Ciobănesc de Moscova

După al Doilea Război Mondial, efectivul de câini de serviciu din URSS era practic pierdut. Printr-un ordin al Ministerului Apărării, refacerea lui și acoperirea nevoilor economiei naționale au fost încredințate Școlii Centrale de Chinologie Militară «Steaua Roșie» — pe atunci lângă Moscova, la Veșniaki, în apropiere de Novoghireevo (astăzi teritoriu al Moscovei). La sfârșitul anilor 1940, canisa a început încrucișări între rasele pe care le avea la dispoziție și care se potriveau sarcinii.

Alegerea «a ceea ce exista» a fost impusă. După război, rasele aduse din Germania erau reprezentate prin exemplare izolate: Saint Bernardul și Newfoundlandul, Rottweilerul și Schnauzerul uriaș treceau drept exotisme. Alături lucrau ciobănescul german și Ciobănescul Caucazian, barzoiul rusesc și copoiul rusesc bălțat (rus. «russkaia peguaia gonciaia»). Din acest material eterogen și puțin numeros trebuiau construite mai multe rase deodată.

Cine a făcut munca

Lucrările s-au desfășurat sub conducerea profesorului biolog N. A. Ilin și a comandantului școlii, general-maiorul G. P. Medvedev; încrucișările și selecția reproducătorilor au fost conduse de șeful canisei de reproducție, Nikolai Ivanovici Bortnikov. Chinologul școlii era atunci Aleksandr Pavlovici Mazover, expert de categorie unională, ale cărui descrieri din 1955–1956 au ajuns până la noi și lasă să se vadă literalmente cum arăta primul efectiv.

Metoda se numește încrucișare de reproducție complexă — «complexă» pentru că au participat mai mult de două rase. Caietul de sarcini era formulat sec: un câine mare, puternic, de tip robust, mobil, cu calități de veghe și de pază, ușor de dresat și nepretențios la întreținere. Aceste însușiri trebuiau să se transmită stabil urmașilor — nu era vorba despre câțiva câini reușiți, ci despre o rasă care se reproduce pe sine.

Prima fătare și prima expoziție

În 1950, canisa a prezentat la a 14-a expoziție municipală moscovită a câinilor de serviciu șase frați dintr-o singură fătare, născuți la 12 iulie 1949 — cinci masculi și o femelă: Djoi, Don, Dukat, Despot, Divnîi și Dido. Părinții sunt numiți direct: Saint Bernardul Barri și cățeaua Ciobănesc Caucazian Așa. Perechea de la care a pornit rasa este, așadar, Saint Bernard × Ciobănesc Caucazian, iar în rapoartele de arbitraj puii sunt încă numiți metiși.

Descrierile din 1950 se citesc ca un proces-verbal de încercări. La Djoi — corp solid și osatură robustă, dar și o «buză lăsată, net conturată» și unghiuri îndreptate ale membrelor posterioare; la Divnîi — tendință spre constituție umedă, ochi deschis la culoare, spate moale; la Despot — anterioare deviate și unghiuri posterioare aproape drepte, pe gambă scurtă. Defectele erau consemnate ca să fie luate în calcul la alcătuirea perechilor. De aceea tipul s-a uniformizat în câteva generații.

Ce nu spune formula scurtă a rasei

Standardul în vigoare descrie originea prin trei rase: Ciobănescul Caucazian, Saint Bernardul și copoiul rusesc bălțat. Pedigriurile publicate de Clubul Național al rasei arată un tablou mai complicat: metișii de Saint Bernard cu copoi rusesc bălțat erau acoperiți cu ciobănesc est-european, iar urmașii lor — cu ciobănesc caucazian; așa arată pedigriul cățelei Kara, născută în 1959. Printre reproducători apare și Karabașka, metisă de Ciobănesc Caucazian cu Newfoundland, din care s-a născut în 1951 masculul Fars (tatăl — același Saint Bernard Barri). Formula scurtă «Saint Bernard + caucazian + copoi» este un rezumat, nu lista completă a ce a intrat în rasă.

Un detaliu despre care de obicei nu se scrie: din cauza materialului de reproducție limitat și pentru că «Steaua Roșie» ducea deodată mai multe rase — Ciobănescul de Moscova, terrierul negru rusesc, Newfoundlandul de Moscova și Dogul de Moscova —, chinologii au aplicat deliberat consangvinizarea strânsă pe un reproducător anume, prin urmașii primei și celei de-a doua generații. A fost un instrument de fixare a tipului și a funcționat; despre ce a lăsat în urmă se vorbește în capitolul despre sănătate.

