Istoria detaliată a rasei Ciobănesc German cu păr scurt
Istoria Ciobănescului German este strâns legată de numele căpitanului Max Emil Friedrich von Stephanitz, considerat pe bună dreptate „părintele” rasei. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Germania existau numeroase tipuri de câini ciobănești locali, care se deosebeau prin aspect și calități de lucru. Von Stephanitz, ofițer de cavalerie și student la Colegiul Veterinar din Berlin, visa să creeze un câine de serviciu german universal, care să combine inteligența, forța, rezistența și devotamentul.
În 1899, la o expoziție canină din Karlsruhe, von Stephanitz a văzut un câine pe nume Hektor von Linksrhein (redenumit ulterior Horand von Grafrath). Acest câine l-a impresionat prin calitățile sale, iar von Stephanitz l-a cumpărat. Horand von Grafrath a devenit primul Ciobănesc German înregistrat și fondatorul rasei. În același an, pe 22 aprilie, Max von Stephanitz, împreună cu prietenul său Arthur Meyer și alți câțiva entuziaști, au fondat Clubul Iubitorilor de Ciobănesc German (Verein für Deutsche Schäferhunde, sau SV). Ei au elaborat primul standard al rasei, al cărui principal criteriu era funcționalitatea: „Creșterea Ciobănescului German trebuie să fie creșterea câinilor de lucru. Acesta trebuie să fie întotdeauna punctul de plecare, altfel vom înceta să mai creștem Ciobănești Germani.”
Selecția se baza pe principiul celei mai bune compatibilități fizice și psihice a câinelui pentru funcțiile de ciobănesc și de serviciu. Există o teorie conform căreia la formarea rasei au contribuit diverși câini ciobănești germani, iar unele surse menționează chiar o posibilă încrucișare cu lupul indian, deși această afirmație este controversată și nu are o confirmare științifică. Accentul principal a fost pus pe inteligență, obediență, rezistență și forță fizică.
La începutul secolului al XX-lea, odată cu scăderea nevoii de câini ciobănești, Ciobăneștii Germani au început să fie utilizați activ în poliție și armată. Abilitățile lor excepționale de dresaj, mirosul și curajul i-au făcut ideali pentru sarcinile de serviciu. În timpul Primului Război Mondial, Ciobăneștii Germani au servit ca mesageri, sanitari, cercetași și paznici. Eficiența lor a fost atât de mare, încât după război rasa a început să fie crescută activ și în alte țări, inclusiv în Marea Britanie și SUA.
La mijlocul secolului XX, Ciobăneștii Germani au găsit o utilizare și mai largă în operațiuni militare, lucrări de căutare și salvare, ca și câini ghid pentru nevăzători și în multe alte domenii. Este important de menționat că standardul rasei prevedea două tipuri de blană: scurtă și aspră (Stockhaar) și lungă (Langstockhaar). Pentru o perioadă, Ciobănescul German cu păr lung nu a fost recunoscut de FCI pentru reproducere, dar din 2010 a primit din nou recunoaștere deplină ca o varietate separată în cadrul rasei. Varianta cu păr scurt a rămas întotdeauna cea clasică și cea mai răspândită.
Aspectul și standardul Ciobănescului German cu păr scurt
Ciobănescul German cu păr scurt este un câine cu o constituție armonioasă, bine echilibrată, care combină forța, agilitatea și rezistența. Aspectul său exterior corespunde scopului său funcțional – de a fi un câine de muncă și rezistent. Standardul FCI nr. 166 descrie în detaliu toate aspectele exterioare.
Aspect general: Câine de talie medie, ușor alungit, puternic și bine musculos, cu osatură uscată și structură generală solidă. Proporții importante: înălțimea la greabăn la masculi este de 60–65 cm, la femele de 55–60 cm. Lungimea corpului depășește înălțimea la greabăn cu aproximativ 10–17%.
Capul: În formă de pană, proporțional cu dimensiunea corpului (lungime de aproximativ 40% din înălțimea la greabăn), nici grosolan, nici prea fin. Craniul și botul au aceeași lungime. Lățimea craniului este aproximativ egală cu lungimea sa. Văzut de sus și din față, craniul este ușor convex, cu sau fără o brazdă mediană abia vizibilă. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este lină, nu bruscă. Botul este în formă de pană, puternic; linia nasului este dreaptă. Buzele sunt uscate, bine strânse, de culoare închisă.
Nas: Trufa nasului trebuie să fie neagră.
