Istoria rasei Hanover Hound
Istoria Hanover Hound își are rădăcinile în Evul Mediu profund, când vânătoarea nu era un divertisment, ci o necesitate vitală. Se crede că strămoșii lor sunt „limeri” sau „câini de ghidare” grei (Leithunde), folosiți încă de triburile celtice și germanice. Acești câini aveau un simț olfactiv fenomenal și capacitatea de a menține urma, lucrând la o lesă lungă (lima), pentru a urmări vânatul înainte de începerea vânătorii principale cu haite de câini. Ei erau atât de valoroși, încât creșterea și reproducerea lor era un privilegiu exclusiv al nobilimii.
Odată cu dezvoltarea armelor de foc în secolele XVII-XVIII, s-au schimbat și metodele de vânătoare. A apărut nevoia nu atât de a urmări un animal sănătos, cât de a căuta vânatul rănit. Acest lucru era important nu numai din punct de vedere economic (pentru a nu pierde prada), ci și din punct de vedere etic — vânătorii considerau că este de datoria lor să găsească animalul rănit pentru a-l scuti de suferință. Tocmai în acest scop a început să se formeze o rasă specializată. Centrul de reproducere a devenit Regatul Hanovra, și anume curtea de vânători din Hanovra (Hannoverscher Jägerhof).
În secolul al XIX-lea, munca de selecție a devenit sistematică. Pentru a ușura structura corporală și a îmbunătăți calitățile de lucru, gońcii antici au fost încrucișați cu rase mai ușoare și mai rapide, în special cu bracii roșii de pajiște din Hanovra. Rezultatul a fost un câine care a combinat perfect calmul, rezistența, simțul olfactiv incredibil și capacitatea de a se concentra pe urma de sânge „rece”, ignorând alte mirosuri. În 1885, a fost fondat clubul „Verein Hirschmann”, care până în prezent se ocupă de puritatea rasei, ține registrele genealogice și desfășoară teste de lucru. Datorită eforturilor membrilor clubului, rasa și-a păstrat calitățile unice și a evitat „modernizarea”, care ar fi putut dăuna specializării sale. În prezent, Hanover Hound rămâne o rasă destul de rară, foarte apreciată de vânătorii și pădurarii profesioniști din toată Europa. De la Hanover Hound a fost derivată și o altă rasă bine-cunoscută pentru munca în zonele montane, gończy de munte bavarez, care a moștenit multe trăsături de caracter de la strămoșul său, dar are o structură corporală mai ușoară.
Standardul rasei și aspectul fizic al Hanover Hound
Hanover Hound este un câine de talie medie, cu o constituție robustă, atletică, dar în același timp alungită. Aspectul său corespunde pe deplin scopului său: fiecare trăsătură indică putere, rezistență și capacitatea de a lucra mult timp și metodic pe teren dificil.
- Capul: Lat, cu o frunte ușor convexă și o tranziție clară către bot. O trăsătură caracteristică sunt ridurile de pe frunte, care îi conferă câinelui o expresie serioasă, concentrată. Buzele sunt groase, cu o babă pronunțată.
- Ochii: Maro închis, limpezi, cu o privire serioasă. Nu trebuie să fie bulbucați sau adânciți.
- Urechile: Lungi, late, prinse sus, atârnă lin de-a lungul obrajilor, cu vârfurile rotunjite.
- Corpul: Puternic, de format ușor alungit. Gâtul este robust, cu o mică gușă. Pieptul este adânc și larg, asigurând un volum mare pentru plămâni. Spatele este lung, puternic, cu un greabăn bine vizibil. Șalele sunt late și ușor convexe.
- Membrele: Foarte musculoase, cu oase puternice, permițând câinelui să se deplaseze cu încredere pe teren accidentat. Membrele anterioare sunt drepte, cele posterioare — cu unghiuri bine definite.
- Coada: Lungă, groasă la bază, se subțiază treptat spre vârf. Câinele o poartă ușor curbată.
- Blana: Scurtă, densă, aspră la atingere. Pe suprafața posterioară a coapselor și pe partea inferioară a cozii, blana este puțin mai lungă și mai aspră.
- Culoarea: Culoarea principală este de la galben-cervin deschis la roșu-închis, uneori cu pete tigrate. Este permisă o „mască” închisă pe bot. O mică pată albă pe piept nu este considerată un defect.