Căutarea unei siluete: cuparea la care s-a renunțat

Ani la rând, chinologii nu au reușit să decidă ce înfățișare să dea noii rase, ca să nu fie citită nici ca Saint Bernard, nici ca ciobănesc caucazian. În această căutare, câinilor li s-au cupat cozile și urechile. S-a renunțat la practică: aspectul de rasă s-a fixat cu urechi blegi și coadă lungă, uniform îmbrăcată în păr, așa cum apar în toate redactările ulterioare ale standardului.

Orslan, întemeietorul

În 1960 au fost împerecheați masculul Vepkhia (ciobănesc caucazian) și cățeaua Tutti (Saint Bernard). Din ei s-a născut, la 1 decembrie 1960, Orslan — viitor campion al rasei, campion al expoziției VDNH a URSS din 1967, câine de clasă «Elită» (clasă acordată pentru urmași excelenți și ca exterior, și ca însușiri de serviciu). Pe el îl numește standardul întemeietor al rasei. Descrierea sa din 1968, făcută la a 32-a expoziție municipală a Moscovei de arbitrul de categorie republicană Anetta Iakovlevna Arhanghelskaia, când avea aproape opt ani, consemnează cap tipic cu trecere excelentă de la frunte la bot, ochi închiși la culoare, piept adânc și larg, unghiuri corecte — și, totodată, cinstit: «mișcări ușor legate, îmbătrânește vizibil».

Cel mai cunoscut fiu al lui Orslan a fost Dik; alături de el — Murat, Jack-Djenal, Malîș și Ikar. Clubul Național afirmă că a refăcut și a păstrat liniile lui Dik, Murat, Malîș și Ikar, iar grupele genealogice din Rusia sunt conduse și astăzi prin urmașii lor. Pentru o rasă cu bază atât de îngustă, asta are o consecință practică: cu cât rămân mai multe linii vii, cu atât sunt mai puține împerecherile forțate între rude apropiate.

Ciobănescul de Moscova este un caz rar în care se pot compara redactările standardului și se vede încotro s-a îndreptat rasa. Prima descriere publicată a apărut în 1958, în catalogul celei de-a 22-a expoziții municipale moscovite a câinilor de serviciu (24–26 mai 1958) — pe atunci încă pentru o grupă de rasă. Apoi: 1985 — grupa primește statut de rasă și apare un nou standard; la 17 aprilie 1992, standardul de atunci este aprobat de Federația Rusă de Chinologie de Serviciu; în 1997, o redactare cu mici modificări este aprobată de RKF și adoptată de Departamentul pentru creșterea animalelor și selecție al Ministerului Agriculturii din Rusia; redactarea în vigoare poartă data 23 aprilie 2008.

Rasa a crescut fizic

Standardul din 1958 cerea masculilor cel puțin 66 cm la greabăn, iar femelelor cel puțin 63 cm. Standardul în vigoare ridică pragul la 68 cm la masculi și 66 cm la femele, iar înălțimea dorită o fixează la 77–78 cm pentru masculi și 72–73 cm pentru femele, fără nicio limită superioară de talie. Măsurătorile reproducătorilor de la mijlocul anilor 1950 arată de unde s-a pornit: masculul Khim — 73 cm și 54,7 kg; masculul Kheder — 68 cm și 44 kg; cățeaua Khurma — 68 cm și 50,5 kg; masculul Arik — 72 cm și 50,6 kg. Într-o jumătate de secol, rasa a adăugat circa cinci centimetri la înălțimea dorită și a câștigat vizibil în masă.

S-a schimbat și formula de origine

Standardul din 1958 descrie originea simplu: grupa de rasă a fost obținută prin încrucișarea saint bernarzilor cu ciobănești caucazieni, urmată de împerecherea metișilor «între ei», cu selecție riguroasă după tip și productivitate. Copoiul rusesc bălțat nu apare în acest text — el intră în formulare abia în redactările ulterioare. Nu e o contradicție, ci istoria normală a unui document: în 1958 s-a consemnat ce se considera esențial, iar formula a fost precizată mai târziu.

