Mastiff Englezesc

Istoria mastiff-ului englezesc își are rădăcinile în vremuri străvechi, iar urmărirea ei până la începuturi este practic imposibilă. Se crede că acești câini uriași, asemănători mastiffilor, au ajuns în Britania odată cu triburile celtice care au migrat prin Europa. Datorită izolării insulare, aici s-a format un tip unic de câini de luptă, care impresionau prin forța și curajul lor. Când romanii au invadat Insulele Britanice, au fost atât de uimiți de acești câini feroci, încât au început să-i exporte la Roma pentru a participa la luptele de gladiatori în arene, unde adversarii lor erau urșii, leii și taurii. Probabil tot romanii le-au dat numele de „mastiff” (din lat. mansuetus – „blând”, „îmblânzit”, ceea ce sună puțin ironic).

În Anglia medievală, mastiffii erau folosiți ca paznici de nădejde pentru castele și moșii, precum și la vânătoarea de animale mari, cum ar fi lupii și urșii. Cu timpul, când nevoia de câini de luptă și de vânătoare a dispărut, rasa a ajuns în pragul dispariției, în special după cel de-al Doilea Război Mondial. Pentru restabilirea populației, entuziaștii au depus eforturi considerabile, încrucișând exemplarele de rasă pură rămase cu reprezentanți ai altor rase molossoide, precum Bullmastiff-ul și, posibil, Marele Danez. Datorită acestei munci de selecție s-a reușit renașterea rasei, iar mastiff-ul englezesc modern este rezultatul unei munci titanice a crescătorilor, păstrându-și măreția, dar devenind mult mai blând și mai calm.

Mastiff-ul englezesc este un câine care impresionează prin combinația armonioasă de putere și noblețe. Corpul său este masiv, musculos, cu un trunchi lat și adânc.

• Capul: Foarte mare, lat, cu contururi pătrate. Cu cât capul este mai lat, cu atât este mai bine conform standardului. Fruntea este plată, dar când câinele este interesat de ceva, apar riduri pe ea.
• Botul: Scurt, lat, tocit, cu o „mască neagră” caracteristică ce acoperă botul, urechile și zona din jurul ochilor.
• Ochii: Mici, închiși la culoare (căprui sau căprui închis), plasați la distanță unul de celălalt. Privirea este calmă și înțeleaptă.
• Urechile: Mici, subțiri la atingere, în formă de V, prinse sus și la distanță, stau lipite de obraji.
• Corpul: Pieptul este lat și adânc. Spatele este lat, musculos. Trunchiul este lung și puternic.
• Coada: Prinsă sus, groasă la bază și se subțiază spre vârf. În stare de repaus atârnă în jos, iar când câinele este excitat se ridică, dar nu mai sus de linia spatelui.
• Blana: Scurtă, deasă, bine lipită de corp, cu un subpăr des și moale care protejează de intemperii.
• Culoarea: Caisa, cafeniu, cafeniu-argintiu, tigrat. Un element obligatoriu este masca neagră.

În ciuda aspectului său fioros, mastiff-ul englezesc este un „uriaș blând”. Caracterul său poate fi descris ca fiind calm, echilibrat și extrem de devotat familiei sale. Este un câine de companie care are nevoie de atenția oamenilor și suportă greu singurătatea. Mastiffii latră rar, făcându-se auziți doar în cazul unei amenințări reale pentru stăpâni. Nu sunt agitați și nu sunt înclinați spre jocuri active, preferând să observe liniștiți ce se întâmplă, stând culcați la locul lor. Totuși, aceata nu înseamnă că nu au nevoie de plimbări. Asemenea rasei Sussex Spaniel, care este de asemenea o rasă calmă, mastiff-ul are nevoie de plimbări zilnice, dar nu extenuante.

Față de străini manifestă o neîncredere naturală. Mastiff-ul nu se va năpusti asupra oaspetelui, dar se poate așeza între el și stăpân, evaluând cu atenție situația până când se convinge că nu există nicio amenințare. Instinctul lor de protecție este înnăscut. Mai degrabă vor doborî un potențial răufăcător cu greutatea lor decât să-și folosească colții. Sunt câini foarte inteligenți și sensibili, care simt subtil starea de spirit a stăpânului. Brutalitatea și țipetele îl pot jigni profund pe un mastiff, de aceea educația trebuie să se bazeze pe respect și răbdare.

Ca multe rase uriașe, mastiffii englezi au, din păcate, o predispoziție către o serie de boli ereditare și dobândite. Este important să cunoașteți aceste riscuri pentru a face prevenție la timp și a merge la veterinar.

Paza bună trece primejdia rea. Vizitele regulate la veterinar, alimentația corectă și atitudinea atentă față de orice schimbare în comportamentul și starea de bine a animalului vostru de companie sunt garanția unei vieți lungi și fericite pentru acesta.

Îngrijirea unui mastiff nu este prea complicată, dar are particularitățile sale.

