Caracter: o formulă scrisă chiar în standard
Expresia miel acasă și leu la vânătoare este de obicei prezentată ca un vechi proverb irlandez. În realitate ea se află chiar în textul standardului FCI, la capitolul despre comportament și temperament, alături de formularea: un câine de goană blând, bun și devotat, cu o atitudine prietenoasă față de oameni și de alți câini, un tovarăș credincios. Este cazul rar în care caracterul unei rase este fixat nu de tradiția crescătorilor, ci de un document normativ — și în care el coincide cu ceea ce văd stăpânii.
- Copiii. Răbdarea ogarului cu copiii a intrat în descrierile de rasă ca normă, iar standardul o confirmă. Problema aici nu este caracterul, ci fizica: un câine care cântărește mai mult decât un om adult doboară un copil dintr-o singură răsucire a corpului sau dintr-o lovitură de coadă, fără măcar să bage de seamă. De aceea adultul din cameră este necesar nu ca să controleze câinele, ci ca să controleze spațiul.
- Paza. Nu este o rasă de pază, iar încercarea de a face din ea una este o greșeală. Ogarul latră rar și este prietenos cu străinii; singura lui armă este înfățișarea. Dacă aveți nevoie chiar de un paznic de teritoriu, uitați-vă spre rase cu această destinație, de exemplu spre câinele de pază de Moscova.
- Alte animale. Cu câinii, ogarul se înțelege de obicei bine. Dar este un ogar, iar instinctul de urmărire se aprinde la mișcare, nu la o decizie: o pisică ce fuge și o pisică întinsă lângă el pe canapea sunt pentru el două obiecte diferite. Mulți ogari trăiesc liniștit cu pisica din casă; faptul că un câine se înțelege cu pisica lui nu spune nimic despre o pisică străină de pe stradă.