Pintenii: un serial de cincizeci de ani

În standardul din 1958, la capitolul despre labe, există o notă potrivit căreia sintagma «se admit pintenii» a fost tăiată de A. P. Mazover. Standardul din 1992 cere deja explicit îndepărtarea lor. Redactarea actuală merge mai departe: prezența pintenilor este defect eliminatoriu. Un rând tăiat în anii 1950 s-a transformat, într-o jumătate de secol, în motiv de a lăsa câinele fără calificativ în ring.

Standardul în vigoare descrie Ciobănescul de Moscova drept un câine de conformație armonioasă, de tip robust și puternic, de talie mare, larg în corp, cu trunchiul ușor alungit și musculatură voluminoasă — activ și mobil. Dimorfismul sexual este pronunțat: masculii sunt mai masivi și mai viguroși decât femelele. Standardul nu se mulțumește cu adjective: fixează proporțiile în cifre.

Proporțiile pe care arbitrul trebuie să le verifice

Raportul dintre lungimea trunchiului și înălțimea la greabăn este de 104–105 % la masculi și 106–108 % la femele (femelele sunt puțin mai alungite, iar asta e normal). Adâncimea cutiei toracice — 50–52 % din înălțimea la greabăn. Lungimea botului — 34–37 % din lungimea capului. Înălțimea la cot — 50–52 % din înălțimea la greabăn. Ultima cifră merită atenție aparte: câinele nu trebuie să fie nici «pe catalige», nici scund pe picioare — aproximativ jumătate din talie revine membrului până la cot.

Capul și botul

Capul este masiv, lat și adânc în regiunea craniană, cu fruntea largă, ușor bombată, și șanț longitudinal puțin adânc. Trecerea de la frunte la bot este scurtă, bine marcată, destul de adâncă. Botul este ceva mai scurt decât craniul, lat, bont, adânc, bine umplut sub ochi; liniile frunții și ale botului sunt paralele. Buzele sunt groase, cărnoase, negre — și aici standardul trasează o limită importantă: cu gura închisă acoperă complet maxilarul inferior, dar nu formează bărbii și pliuri lăsate. Este o barieră directă împotriva «umezelii» de tip Saint Bernard: buza care formează un «buzunar» este defect grav, iar calificativul nu urcă peste «bine».

Dentiția este completă — 42 de dinți, mușcătură în foarfece, incisivii aliniați la bază. Apare aici o concesie tipică unei rase de lucru: incisivii sau caninii rupți ori pierduți, dacă nu împiedică aprecierea mușcăturii, nu influențează calificativul. În schimb, lipsa fie și a unui singur dinte descalifică.

Ochii și pleoapele — locul urmărit cel mai atent

Ochii sunt mici, închiși la culoare, rotunzi, adânc înfundați, larg și drept plasați, cu expresie calmă și sigură. Pleoapele — negre, strânse, moderat uscate. Formularea «moderat uscate» nu este cosmetică: printre defectele grave stau «pleoapele lăsate» și «pleoapa a treia puternic dezvoltată», iar printre cele eliminatorii — pleoapele maro. Standardul din 1992 avea aceeași cerință («pleoape negre, uscate») și același defect; cel din 1958 o formula mai scurt: «Pleoapele întinse». Același defect de construcție este ținut în vizor de-a lungul întregii istorii a rasei — motivul se vede în capitolul despre sănătate.

Blana și culoarea

Blana este deasă, lungă, bogată, cu subpăr bine dezvoltat; părul de acoperire este drept, mai scurt pe cap și pe partea anterioară a membrelor. Părul de podoabă este mai dezvoltat la masculi și formează «coama» de pe gât și «franjurii» de pe partea posterioară a membrelor; coada este uniform îmbrăcată în păr. O ondulație ușoară se admite numai pe șale, crupă și coapse — nicăieri altundeva. Părul creț și blana foarte scurtă, fără păr de podoabă, sunt defecte grave.

Culoarea este roșcat-bălțată, cu pete: fond alb cu pete roșcate, roșcat-negre, negru-roșcate sau de culoarea samurului; nuanța roșcată este obligatorie. Obligatorii sunt și pieptul alb, membrele anterioare până la cot și cele posterioare până la gambă, plus vârful cozii. Sunt preferate stropitura pe fondul alb, «ochelarii» închiși la culoare și negrul de pe urechi. Standardul numește ideal capul închis la culoare prin mască neagră, «ochelari» negri și urechi negre — în contrast cu un trunchi mai deschis și pete roșcate, delimitate de alb prin margini clare, de culoarea samurului.

