Dogul german — Istorie și standard

Istoria originii mărețului dog german

Istoria dogului german își are rădăcinile adânc în secole, deși aspectul său modern și numele s-au stabilit relativ recent. Precursorii dogilor moderni sunt considerați câinii molossoizi antici, folosiți încă în Imperiul Roman. Totuși, strămoșii direcți ai rasei sunt marii și puternicii „Bullenbeisser” (prinzători de tauri) și „Hatz- und Saurüden” (câini de vânătoare pentru mistreți), care erau un fel de hibrid între puternicul Mastiff Englez și un ogar rapid.

Începând cu secolul al XVI-lea, în Germania a început o creștere sistematică a acestor câini mari, importându-se cele mai puternice și elegante exemplare din Anglia. Timp îndelungat a existat o confuzie în denumiri: erau numiți dogi din Ulm, dogi danezi, dogi englezi, deși Danemarca nu are nicio legătură cu originea lor. Numele „dog danez” era adesea folosit pentru reprezentanții mai puțin puternici, dar mai rafinați.

Un moment cheie în istoria rasei a avut loc în 1878, la Berlin, când un comitet format din șapte crescători și arbitri de prestigiu, condus de doctorul Bodinus, a decis să unifice toate aceste variații sub un singur nume — Dogul German (Deutsche Dogge). Acesta a fost primul pas spre recunoașterea lor ca rasă națională a Germaniei. În 1880, a fost aprobat primul standard al rasei, iar în 1888, la Berlin, a fost înființat Clubul Național al Dogului German (Deutscher Doggen-Club 1888 e.V.), care și astăzi se ocupă de standardul și creșterea rasei. De atunci, crescătorii au lucrat la perfecționarea rasei, căutând să creeze nu doar un câine gigantic, ci o combinație armonioasă de forță, măreție și eleganță, pe care o cunoaștem astăzi.

Standardul rasei și aspectul exterior al dogului german

Dogul german este un adevărat Apollo printre câini. Aspectul său exterior impresionează prin combinarea armonioasă a puterii, forței și rafinamentului. Este un câine cu musculatură bine dezvoltată, linii corporale nobile și o postură mândră. Dimorfismul sexual este clar exprimat: masculii sunt semnificativ mai masivi și mai mari decât femelele.

Capul și botul

Capul dogului german este una dintre caracteristicile cheie ale rasei. Este lung, îngust, expresiv, cu linii clare. Lungimea botului și a părții craniene ar trebui să fie aproximativ egală. Stopul este clar pronunțat. Botul este adânc și dreptunghiular. Buzele sunt căzute (fălci), dar nu excesiv. Ochii sunt de mărime medie, de formă migdalată, cu o expresie vie, inteligentă și prietenoasă. Culoarea ochilor este predominant închisă, deși la dogii albaștri sunt permise nuanțe mai deschise. Urechile sunt prinse sus, căzute, de mărime medie. Anterior, urechile erau tăiate în mod tradițional, conferindu-le o formă ascuțită, dar astăzi în majoritatea țărilor, inclusiv în România, tăierea este interzisă, iar câinii au urechi naturale, triunghiulare.

Corpul și membrele

Gâtul este lung, musculos, cu o curbură elegantă, fără gușă. Greabănul este bine pronunțat, trecând într-o spate scurtă și puternică, ușor înclinată spre crupă. Loinjele sunt late, musculoase. Pieptul este larg și adânc, ajungând la articulațiile coatelor, cu o parte anterioară bine dezvoltată. Abdomenul este moderat ridicat. Coada este prinsă sus, groasă la bază și se subțiază spre vârf, atârnând în jos în stare de repaus. Membrele sunt puternice, drepte și paralele, cu o musculatură bine dezvoltată, asigurând un pas puternic și elastic în același timp.

Blana și coloritul

Blana dogului german este foarte scurtă, deasă, netedă și lucioasă, fără subpar. Standardul FCI recunoaște trei grupe distincte de culori, care sunt crescute independent una de alta: