Broholmerul este un moloso danez de tip mastiff care în secolul XX chiar a dispărut și a fost apoi refăcut aproape de la zero: în 1976, patru pui dintr-o singură fătare au devenit temelia întregii rase de astăzi. Nu este nici legendă, nici podoabă de club, ci o istorie documentată — cu numele câinilor, cu datele evaluărilor și chiar cu încercările care au eșuat. Astăzi broholmerul este un uriaș calm și sigur pe sine, cu standardul FCI nr. 315 și una dintre cele mai mici populații de reproducție dintre rasele recunoscute. Despre alte rase citiți pe Tvaryny.
Cum a dispărut rasa: consangvinizarea drept cauză principală
Prima jumătate a secolului XX a distrus tot ce făcuse Sehested. Două războaie mondiale și crizele economice au făcut dificilă întreținerea unui câine foarte mare, iar acesta a fost schimbat pe scară largă cu unul mai mic. Creșterea a devenit mai degrabă întâmplătoare decât sistematică. Împotriva jigodiei exista atunci un singur „remediu": eutanasierea.
Numai că, atunci când descrie acei ani, clubul rasei nu numește drept cauză principală nici războaiele, nici epidemiile. Formularea din nota lui istorică sună așa: creșterea gradului de consangvinizare a dus la pierderea tipului, a sănătății și a psihicului; câinii de această calitate se plasau greu; spirala s-a închis. Iar apoi urmează o frază pe care clubul și-o adresează sieși: un asemenea parcurs trebuie să rămână în istoria broholmerului ca un avertisment. Ultimii câini au intrat în cărțile de origine în anii '50, după care rasa a fost considerată dispărută timp de câteva decenii.
Reconstrucția 1974–1998: nume, date și încercări eșuate
Această istorie merită cunoscută în detaliu, pentru că tocmai ea explică toate regulile de azi ale rasei. Impulsul a venit de la o jurnalistă, Jytte Weiss: în mai 1974, revista Clubului Canin Danez „HUNDEN„ i-a publicat articolul „În căutarea broholmerului”. Au urmat publicații în alte reviste și o știre difuzată în toată țara de agenția Ritzau, prin care posibilii proprietari erau rugați să se adreseze Comitetului DKK pentru rase naționale și uitate.
Primii au fost găsiți doi masculi. Bjørn din Helsinge, un mascul galben pe care judecătorii l-au recunoscut în unanimitate drept broholmer autentic, s-a dovedit steril. Al doilea a fost Manne, un mascul negru de șapte ani din Asserbo, care lăsase de-a lungul anilor destui urmași neînregistrați prin zonă. În cursul anului 1975, proprietarii și-au adus câinii la evaluare în fața judecătorilor DKK Ole Staunskjær și Gerhard Refsgaard; au fost acceptate aproximativ cinci-șase animale, calificate drept metiși de tip bun. Pe 2–3 iunie 1976, la expoziția de la Roskilde, șase câini au fost prezentați judecătorilor, iar cinci au fost declarați apți pentru reproducție.
Ce înseamnă astăzi gâtul de sticlă al fondatorilor
Particularitatea principală a broholmerului nu este înfățișarea, ci starea fondului genetic — iar clubul vorbește deschis despre asta. Odată cu recunoașterea FCI, în 1998 cartea de origini s-a închis: câinii fără pedigriu FCI nu mai sunt primiți. Asta înseamnă că întreaga diversitate genetică a rasei este deja fixată de ceea ce au adus primii reproducători și nu mai poate fi mărită — doar micșorată.
Ordinul de mărime: aproximativ 1200 de broholmeri înregistrați în viață în toată lumea. Iar câinii din străinătate nu ajută cu nimic — toți descind din câini danezi și aparțin aceluiași fond închis. Înregistrările anuale la DKK s-au mișcat, de-a lungul unui deceniu, între 89 de pui (2008) și 148 (2017). Planificarea unei monte fără consangvinizare, dacă privești cu cinci-șapte generații în urmă, rămâne dificilă.
De aici, reguli pe care rasele obișnuite nu le au:
- Limita „masculului popular". Niciun mascul nu trebuie să fie tatăl a mai mult de un sfert din numărul mediu anual de pui înregistrați; pentru broholmer, asta însemna 34 de pui în 2018 și 37 în 2019. Clubul insistă ca aici să fie numărați și urmașii născuți în străinătate.