Comentariul Clubului Național la capitolul «Culoare», redactat cu consultarea doctorului în științe biologice M. N. Sotskaia, desface asta în genetică. Bălțătura se datorează genelor recesive ss; culoarea petelor pigmentate — genelor a^ya^y (seria samurie, de la nuanțe roșcate la roșu aprins cu cărbune); stropitura — genei dominante T. Suprafața zonelor albe trebuie să fie de cel puțin 30 % și cel mult 85 % — pe scara în zece trepte a bălțăturii propusă de R. Robinson (1982), intervalul dorit este de 3–7 puncte, cu condiția obligatorie ca fața și botul să fie pigmentate. Se precizează separat că «bălțătura irlandeză» — mici însemne albe pe fond pigmentat — nu corespunde standardului.

«Ochelarii» merită vorbă separată, fiind elementul care face rasa recognoscibilă. Asimetria puternică, «ochelarii» fără contur negru, absența lor sau «monoclul» unilateral, «ochelarii» care nu acoperă colțul intern al ochiului — toate sunt defecte grave, cu calificativ care nu urcă peste «bine». Comentariul clubului explică logica: asimetria marcată este un caracter clar ereditar. Stropitura de pe fondul alb se intensifică cu vârsta: la pui poate fi abia vizibilă, iar către doi ani devine vie și clară.

Încă o consecință a raselor de bază: în ringuri apar și astăzi câini cu păr scurt și fără păr de podoabă — ei poartă în genotip însușirile saint bernarzilor și ale ciobăneștilor caucazieni cu păr scurt. Părul scurt domină asupra celui lung, de aceea clubul cere ca defectul să fie obligatoriu notat în descrieri: influențează direct selecția pentru reproducție. Blana se formează complet până la 1–1,5 ani, după a doua năpârlire completă.

Defectele eliminatorii merită cunoscute încă dinainte de cumpărarea unui pui: frica sau excitabilitatea excesivă; orice abatere de la mușcătura în foarfece; lipsa unui dinte; maxilar strâmb; pleoape și trufă maro; ochi albaștri sau verzi și heterocromie; prezența pintenilor; mișcări dezechilibrate; buiestru; masculi de tip femelă; criptorhidie completă sau unilaterală. Câinii bolnavi, cu malformații sau cu traume rămân fără calificativ.

Aceasta e partea în care rasei i se atribuie cel mai des mai mult decât are. De aceea, pe puncte.

Ce există. Ciobănescul de Moscova este rasă națională recunoscută în sistemul Federației Chinologice Ruse (RKF). Standardul în vigoare, cu data publicării 23.04.2008, este publicat de RKF în secțiunea standardelor grupei a doua; adoptarea lui de Departamentul pentru creșterea animalelor și selecție al ministerului de resort este consemnată chiar în textul standardului. Rasa are Club Național, expoziții monorasiale, sistem de titluri și linii care coboară de la Orslan.

Ce nu există. În nomenclatorul Federației Chinologice Internaționale (FCI) rasa nu figurează. Lista raselor FCI la litera M nu conține nici «Moscow Watchdog», nici «Moskovskaya Storozhevaya»; nu apare nici printre rasele recunoscute provizoriu. Consecința practică: la expozițiile FCI rasa nu poate obține CACIB sau titluri internaționale ca rasă recunoscută, iar pedigriurile RKF emise pentru ea nu au statutul de pedigriuri ale unei rase recunoscute de FCI.

Detaliul cel mai grăitor. Clubul Național publică, ca document separat, «standardul trimis la FCI» — o versiune engleză în formatul FCI, tradusă de O. Șebarova sub redacția lui E. Ierusalimski. În antetul lui stau «FCI-Standard Nr.: 000» și «DATE OF PUBLICATION OF THE OFFICIAL VALID STANDARD: 00.00.0000». Cererea este întocmită după șablonul internațional, iar numărul standardului este un spațiu gol. Acesta e cel mai exact răspuns la întrebarea despre recunoaștere: dosarul a fost depus, numărul nu există.

