Istoria și originea rasei
Istoria apariției pointer-griffonilor cu păr sârmos este strâns legată de numele lui Eduard Korthals, un crescător olandez care a trăit în secolul al XIX-lea. Korthals, fiul unui bogat proprietar de nave, era pasionat de câinii de vânătoare și și-a stabilit obiectivul de a crea vânătorul universal ideal. El dorea să dezvolte un câine capabil să lucreze pe orice teren (inclusiv mlaștini și tufișuri dese), să fie rezistent la intemperii, să aibă un miros excelent și, important, să coopereze strâns cu vânătorul.
A început lucrul la rasă în jurul anului 1874. Deși Korthals era olandez, o mare parte a muncii sale a desfășurat-o în Germania, iar mai târziu în Franța, ceea ce încă provoacă dispute cu privire la „naționalitatea” rasei. În cele din urmă, Franța a recunoscut-o ca fiind a sa.
Fondul genetic al rasei Korthals Griffon a fost format din cei mai buni câini de vânătoare ai vremii. Se crede că la selecție au participat:
- Griffoni francezi și germani
- Diferiți spanieli (posibil spanieli francezi)
- Pointeri și setteri
- Barbet (câine de apă francez)
- Posibil Stabyhoun olandez
Korthals ținea registre genealogice extrem de meticuloase. Selecția exigentă a descendenților i-a permis să consolideze trăsăturile dorite. Deja în 1887 a fost publicat primul standard al rasei. Rasa a câștigat rapid popularitate printre vânătorii europeni datorită versatilității sale - Korthals Griffon putea găsi vânatul, să facă aret (pointer) și să aporteze prada (retriever), atât pe uscat, cât și din apă.
Cum arată un Korthals Griffon: standard și aspect
Korthals Griffon este un câine de talie medie, cu o constituție robustă, dar nu greoaie, dând impresia de forță și rezistență. Aspectul său trebuie să fie oarecum „ciufulit”, dar nu neîngrijit.
Capul și botul
Cea mai distinctivă trăsătură a rasei. Capul este mare și lung, cu o trecere (stop) pronunțată, dar nu prea abruptă, de la frunte la bot. Craniul nu este prea lat. Ceea ce îl face recognoscibil este părul aspru de pe bot, formând sprâncene dese, mustăți și barbă. Aceste „podoabe” nu numai că îi conferă un aspect înțelept, dar îi și protejează botul în timpul lucrului prin tufișuri dese.
Ochii și urechile
Ochii sunt mari, rotunzi, de obicei de culoare galbenă sau cafenie, cu o expresie inteligentă și prietenoasă. Sprâncenele protejează ochii de crengi. Urechile sunt de mărime medie, plate, prinse la nivelul ochilor, ușor rotunjite la vârfuri și acoperite cu păr mai scurt, dar tot aspru.
Corpul și coada
Corpul este puțin mai lung decât înălțimea la greabăn, ceea ce îi conferă un format dreptunghiular. Spatele este puternic și drept. Pieptul este adânc, ajungând la nivelul coatelor, dar nu prea lat, permițând câinelui să se miște cu ușurință prin tufișuri. Coada este prinsă relativ sus, continuând linia spatelui. Istoric, aceasta era cupată la o treime sau jumătate din lungime. Astăzi, în multe țări, cuparea este interzisă, iar câinii au o coadă naturală, lungă, pe care o poartă orizontal sau ușor ridicată.
Labe și trăsătură unică
Labele sunt rotunde, puternice, cu degete strânse. O trăsătură unică a câinilor Korthals Griffon este prezența membranelor interdigitale. Această adaptare îi face înotători excelenți și îi ajută să lucreze eficient în apă și mlaștini, ceea ce a fost unul dintre obiectivele principale ale lui Eduard Korthals.
Blana și culorile
Blana este cartea de vizită a rasei. Este dublă:
- Blana exterioară: Aspă, sârmoasă, dreaptă sau ușor ondulată, dar niciodată creață sau lânoasă. La atingere, seamănă cu părul de mistreț. Lungime 3–5 cm.
- Subpărul: Des, moale și fin, oferă o izolație termică excelentă și este impermeabil.
Această structură a blănii protejează perfect câinele de apa rece, tufișurile spinoase și intemperii. Variantele standard de culoare sunt:
- Gri-oțel cu pete maronii (cea mai frecventă).
- Maro uni (adesea cu fire albe pe piept).
- Alb-maroniu.
- Mai rar - alb-portocaliu.
Culoarea neagră este un defect descalificant.
