Istoria originii Pointerului german cu par lung
Istoria Pointerului german cu par lung este o poveste a selecției germane deliberate, menită să creeze un ajutor de vânătoare ideal și universal. Spre deosebire de multe rase a căror origine se pierde în timp, parcursul Langhaar-ului este clar documentat.
Formarea rasei datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Înainte de aceasta, în Germania existau numeroase tipuri de pontatori cu păr lung (germ. „Wachtelhund” - câine de prepelițe, „Habichtshund” - câine de șoimărit), care erau folosiți pentru diferite tipuri de vânătoare. Sângele lor a stat la baza viitoarei rase. Scopul principal al crescătorilor a fost de a combina într-un singur câine abilitățile de a lucra pe câmp (căutare și pontare a păsărilor), în pădure (lucrul pe urmă) și pe apă (aportarea vânatului).
Primii reprezentanți ai rasei erau destul de puternici, robuști, oarecum greoi și chiar semănau cu un urs, având un caracter aspru și ferm. Erau muncitori excelenți, dar le lipsea eleganța și viteza.
Un moment de cotitură în istorie a fost decizia de a „înnobila” rasa. În anii 1920, crescătorii au început să încrucișeze Langhaar-ul cu rase englezești, în special cu Setterii Gordon și Setterii Irlandezi. Această „infuzie de sânge” a schimbat radical exteriorul: câinele a devenit mai ușor, mai grațios, a dobândit o rafinament caracteristic în mișcări și un aspect mai nobil. „Ursul” aspru s-a transformat într-un atlet elegant.
Data oficială a începerii creșterii de rasă pură este considerată 1879. Iar în 1897, baronul von Schorlemer (Baron von Schorlemer) a elaborat primul standard detaliat pentru Pontatorul german cu păr lung, punând bazele creșterii moderne. Interesant este că, la acea vreme, rasa era împărțită după culoare. Câinii de culoare maro și alb-maro erau înregistrați ca Deutsch Langhaar, iar cei alb-negru au stat la baza unei alte rase, deși foarte apropiate - Münsterländerul mare.
Crescătorii moderni continuă să acorde o atenție deosebită calităților de lucru ale Langhaar-ilor, străduindu-se să-i mențină ca niște câini de vânătoare universali, capabili să se adapteze la orice condiții.
Cum arată Pointer german cu par lung: standardul rasei
Pointer german cu par lung este un câine puternic, musculos, dar în același timp elegant, cu linii fluide. Nu trebuie să fie nici prea masiv, nici prea ușor. Aspectul său emană forță, rezistență și noblețe.
- Cap: Nobil, alungit. Craniul ușor bombat. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este lină, nu bruscă. Botul și craniul trebuie să aibă aproximativ aceeași lungime.
- Ochi: Căprui, de preferat cât mai închiși la culoare. Pleoapele sunt strânse. Privirea este inteligentă și calmă.
- Urechi: Atârnânde, prinse nu prea jos, ușor întoarse în față. Sunt late la bază și rotunjite la vârfuri, acoperite cu păr lung, ondulat (franjuri), care atârnă în șuvițe.
- Corp: Puternic. Spate drept, ferm, nu prea lung. Greabănul este vizibil pronunțat. Coapsele sunt foarte musculoase. Pieptul este adânc (coborând până la coate sau puțin mai jos) și voluminos, dar nu în formă de butoi.
- Coadă: Prinsă sus, dreaptă sau ușor curbată (în formă de sabie). În stare de calm, este ținută orizontal sau ușor coborâtă. Este acoperită cu păr lung, formând un „panaș” frumos sau „steag”.
- Membre: Drepte, paralele, cu oase puternice și musculatură bine dezvoltată. Lăbuțele sunt compacte, strânse, cu păr des între degete.
Blana și culoarea
Principalul ornament al rasei este, desigur, blana. Aceasta trebuie să fie netedă, strâns lipită de corp, cu un subpar bun, care protejează câinele de intemperii și de apa rece. Blana nu trebuie să fie nici prea cârlionțată, nici zbârlită.
Pe spate și pe laturi, lungimea părului este de 3–5 cm. Pe gât, piept și abdomen, poate fi mai lungă, formând un „jabou” și o „fustă”. Pe cap, părul este considerabil mai scurt, dar mai lung decât la pontatorii cu păr scurt. Urechile sunt acoperite cu franjuri lungi. Pe partea din spate a membrelor există, de asemenea, „franjuri”, iar pe coadă - un panaș bogat.
Standardul FCI admite mai multe culori de bază:
- Maro uni: Culoare bogată, profundă.
- Maro cu pete albe: Sunt posibile pete albe pe piept („stea”) și pe lăbuțe.
- Bălțat închis (Schimmel închis): Culoarea principală este maro, dar blana este dens amestecată cu fire de păr albe.
- Bălțat deschis (Schimmel deschis): Culoarea principală este albă, cu pete și pistrui maro deși.
- Păstrăv (Trout roan): Numeroase pete mici maro pe un fond alb.