O subtilitate care derutează: chiar în textul rusesc al standardului există rândul «Clasificare FCI: Grupa 2, Secțiunea 2.2 Molosoizi, fără probe de lucru». Este clasificarea pe care autorii au propus-o în cerere, nu o înregistrare în registrul FCI. Dacă vedeți fraza «rasa aparține grupei a 2-a FCI», ea vine de aici — din textul cererii, nu din nomenclator.

Și formularea «fără probe de lucru» merită un comentariu: pentru titlurile de expoziție examenul de lucru nu este obligatoriu, iar la o rasă de pază acesta e un decalaj vizibil între destinație și ce se verifică efectiv în ring. Clasa de lucru la expozițiile RKF există, dar înscrierea este voluntară: sunt necesare certificate de însușiri de lucru de model unic, recunoscute de RKF (ascultare generală plus serviciu de protecție sau serviciu de pază).

Standardul descrie comportamentul rasei surprinzător de amănunțit — mai mult decât standardele multor rase de pază. Câinele este ascultător, sigur pe sine, echilibrat, «inteligent între câinii de veghe», cu instinct de pază puternic exprimat, autonom și sociabil, devotat fără rezerve stăpânului și întregii familii, fără agresivitate nemotivată. Fiecare cuvânt e încărcat: «autonom» nu e compliment, ci avertisment, iar «nu manifestă agresivitate nemotivată» fixează un prag sub care câinele nu are dreptul să coboare.

De la Saint Bernard rasa a preluat echilibrul și lipsa agresivității fără motiv, de la Ciobănescul Caucazian — neîncrederea față de străini și reacția instantanee la pericol. În practică: Ciobănescul de Moscova nu latră la fiecare trecător de dincolo de gard, ci evaluează situația și reacționează când limita a fost depășită.

• Încredere în sine. Acest câine își cunoaște forța. Nu se agită inutil — și tocmai de aceea reacția lui poate fi neașteptat de rapidă pentru cine l-a citit drept flegmatic.
• Teritorialitate. Paza teritoriului îi este în sânge. Nu trebuie învățat mult timp să păzească curtea — o va face instinctiv. Reversul: limita teritoriului și-o stabilește singur, iar ea poate să nu coincidă cu cea din mintea dumneavoastră.
• Atașament familial. Spre deosebire de multe rase de serviciu, Ciobănescul de Moscova este foarte atașat de familie. Nu își alege un singur stăpân, ci îi ia sub aripa sa pe toți «ai lui» — standardul și materialele clubului coincid în acest punct.

Este un câine cu inteligență ridicată, capabil să ia decizii independente, iar asta îl deosebește de multe alte rase. De exemplu, dacă îl comparăm cu cățeii decorativi, precum Chihuahua, care depind complet de om și reacționează emoțional, Ciobănescul de Moscova este un analist. El evaluează gradul de amenințare.

Merită menționată și diferența de temperament față de rasele de vânătoare. Copoiul Estonian, de pildă, este orientat spre urmărirea prăzii și se poate lăsa furat de miros, ignorând comenzile. Ciobănescul de Moscova nu își va părăsi niciodată postul pentru o pisică sau un iepure. Prioritatea lui este perimetrul și siguranța obiectivului.

Cui nu i se potrivește această rasă

Să spunem direct: nu este un câine pentru prima experiență. Motivele nu țin de «răutate» — dimpotrivă, agresivitatea nemotivată nu e prevăzută de standard, iar frica și excitabilitatea excesivă descalifică. Motivele sunt structurale. Un mascul adult cântărește de la 55 kg și este fizic mai puternic decât omul; se maturizează psihologic încet, până la 2–3 ani, și tot acest timp testează activ limitele. Este autonom prin însăși definiția rasei — într-o situație de conflict decide mai repede decât apucă stăpânul să dea comanda. Este teritorial și păzește instinctiv, fără instruire, așa că o greșeală în gestionarea contactelor cu oaspeții se plătește cu urmări ireversibile.

