Istoria originii: de la haite de lupi la renașterea rasei
Istoria Griffonului roșiatic de Bretania își are rădăcinile adânc în Evul Mediu. Se crede că strămoșii săi au fost vechii ogari celtici. Deja în secolul al XIV-lea, cavalerul breton Huon du Banier ținea o haită de acești câini, cu care vâna lupi. Rasa era atât de respectată încât chiar regele Franței, Carol al IX-lea, menționează ogarul roșiatic în celebra sa lucrare din 1570, „Vânătoarea regală”, descriindu-l ca pe un vânător rezistent și curajos.
Odată cu dispariția lupilor din Franța, popularitatea rasei a început să scadă, iar vânătoarea s-a reorientat spre vânatul mai mic, cum ar fi vulpile și iepurii. Marea Revoluție Franceză și schimbările sociale ulterioare au dat o lovitură semnificativă multor rase aristocratice de câini, iar Griffonul roșiatic de Bretania nu a făcut excepție. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, rasa era la un pas de dispariție.
Adevărata renaștere a început abia în 1949, când un grup de entuziaști, condus de Marcel Pambren, a fondat „Club de Fauve de Bretagne”. Ei au adunat exemplarele supraviețuitoare ale rasei și au început o muncă de selecție meticuloasă. Datorită eforturilor lor, au reușit nu doar să salveze rasa, ci și să o popularizeze printre vânători. Interesant este că, pentru a reduce dimensiunea și a adapta câinele la vânătoarea de vânat mai mic, pe baza griffonului a fost creat Basset-ul roșiatic de Bretania, care este versiunea sa de talie mică.
Standard și aspect exterior
Griffonul roșiatic de Bretania este un câine de talie medie, cu o constituție robustă, dar nu grea, ceea ce indică rezistența și energia sa. Aspectul său combină armonios puterea și eleganța.
- Capul: Craniul este alungit, ușor convex, cu o protuberanță occipitală vizibilă. Trecerea de la frunte la bot (stop) este slab definită. Botul este mai degrabă îngustat, decât pătrățos.
- Ochii: Maro închis, nu proeminenți. Privirea este vie și pătrunzătoare.
- Urechile: Atârnânde, prinse la nivelul liniei ochilor, ușor ascuțite la vârfuri, acoperite cu o blană mai scurtă și mai moale decât pe corp.
- Corpul: Spatele este lat și scurt. Loinul este puternic și musculos. Pieptul este adânc și spațios, asigurând suficient spațiu pentru plămâni.
- Coada: De lungime medie, groasă la bază și se subțiază spre vârf, în formă de sabie. În mișcare, câinele o ține ușor deasupra liniei spatelui.
- Blana și culoarea: Principala caracteristică a rasei – blana aspră, uscată, „sârmoasă”. Nu trebuie să fie lungă sau crețată. O astfel de blană protejează excelent câinele de arbuști spinoși și de vremea rea. Culoarea variază de la auriu-grâniu la roșu cărămiziu intens. Uneori, pe piept poate exista o mică pată albă.
