fost salvată. Cu toate acestea, bracul francez de tip Gascogne rămâne și astăzi o rasă destul de rară în afara patriei sale, deși popularitatea sa crește treptat printre iubitorii de câini de vânătoare.
Cum arată bracul francez (Gascogne): standardul rasei
Bracul francez de tip Gascogne este un câine cu un aspect nobil, care combină puterea fără greutate excesivă. Are un schelet robust, bine echilibrat și o musculatură dezvoltată. Este un câine suplu, cu un piept adânc care ajunge la coate și un abdomen ușor ridicat. Pielea gasconului este destul de laxă, ceea ce reprezintă una dintre trăsăturile sale caracteristice.
- Capul: Destul de mare, dar nu greoi. Liniile craniului și ale botului sunt ușor divergente. Craniul este aproape plat sau ușor convex. Stopul (trecerea de la frunte la bot) este moderat.
- Botul: Lat, dreptunghiular, puțin mai scurt decât craniul. Puntea nazală poate fi uneori ușor convexă (nas roman). Buzele sunt groase, bine lăsate, formând fălci pronunțate.
- Ochii: De culoare castanie sau galben închis, de formă ovală. Privirea este calmă, deschisă și expresivă.
- Urechile: Prinse la nivelul ochilor, de lungime medie, ușor pliate. Vârfurile urechilor ar trebui să ajungă la trufe.
- Nasul: Mare, de culoare maro, cu nări bine deschise.
- Corpul: Spatele este lat și drept. Zona lombară este scurtă și musculoasă. Crupa este ușor înclinată.
- Coada: De obicei cupată, dar poate fi și lungă natural. Coada lungă este purtată la nivelul spatelui sau puțin mai jos.
- Membrele: Puternice, musculoase, cu unghiuri bune. Labele sunt compacte, aproape rotunde, cu degete strânse și pernițe rezistente.
- Blana: Scurtă, dar destul de deasă și groasă, puțin mai aspră decât la tipul pirenean. Pe cap și urechi, blana este mai fină.
Culoarea bracului de Gascogne poate avea mai multe variante:
- Maro solid (castaniu).
- Maro cu alb (cu sau fără pete mari).
- Maro cu alb, cu multe picături (pestriț, sur).
- Maro cu pete roșcate (foc) (deasupra ochilor, pe obraji și pe labe).