1. Îngrijirea blănii: Blana scurtă a mastiff-ului nu necesită o îngrijire complexă. Este suficient să o periați cu o mănușă sau perie de cauciuc de 1-2 ori pe săptămână pentru a îndepărta firele moarte. În perioada de năpârlire sezonieră (primăvara și toamna), procedura ar trebui efectuată zilnic.
2. Băile: Mastiff-ul trebuie spălat doar la nevoie, nu mai des de câteva ori pe an. Folosiți șampoane speciale pentru câini cu păr scurt pentru a nu irita pielea.
3. Îngrijirea ochilor și a pliurilor de pe bot: Acesta este un aspect foarte important. Pliurile de pe bot trebuie șterse zilnic cu un șervețel uscat sau o loțiune specială pentru a preveni dezvoltarea infecțiilor bacteriene. Ochii necesită, de asemenea, control regulat și curățare de secrețiile naturale.
4. Urechile și ghearele: Verificați regulat urechile pentru murdărie și semne de inflamație. Tăiați ghearele o dată pe lună, dacă nu se tocesc natural.
5. Efortul fizic: Mastiffii nu sunt sportivi. Le sunt suficiente plimbările liniștite cu o durată totală de 30-60 de minute pe zi. Este important să nu suprasolicitați puii până când articulațiile lor nu se întăresc.

Nu uitați că mastiffii suportă greu căldura. În zilele toride de vară, plimbările ar trebui mutate dimineața devreme sau seara târziu, iar în timpul zilei asigurați câinelui un loc răcoros pentru odihnă și acces la apă proaspătă.

Mastiffii sunt câini inteligenți, dar pot fi încăpățânați. Dresajul trebuie să fie consecvent, răbdător și calm. Ei nu vor repeta orbește o singură comandă de multe ori. Mastiff-ul memorează comanda și o va executa când va considera necesar. Cheia succesului este recompensarea pozitivă: laude, gustări, mângâieri.

Socializarea timpurie este critică. Încă din copilărie, puiul trebuie să facă cunoștință cu diferiți oameni, sunete, locuri și alte animale. Acest lucru va ajuta la creșterea unui câine încrezător și echilibrat, care va reacționa adecvat la situații noi. Având în vedere dimensiunile și forța lor, un mastiff necontrolat poate reprezenta o prolemă serioasă. De aceea, cursul de supunere este obligatoriu. Nu folosiți niciodată forța fizică sau țipetele – acest lucru poate distruge pentru totdeauna încrederea câinelui.

Hrănirea unui astfel de gigant este o treabă responsabilă. Rația trebuie să fie echilibrată și să corespundă vârstei și nivelului de activitate al câinelui. Mulți proprietari și crescători preferă hrana uscată de înaltă calitate, din clasa holistic sau super-premium pentru rase uriașe. O astfel de hrană conține deja toate vitaminele, mineralele și condroprotectoarele necesare pentru susținerea sănătății articulațiilor.

În cazul hrănirii naturale, baza rației trebuie să fie carnea slabă (vită, curcan), organele, peștele oceanic, produsele lactate fermentate (brânză de vaci), cerealele (orez, hrișcă) și legumele. Regula principală – nu supraalimentați! Obezitatea este inamicul nr. 1 pentru articulațiile și inima mastiff-ului. Un câine adult este hrănit de 2 ori pe zi, împărțind norma zilnică în două porții pentru a evita riscul torsiunii gastrice. Apa potabilă curată trebuie să fie mereu la discreție.

• Recordman în Cartea Guinness: Cel mai greu câine din lume a fost un mastiff englezesc pe nume Aicama Zorba. În 1989, greutatea sa era de 155,6 kg.
• Câini de pe „Titanic”: Există o versiune conform căreia la bordul „Titanicului” se afla un mastiff englezesc care aparținea unui pasager de la clasa întâi.
• Mastiffii și legea: În Anglia medievală exista o lege conform căreia doar nobilimii îi era permis să dețină mastiffi pentru pază.
• Originea numelui: Pe lângă versiunea latină, există presupunerea că numele „mastiff” provine din cuvântul anglo-saxon „masty”, care înseamnă „puternic”.
• Legături de rudenie: Mastiff-ul englezesc este strămoșul multor alte rase molossoide, inclusiv al Bullmastiff-ului și al Mastiff-ului Napoletan.

Este potrivit Mastiff-ul Englezesc pentru apartament?
Teoretic, da, dacă apartamentul este mare. Mastiffii sunt puțin activi în interior. Totuși, principala problemă va fi dimensiunea. Câinele are nevoie de mult spațiu, iar într-un apartament mic îi va fi strâmt. Varianta ideală este o casă privată cu un teritoriu bine îngrădit.

Sunt agresivi mastiffii englezi?
Nu. Un mastiff educat corect și socializat este întruchiparea calmului. Agresivitatea nu este tipică pentru această rasă. Sunt paznici excelenți, dar tactica lor este să sperie, nu să atace.

Năpârlesc mult și salivează?
Da. Mastiffii năpârlesc tot anul, cu vârfuri primăvara și toamna. Salivarea este, de asemenea, o trăsătură caracteristică, mai ales după ce beau, mănâncă sau când așteaptă o gustare. Proprietarii ar trebui să aibă mereu un prosop la îndemână.

Cât costă un pui de Mastiff Englezesc?
Costul unui pui de la crescători responsabili poate fi destul de ridicat, deoarece include cheltuielile pentru îngrijirea părinților, teste veterinare, vaccinuri și o creștere de calitate. Pregătiți-vă să așteptați: la crescătoriile serioase cuiburile sunt rezervate cu mult timp înainte.

Poate fi lăsat mastiff-ul singur mult timp?
Nu. Aceasta este o rasă foarte orientată spre om. Ei suferă de singurătate, ceea ce poate duce la un comportament distructiv și depresie. Această rasă nu este potrivită pentru persoanele care petrec mult timp în afara casei. Chiar și un câine atât de autosuficient precum Câinele de apă portughez are nevoie de comunicare, iar pentru mastiff aceasta este o necesitate vitală.