Istoria Rasei Malinois (Ciobănesc Belgian)
Istoria Malinois este strâns legată de dezvoltarea tuturor câinilor ciobănești belgieni. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Belgia exista un număr mare de câini ciobănești diverși, care se deosebeau prin tipul de blană și culoare. În 1891, la Bruxelles a fost fondat Clubul Amatorilor Câinilor Ciobănești Belgieni (Club du Chien de Berger Belge), care, sub conducerea profesorului Adolphe Reul de la Școala Veterinară din Cureghem, a început clasificarea și standardizarea raselor locale.
Profesorul Reul a identificat mai multe tipuri de câini, care se deosebeau în principal prin textura, lungimea și culoarea blănii. Câinii cu blană scurtă, de culoare roșcată, cu mască neagră, erau cel mai des întâlniți în împrejurimile orașului Malines (Mechelen), de unde provine și numele „Malinois”. Primul standard al rasei, care includea trei varietăți (cu păr lung, cu păr scurt, cu păr aspru), a fost scris în 1892. Malinois, împreună cu celelalte trei varietăți — Groenendael (cu păr lung negru), Laekenois (cu păr aspru roșcat) și Tervuren (cu păr lung roșcat/maro-roșcat/gri) — sunt considerați oficial varietăți ale aceleiași rase conform clasificării Federației Chinologice Internaționale (FCI). Totuși, în unele țări, de exemplu, în SUA (AKC), sunt recunoscuți ca rase separate.
Inițial, Malinois erau folosiți predominant ca și câini ciobănești, dar inteligența lor remarcabilă, etica muncii și calitățile lor de protecție au atras rapid atenția poliției și a armatei. Au devenit printre primii câini utilizați în serviciul poliției în Belgia și alte țări. Astăzi, Malinois este una dintre cele mai populare rase pentru muncă de serviciu (poliție, armată, operațiuni de căutare și salvare, detectarea drogurilor și a explozivilor), precum și în diverse sporturi chinologice.
Cum arată un Malinois (Ciobănesc Belgian): Standardul Aspectului
Malinois este un câine de talie medie, de format pătrat, care lasă impresia unei robusteți elegante. Este armonios construit, puternic, agil și musculos. Aspectul său combină puterea și grația.
- Cap: Proporțional cu corpul, ținut sus. Craniul de lățime medie, fruntea mai degrabă plată. Stopul moderat. Botul bine cizelat, se îngustează treptat spre nas, dar nu este ascuțit.
- Ochi: De mărime medie, de formă migdalată, nu proeminenți. Culoare maro închis. Privire vie, inteligentă și interogativă.
- Urechi: Prinse sus, de formă triunghiulară clară, erecte. Mărime proporțională cu capul.
- Nas: Negru.
- Mușcătură: În foarfecă.
- Gât: Bine definit, ușor alungit, musculos, fără salbă.
- Corp: Puternic, dar nu greoi. Linia superioară dreaptă. Greabăn proeminent. Spate puternic, scurt și musculos. Lombar scurt, lat, musculos. Crupa ușor înclinată. Piept adânc, dar nu prea lat.
- Coada: Bine prinsă, puternică la bază, de lungime medie. În repaus este coborâtă, în mișcare se ridică, dar nu mai sus de linia spatelui și nu se încolăcește.
- Membre: Membrele anterioare sunt drepte, paralele, cu osatură puternică și mușchi uscați. Membrele posterioare sunt puternice, cu angulații bine definite. Labe rotunde („de pisică”), degete strânse, pernuțe groase, gheare închise la culoare.
- Blană: Foarte scurtă pe cap, pe partea exterioară a urechilor și pe partea inferioară a membrelor. Pe celelalte părți ale corpului, blana este mai scurtă, mai densă și mai deasă, cu un substrat bogat care asigură o protecție excelentă împotriva intemperiilor. În jurul gâtului, blana este puțin mai lungă, formând un guler mic.
- Culoare: Culoarea principală este de la roșcat la maro-roșcat (acaju) cu o mască neagră pe bot și vârfuri negre ale blănii (nuanță cărbune), ceea ce conferă profunzime culorii. Urechile sunt, de asemenea, predominant negre. O mică pată albă pe piept și la vârful degetelor este permisă, dar nu de dorit.
