Istoria rasei: de la pășuni la poliție
Istoria Schnauzerului Uriaș își are rădăcinile în trecutul îndepărtat al ținuturilor germane, în special Bavaria și Württemberg. Se crede că strămoșii acestor câini au fost marii pinscheri cu păr sârmos, care au trăit secole la rând în gospodăriile țărănești. Spre deosebire de rudele lor mai mici, strămoșii „uriașului” aveau un scop concret - lucrul cu vitele mari. Erau numiți „Schnauzeri de München” sau „Schnauzeri de bere” (Bierschnauzer). Această ultimă denumire este legată de un fapt interesant: acești câini puternici însoțeau adesea căruțele cu bere, păzindu-le de tâlhari în timpul transportului între fabricile de bere și taverne.
Schnauzerii Uriași au apărut datorită selecției câinilor cu păr sârmos care trăiau în sudul Germaniei încă din Evul Mediu. Aceștia sunt cei mai mari reprezentanți ai grupului. Numele inițial de „Schnauzer urs” nu le-a fost dat întâmplător: erau folosiți pentru a păzi pășunile montane de animale sălbatice, uneori chiar de urși și mistreți. Pentru aceasta, câinele trebuia să aibă un curaj deosebit, o forță a maxilarului remarcabilă și o reacție rapidă.
În 1902, marii schnauzeri au fost prezentați pentru prima dată la o expoziție, însă erau foarte puțini, motiv pentru care nu au câștigat imediat popularitatea publicului. Momentul de cotitură a venit mai târziu. Recunoașterea oficială a rasei a început după o expoziție importantă la München în 1909, unde au fost prezentați 29 de câini. Atunci chinologii au atras atenția asupra potențialului lor de lucru. Numele modern „Riesenschnauzer” (care se traduce prin „Schnauzer Uriaș”) a fost fixat în primul standard oficial adoptat în 1923.
Un rol important în dezvoltarea rasei l-au jucat războaiele mondiale. La sfârșitul anilor '20 ai secolului trecut, acești câini au început să fie folosiți activ în serviciul poliției și armatei. Erau apreciați pentru rezistență, neîncrederea față de străini și capacitatea de a lucra în condiții meteorologice dificile. Astăzi, această rasă este extrem de populară nu doar ca una utilitară, ci și ca una sportivă.
Cum arată un Schnauzer Uriaș: descriere detaliată a aspectului
Schnauzerul Uriaș este un câine de dimensiuni foarte mari, cu format pătrat și constituție proporțională, care impune respect de la prima vedere. Aspectul său întruchipează puterea și eleganța. Să analizăm exteriorul mai detaliat:
- Capul: Craniul este puternic, alungit, cu fruntea plată. Protuberanța occipitală nu este foarte proeminentă. Trecerea de la frunte la bot (stopul) este bine definită și accentuată de sprâncenele stufoase.
- Botul: Are forma unui ic netezit. Podul nazal este drept și paralel cu linia craniului. Maxilarele sunt puternice, cu o mușcătură completă în foarfece (42 de dinți). Buzele sunt negre, uscate și bine lipite.
- Ochii: Întunecați, de formă ovală, de mărime medie, plasați drept. Privirea este vie, atentă și pătrunzătoare.
- Urechile: Prinse sus, în formă de V, atârnând pe cartilaje, cu marginile interioare lipite de pomeți. În trecut urechile erau cupate, dar acum în majoritatea țărilor europene acest lucru este interzis, așa că urechile naturale au devenit norma.
- Corpul: Linia superioară coboară ușor de la greabăn spre spate. Spatele este puternic, scurt și tensionat. Șalele sunt scurte și adânci. Cutia toracică este moderat de lată, ovală în secțiune, coborând până la coate. Pieptul anterior (Forbrust) este bine dezvoltat.
- Blana: Aceasta este principala caracteristică. Trebuie să fie sârmoasă, aspră, deasă. Este formată dintr-un subpăr des și păr de acoperire aspru, care nu trebuie să fie nici ciufulit, nici ondulat. Pe bot, părul formează mustățile, barba și sprâncenele stufoase caracteristice rasei, care atârnă ușor deasupra ochilor.
Culoarea: clasic și raritate
Standardul rasei recunoaște două culori principale:
- Negru pur: Cea mai comună variantă. Subpărul trebuie să fie, de asemenea, negru. Culoarea trebuie să fie profundă, fără nuanțe roșiatice sau gri.
- Sare și piper: Aceasta este o culoare complexă, în care fiecare fir de păr are zone de pigment închis și deschis. Nuanțele pot varia de la gri-închis oțel până la argintiu. Este obligatorie prezența unei măști întunecate pe bot. Această culoare se întâlnește mai rar și este mai dificilă în reproducere.