Mușcătura: Puternică, bine dezvoltată, în foarfecă (incisivii superiori acoperă strâns pe cei inferiori). Mușcătura în clește, prognatismul inferior sau superior sunt defecte. Dantură completă – 42 de dinți.
Ochii: De mărime medie, migdalați, ușor oblici, nu proeminenți. Culoarea ochilor trebuie să fie cât mai închisă posibil. Ochii deschiși, pătrunzători, nu sunt de dorit, deoarece strică expresia câinelui.
Urechile: De mărime medie, ridicate, purtate vertical și paralele (nu depărtate în lateral), ascuțite, cu pavilioanele orientate înainte. Urechile căzute sau semi-ridicate sunt un defect. În mișcare sau în repaus, urechile lăsate pe spate nu sunt un defect.
Gâtul: Puternic, musculos, fără salbă. Inserat la un unghi de aproximativ 45° față de orizontală.
Corp: Linia superioară pornește de la baza gâtului, trece peste un greabăn înalt și lung și un spate drept, până la o crupă ușor înclinată, fără întreruperi vizibile. Spatele este moderat de lung, ferm, puternic, bine musculos. Șalele sunt late, scurte, puternic dezvoltate, bine musculoase. Crupa este lungă, ușor înclinată (aproximativ 23° față de orizontală), trecând lin în baza cozii.
Piept: Moderat de lat, cu sternul cât mai lung și mai pronunțat posibil. Adâncimea pieptului este de aproximativ 45–48% din înălțimea la greabăn. Coastele sunt moderat arcuite.
Coada: Atinge cel puțin jaretul, dar nu mai jos de mijlocul metatarsului. Partea inferioară este acoperită cu un păr mai des. În repaus, atârnă într-o curbă lină. Când este excitat sau în mișcare, se ridică mai sus, dar nu peste linia spatelui.
Membre: Membrele anterioare: Văzute din toate părțile, sunt drepte; văzute din față, sunt absolut paralele. Omoplații sunt lungi, oblici (unghi de circa 45°), bine lipiți de corp. Brațul este puternic, bine musculos. Antebrațele sunt drepte, uscate, musculoase. Metacarpienele sunt ferme, cu un unghi de circa 20–22°. Labe sunt rotunde, compacte, arcuite; pernițele sunt tari, dar nu fragile. Ghearele sunt puternice, de culoare închisă. Membrele posterioare: Sunt așezate ușor înapoi; văzute din spate, sunt paralele. Coapsele sunt late, musculoase. Gambele sunt lungi, puternice. Jareții sunt puternici, cu unghiuri bine definite. Metatarsienele sunt ferme, verticale. Labe sunt compacte, ușor arcuite; pernițele sunt tari, de culoare închisă. Ghearele sunt puternice, curbate, de culoare închisă.
Mers: Ciobănescul German este un câine de trap. Membrele trebuie să fie coordonate în lungime și unghiuri astfel încât câinele să poată mișca membrele posterioare la o distanță egală cu lungimea corpului și membrele anterioare la o distanță similară, fără modificări semnificative ale liniei spatelui. Mișcările sunt ample, line, demonstrând rezistență.
Piele: Bine lipită de corp, fără cute.
Blana (Stockhaar): Ciobănescul German cu păr scurt are o blană dublă cu substrat. Părul de acoperire trebuie să fie cât mai des, drept, aspru și bine lipit de corp. Pe cap, interiorul urechilor, partea din față a membrelor, labe și degete, părul este scurt. Pe gât, părul este puțin mai lung și mai des. Pe partea din spate a membrelor, părul se lungește până la metacarpiene sau jaret, iar pe partea din spate a coapselor formează „pantaloni” moderați. Lungimea părului de acoperire variază, dar este întotdeauna drept și aspru.
Culoare: Cele mai comune și recunoscute culori: Negru cu semne de foc: Cu pete de la roșu-maroniu, maroniu, galben până la gri deschis. O șa neagră acoperă spatele. Masca de pe bot este neagră. Negru: Culoare complet neagră. Gri-lupiu sau roșcat-lupiu: Cu vârfurile firelor de păr mai închise. De asemenea, cu mască neagră. Mici pete albe pe piept sau zone foarte deschise pe suprafețele interioare sunt permise, dar nu de dorit. Trufa nasului este întotdeauna neagră. Câinii fără mască, cu ochi deschiși, pete deschise sau albe pe piept și pe suprafețele interioare, gheare deschise și vârful cozii roșu sunt considerați ca având o pigmentație insuficientă. Substratul este întotdeauna gri deschis, cu excepția câinilor negri, la care poate fi și negru.
