Istoria originii Griffon Nivernais
Istoria Griffon Nivernais este una dintre cele mai vechi și mai interesante dintre toate rasele de câini de vânătoare francezi. Se crede că strămoșii săi direcți au fost legendarii „câini gri ai Sfântului Ludovic” (gris de Saint-Louis), folosiți încă de gali pentru vânătoarea de lupi și mistreți. Acești câini erau cunoscuți în Franța încă din secolul al XII-lea și erau foarte apreciați de curtea regală pentru curajul și calitățile lor de lucru. De-a lungul secolelor, acești câini de vânătoare au fost o parte integrantă a culturii cinegetice din regiunea Nièvre, de unde provine și numele rasei.
Cu toate acestea, după Marea Revoluție Franceză (1789–1799), rasa s-a aflat pe cale de dispariție. Distrugerea aristocrației și declinul tradițiilor de vânătoare la scară mare au dus la dispariția practică a Griffon Nivernais. Renașterea rasei a început abia la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, datorită eforturilor unui grup de entuziaști. Ei au căutat puținii descendenți supraviețuitori ai „câinilor gri” și, pentru a reface fondul genetic, i-au încrucișat cu alți câini de vânătoare cu păr sârmos. La refacerea rasei au participat rase precum Grand Griffon Vendéen, Griffon Bleu de Gascogne, și, posibil, Otterhound, ceea ce i-a conferit rasei aspectul și rezistența modernă.
Clubul rasei a fost fondat în 1925, iar atunci a fost elaborat și primul standard. Astăzi, Griffon Nivernais este o rasă de vânătoare respectată nu numai în Franța, ci și în afara granițelor sale. Calitățile sale de lucru unice și capacitatea de a lucra în teren dificil îl fac un ajutor indispensabil în vânătoarea de animale mari. În SUA și Canada, acești câini sunt uneori folosiți chiar și pentru vânătoarea de urși.
Standardul și aspectul exterior al Griffon Nivernais
Griffon Nivernais este un câine cu o constituție puternică, musculoasă, dar în același timp suplă, care dă impresia de rezistență și forță. Aspectul său este foarte caracteristic și ușor de recunoscut, în primul rând datorită blănii lungi și ciufulite, care îi conferă o aparență „dezordonată”. Din această cauză, în țara sa de origine, câinele era uneori numit în glumă „murdărel”.
Principala trăsătură distinctivă este blana sa aspră, sârmoasă, pe care francezii o numesc poil de sanglier (blana de mistreț). Aceasta nu trebuie să fie crețată sau moale. O astfel de blană protejează perfect câinele de vreme rea, frig și mușcături de insecte, precum și de crengi și spini în timpul urmăririi prăzii prin tufișuri dese. Pe bot, blana formează sprâncene stufoase, mustăți și o barbă, ceea ce îi conferă câinelui o expresie severă și serioasă.
Standardul și aspectul exterior al Griffon Nivernais · 7
| Parte a corpului | Descriere conform standardului FCI nr. 17 |
|---|---|
| Cap | Lung, puternic, uscat. Craniul este aproape plat, cu un stop abia vizibil (trecerea de la frunte la bot). Botul are aceeași lungime ca și partea craniană. |
| Ochi | Întunecați, pătrunzători, foarte expresivi. Privirea este vie și curajoasă. Sprâncenele sunt stufoase, dar nu acoperă ochii. |
| Urechi | Lăsate, moi, de lungime medie, așezate la nivelul ochilor. Ușor răsucite spre interior la capete și acoperite cu blană lungă. |
| Corp | Puțin alungit. Spatele este puternic și drept. Lombele sunt puternice. Pieptul este adânc, dar nu prea lat, coboară până la nivelul coatelor. Coastele sunt moderat arcuite. |
| Coada | Așezată nu prea sus. Câinele o poartă în formă de sabie. În mișcare, coada se ridică mai sus, dar nu se curbează deasupra spatelui. Este bine acoperită cu blană. |
| Membre | Suple, osoase, cu mușchi puternici. Lăbuțele sunt ovale, cu pernuțe tari și gheare puternice, de culoare închisă. |
| Culoare | În principal „cărbunată” (roșcat cu o puternică nuanță neagră) sau diferite nuanțe de gri (de lup, gri-albastru). Sunt posibile nuanțe roșcate sau nisipii pe sprâncene, obraji, piept și membre. O mică pată albă pe piept este acceptată. |
