Istoria rasei
Karabash-ul Kangal este o legendă vie a Turciei și singura rasă de câini locali recunoscută oficial în țară care are statutul de comoară de stat. A fost declarată patrimoniu național, iar imaginile acestor giganți pot fi întâlnite pe lirele turcești și pe timbrele poștale. Istoria acestor animale își are rădăcinile în antichitatea profundă, pe vremea Babilonului și Asiriei, deși nucleul principal de formare a rasei este regiunea Sivas din Turcia Centrală.
Numele rasei provine de la orașul Kangal, unde o cunoscută dinastie de latifundiari a crescut acești câini timp de secole pentru a proteja turmele de lupi, șacali și chiar urși. Spre deosebire de mulți ciobănești europeni, Kangalul s-a dezvoltat în condiții de izolare severă. Această dezvoltare izolată a dus la faptul că fondul genetic al Karabash-ului practic nu conține amestecuri de alte rase. Este un caz unic de conservare a tipului arhaic de molos în lumea modernă.
În anii '80 ai secolului trecut, primii reprezentanți ai rasei au ajuns în SUA datorită entuziaștilor Nelson și Judith Nelson, de unde a început drumul lor spre țările occidentale. Cu toate acestea, Turcia își păzește cu gelozie patrimoniul: exportul unui Kangal Karabash pur sânge în afara patriei este strict reglementat și adesea interzis prin lege fără permise speciale. De aceea, întâlnirea cu un Kangal veritabil, aborigen, în afara Turciei este un eveniment excepțional pentru orice chinolog.
Cum arată un Kangal: descrierea aspectului
Ciobănescul Kangal este un câine puternic, al cărui aspect emană o forță calmă. Principala carte de vizită a rasei este „karabash”, care în traducere din turcă înseamnă „cap negru”. Tocmai prezența măștii negre pe bot este un semn obligatoriu al purității rasei.
Capul și corpul
Kangalul are un cap masiv, lat, proporțional cu corpul, cu o trecere abia vizibilă de la frunte la bot. Fălcile sunt puternice, cu o mușcătură în foarfecă. Urechile sunt triunghiulare, de mărime medie, cu vârfurile rotunjite. În starea obișnuită, relaxată, ele atârnă în jos, lipite de cap, dar când câinele devine atent, se ridică ușor, întorcându-se spre sursa sunetului. În trecut, în Turcia, urechile erau adesea cupate pentru ca lupul să nu le poată apuca, dar acum în multe țări europene această practică este interzisă.
Corpul animalului este ușor alungit, cu o musculatură bine dezvoltată, acoperită de o blană deasă. Cutia toracică este adâncă, coborând până la coate, ceea ce asigură un volum mare al plămânilor pentru alergări lungi. Coada lungă și stufoasă a câinelui este un alt indicator al stării de spirit: în repaus este lăsată în jos și ușor curbată la vârf, iar în stare de excitare sau în mișcare se ridică sus și se încolăcește într-un covrig strâns pe spate.
Blana și culoarea
Culoarea blănii scurte, dar foarte dese, variază în diferite nuanțe de maro: de la bej deschis (nisipiu) până la gri închis sau roșcat. Un detaliu important este faptul că blana are o structură dublă: părul tector aspru și un subpăr extrem de dens, care protejează câinele atât de căldura de +40°C, cât și de gerul de -30°C. Constituția robustă a reprezentanților rasei le trădează forța fizică și rezistența, iar structura blănii îi face invulnerabili la capriciile vremii.
Adesea, iubitorii de câini confundă Kangalul cu alte rase turcești. De exemplu, alb ca zăpada Akbash este o linie de reproducere complet diferită, deși îndeplinește funcții similare. De asemenea, există confuzie cu termenul Ciobănesc Anatolian (Karabash), care în Occident este adesea considerat o denumire generalizată, în timp ce chinologii turci insistă asupra unicității anume a Kangalului.