Apartamentul este un subiect aparte, iar aici sursele noastre nu coincid, așa că le dăm pe amândouă. Standardul afirmă, la capitolul despre destinație, că rasa «se acomodează excelent și în apartament, și într-o casă privată». Comentariul clubului la capitolul despre blană descrie altfel realitatea: cea mai mare parte a efectivului este folosită conform destinației directe — paza teritoriului, iar la expoziții vine un număr mare de câini ținuți afară. Sfatul nostru e practic: un câine a cărui blană e proiectată pentru viață în aer liber tot anul stă într-un apartament încălzit în disconfort termic permanent și năpârlește mai abundent. Dacă altă variantă nu există, pregătiți-vă pentru plimbări lungi (minimum 2–3 ore pe zi) și pentru periat zilnic.

Dresajul acestei rase cere de la stăpân răbdare și fermitate, dar nu cruzime. Ciobănescul de Moscova se maturizează târziu: psihologic, se formează până la 2–3 ani. Dar instruirea trebuie începută din primele zile de când puiul ajunge în casă — nu pentru că «trebuie să știe comenzi», ci pentru că atunci se formează limitele care apoi nu se mai rescriu.

Principii de bază ale lucrului

Principala greșeală a începătorilor este încercarea de a «înfrânge» câinele prin forță. Cu această rasă nu funcționează: el este fizic mai puternic decât omul, iar dacă simte o nedreptate se închide în sine sau răspunde cu agresivitate. Baza succesului este parteneriatul, în care omul e liderul incontestabil. Un reper istoric: canisa care a creat rasa nu selecta reproducătorii doar după exterior — toți câinii păstrați treceau obligatoriu prin dresaj și printr-o selecție după însușirile de serviciu, iar cei care nu intrau în reproducție erau repartizați la servicii. Maniabilitatea făcea parte din caietul de sarcini, nu era un efect secundar.

Cursul general de dresaj este minimul obligatoriu: un câine mare și necontrolat, în oraș sau chiar la țară, este o sursă de pericol sporit. Atenție deosebită comenzilor de oprire: «Nu», «Stai», «Aici». Ele, și nu deprinderile de apărare, sunt instrumentul dumneavoastră: să apere, acest câine știe și fără dumneavoastră; să se oprească la cerere — nu.

Socializarea trebuie să fie timpurie și sistematică. Țineți minte particularitatea de rasă: câinele păzește teritoriul instinctiv, așa că fiecare oaspete nou nu e o simplă «obișnuire», ci un scenariu separat, pe care trebuie să-l scrieți și să-l repetați. Dacă vă propuneți un traseu de expoziție, rețineți că arbitrul evaluează temperamentul în ring, iar frica sau excitabilitatea excesivă descalifică — un psihic instabil închide și drumul spre reproducție.

Locul ideal pentru un Ciobănesc de Moscova este un țarc spațios cu cușcă izolată termic și mișcare liberă în curtea împrejmuită a unei case private. Nu e o variantă «spartană», ci regimul pentru care rasa a fost proiectată: rezistența la condițiile climatice figura în caietul de sarcini, iar blana, potrivit comentariului clubului, trebuie să permită traiul permanent afară pe orice vreme, inclusiv în ierni aspre.

Îngrijirea blănii

Blana are nevoie de periere regulată: în perioadele obișnuite 1–2 ori pe săptămână, iar în timpul năpârlirii (primăvara și toamna) zilnic. Veți avea nevoie de o perie tip țesălă și de un pieptene metalic cu dinți lungi. Comentariul clubului adaugă un detaliu practic: blana corectă a Ciobănescului de Moscova tinde să se autocurețe și nu are nevoie de cosmetice pentru un aspect «de expoziție»; câinii tunși sau tratați cu produse care umflă părul nu sunt bine văzuți în ring.

Există și un semn diagnostic de cunoscut. Dacă subpărul e mai lung decât părul de acoperire, câinele pare «pufos» — nu drăguț, ci problematic: părul de acoperire nu mai protejează subpărul de umezeală, nu asigură ventilație și termoizolație, iar blana se udă și îngheață. Același lucru îl arată ondulația de pe șale și crupă: părul de acoperire nu e destul de aspru. Pentru un câine ținut afară, asta nu ține de estetică, ci de iernat.

Ochii, urechile, dinții

Examinați ochii regulat — este punctul slab al rasei prin origine (detaliat în capitolul următor). Orice lăcrimare permanentă, mijire a ochilor, frecare a botului cu laba sau de obiecte cere nu ștergere cu loțiune, ci o vizită la medicul veterinar oftalmolog: în spatele acestor semne stă adesea entropionul, care se tratează chirurgical, nu prin igienă. Urechile, lipite cu marginea anterioară de pomeți, se aerisesc mai prost decât cele drepte, deci examinați-le săptămânal. Cât despre dinți — de vreme ce lipsa unuia descalifică, obișnuiți puiul cu examinarea gurii din primele săptămâni.