- Consangvinizarea se calculează mai adânc decât cere clubul canin: nu 6,25 % pe trei generații, ci 6,25 % pe patru — cu sfatul de a privi și mai departe.
- Montele repetate sunt interzise implicit. O combinație poate fi repetată doar din motive foarte serioase; consiliul de selecție sfătuiește întotdeauna împotriva repetării și împotriva folosirii aceluiași mascul la două surori din aceeași fătare.
- Criptorhizii — cu prudență înapoi în selecție. De obicei, criptorhizii nu sunt folosiți deloc la montă, dar pentru broholmer clubul, împreună cu DKK, a lansat un proiect separat: masculii criptorhizi unilateral, pe care experții îi consideră valoroși pentru reconstrucție, pot participa la reproducție. Condițiile sunt dure — descriere de exterior, spermogramă, absența altor defecte descalificante, rezultate de sănătate satisfăcătoare și descriere psihică trecută; în proiect intră cel mult cinci masculi, fiecare cu cel mult două fătări. Este un compromis asumat: rasa nu poate pierde și aceste gene.
- Varietatea neagră este un capitol aparte. Rămâne încă în urmă ca tip, așa că unui câine negru îi este mai greu să obțină la expoziție calificativul necesar pentru admiterea la reproducție. Clubul recomandă împerecherea negrilor dominanți cu galbeni și roșii tipici — și pentru a îmbunătăți tipul, și pentru a nu împinge linia neagră în consangvinizare.
Logica acestor reguli este simplă: într-o populație închisă, fiecare câine scos din reproducție ia din rasă nu doar însușirea nedorită, ci întregul lui set unic de gene — și nu-l mai poți aduce înapoi. De aceea clubul balansează între severitatea față de boli și teama de a îngusta baza. Ultimul exemplu sunt modificările valabile pentru montele de după 1 martie 2026: în locul cerinței rigide de calificativ la expoziție, un câine poate primi acum admiterea fie la expoziție, fie printr-o descriere de exterior făcută în cadrul clubului, iar limita de vârstă pentru descrierea psihică (înainte trebuia trecută cel târziu la 36 de luni) a fost eliminată. Motivul este spus pe față: obligația expoziției lipsea rasa de potențiali reproducători, mai ales masculi.
Clubul Canin Danez scrie despre rasă și astăzi simplu: reconstrucția nu s-a încheiat.
Curiozități despre rasă
- Cel mai cunoscut „fapt" despre rasă este un mit — și l-a recunoscut chiar clubul. Regele Frederic al VII-lea și contesa Danner au ținut într-adevăr mereu doi câini pe nume Tyrk și Holger, iar despre asta există tablouri la castelul Jægerspris. Numai că aceia nu erau broholmeri, ci „câini danezi mari": Frederic al VII-lea a murit cu 23 de ani înainte ca broholmerul să fie recunoscut ca rasă distinctă. Clubul explică deschis originea erorii: în timpul căutărilor din 1975 lipseau imagini vechi frumoase ale rasei, de preferință cu un rege — iar alegerea a căzut pe Frederic al VII-lea cu Tyrk.
- La grădina zoologică din Copenhaga, broholmerii nu erau ținuți doar de expunere: puii lor se vindeau, iar femelele erau folosite ca doici pentru puii felinelor mari.
- Broholmerii negri păzeau iarna incinta parcului de distracții Tivoli, iar în pădurea Gribskov li se spunea „câinii cărbunarilor".
- Începutul reconstrucției a fost marcat de DKK printr-o medalie cu chipul unui broholmer, împărțită participanților la expoziția din 1976.
- Când rasei i s-a permis în sfârșit să plece peste hotare, regula era: nu mai mult de 10 % dintr-o fătare. Primul broholmer a plecat în Norvegia în primăvara lui 1999.
- Numerotarea câinilor din rasă poartă până azi urma reconstrucției: X pentru câinii din registrul X până în 1998, Y pentru fătările din Danemarca, I pentru fătările din străinătate, K pentru câinii transferați din registrul danez DRU.
- Broholmerul este una dintre cele cinci rase naționale daneze, iar de el se ocupă un comitet separat al clubului canin pentru rase naționale și uitate.
- Cândva, proprietarul unui broholmer avea obligația de a-l da la reproducție — așa se refăcea efectivul. Clubul explică separat, pe pagina sa de mituri, că această obligație a fost demult desființată, la fel ca ideea că un cumpărător de pui ar trebui aprobat de club: vânzarea este exclusiv treaba crescătorului și a cumpărătorului.