• «Steaua Roșie» nu crea o singură rasă, ci patru deodată: Ciobănescul de Moscova, terrierul negru rusesc, Newfoundlandul de Moscova și Dogul de Moscova. Două nu au ajuns până în zilele noastre — Newfoundlandul de Moscova s-a dizolvat în efectivul de Newfoundland, fără să treacă vreodată certificarea ca grupă de rasă.
• În primele două generații existau în efectiv culori caucaziene: gri, gri-zonar și fulvă. La reproducție se foloseau femele de toate culorile, dar numai masculi roșcat-bălțați. Astfel s-a fixat, în câteva generații, culoarea de rasă.
• Însemnele albe obligatorii (pieptul, membrele anterioare până la cot, cele posterioare până la gambă, vârful cozii) au apărut în standardul din 1985 ca «preferabile» și abia din 1997 au devenit «obligatorii». Comentariul clubului o spune direct: fixarea acestui caracter a cerut 12 ani de selecție.
• Rasa nu este nici astăzi recunoscută de Federația Chinologică Internațională (FCI) ca rasă distinctă la nivel mondial. Standardul englez pregătit pentru depunerea la FCI are și acum în antet un număr gol — «FCI-Standard Nr.: 000».
• În căutarea unei imagini proprii, rasei tinere i s-au cupat un timp urechile și cozile — s-a renunțat la practică, iar standardul actual cere urechi blegi naturale și coadă lungă, îmbrăcată în păr.

Este Ciobănescul de Moscova sigur pentru copii?

Standardul descrie rasa ca devotată stăpânului și întregii familii, fără agresivitate nemotivată, iar frica și excitabilitatea excesivă descalifică — un psihic instabil este eliminat din reproducție. Țineți totuși cont de gabarit: nu lăsați copiii foarte mici singuri cu câinele, pentru că poate împinge accidental copilul cu corpul sau cu coada. Siguranța se asigură prin educație și supraveghere, nu printr-o presupusă vocație de dădacă a rasei.

Poate fi ținut acest câine în lanț?

Categoric nu. Statul permanent în lanț distruge psihicul acestui animal inteligent: câinele devine înrăit sau depresiv. Se admite legarea temporară (când vin oaspeți sau când poarta e deschisă pentru ieșirea mașinii), dar în cea mai mare parte a timpului trebuie să se miște liber prin țarc sau prin curte. Argumentul nu e doar etic: comportamentul instabil este defect eliminatoriu al rasei.

Cât mănâncă un câine adult?

Mult — vorbim despre un câine de la 55 kg la masculi. Mai important decât volumul este regimul: norma zilnică se împarte în cel puțin două mese, castronul se așază pe podea, nu pe suport, iar după masă câinele este lăsat în liniște. Iarna, la un câine ținut afară, nevoia de energie crește.

Este greu de îngrijit ochii?

Ochii sunt punctul slab al rasei, iar asta e înscris în originea ei: pleoape umede, lăsate au fost descrise încă la întemeietorii grupei de rasă, în 1955–1956, și fiecare redactare a standardului, din 1958 până azi, pedepsește «pleoapele lăsate» ca defect grav. Examinarea regulată e obligatorie, dar rețineți limita: igiena ajută la o murdărire obișnuită, în timp ce lăcrimarea persistentă, mijirea ochilor și înroșirea cer consultația unui medic veterinar oftalmolog, pentru că entropionul se tratează chirurgical.

Ce trebuie întrebat crescătorul înainte de cumpărare?

Patru lucruri. Primul — pleoapele părinților: au fost «lăsate», au fost operate? Al doilea — dacă la părinți sau la rudele apropiate au existat episoade de torsiune gastrică (o rudă de gradul întâi cu asemenea istoric crește semnificativ riscul). Al treilea — dacă există radiografii ale articulațiilor cu interpretare oficială: sistemul de admitere al RKF nu le cere, deci sunt obiectul unei înțelegeri separate. Al patrulea — coeficientul de consangvinizare al fătării și strămoșii prin care este acumulat.