Istoria originii rasei ciobănesc Maremmano-Abruzzese
Istoria ciobănescului Maremmano-Abruzzese se pierde în negura timpului, făcându-l una dintre cele mai vechi rase de câini ciobănești din Europa. Primele mențiuni scrise despre câini mari și albi, care păzeau turmele în centrul Italiei, datează din secolul I î.Hr. Autorii romani, precum Marcus Terentius Varro și Columella, descriau acești câini ca ajutoare indispensabile ale ciobanilor. Se crede că strămoșii Maremmano au fost câini ciobănești asiatici mari, care au ajuns în Peninsula Apenninică odată cu triburile migratoare.
Rasa și-a primit numele dublu datorită celor două regiuni italiene – Maremma (o zonă mlăștinoasă de coastă în Toscana și Lazio) și Abruzzo (o regiune muntoasă din centrul Italiei). Istoric, în aceste regiuni existau tipuri ușor diferite de câini folosiți pentru paza oilor. Ciobanilor din Abruzzo își mutau turmele pe pășunile montane vara, iar iarna – în câmpiile Maremmei. Această transhumanță sezonieră a animalelor a contribuit la schimbul de material genetic între câinii din diferite regiuni. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, existau dispute cu privire la care regiune era „adevărata” patrie a rasei. În cele din urmă, în anii 1860, profesorul Giuseppe Solaro a propus denumirea unificată de „ciobănesc Maremmano-Abruzzese”, recunoscând contribuția ambelor regiuni la formarea rasei. Recunoașterea oficială și standardizarea rasei au avut loc mult mai târziu, iar un standard unic a fost adoptat abia în 1958.
De-a lungul secolelor, sarcina principală a ciobănescului Maremmano a fost protejarea turmelor de lupi și alți prădători, precum și de hoți. Culoarea lor albă nu este întâmplătoare: le permitea ciobanilor să-și deosebească ușor câinii de lupii gri, mai ales în condiții de vizibilitate redusă. Acești câini lucrau independent, luând decizii fără controlul constant al omului, ceea ce a contribuit la dezvoltarea inteligenței lor înalte și a caracterului lor independent. Chiar și astăzi, ciobăneștii Maremmano-Abruzzese sunt folosiți cu succes pentru paza animalelor nu numai în Italia, ci și în alte țări, inclusiv în SUA și Australia, unde ajută la protejarea turmelor de coioți și câini sălbatici dingo.
Cum arată ciobănescul Maremmano-Abruzzese: standard și descrierea aspectului exterior
Ciobănescul Maremmano-Abruzzese este un câine de dimensiuni mari, cu o constituție robustă, dar nu greoaie, cu o musculatură bine dezvoltată. Aspectul general inspiră forță, noblețe și o anumită severitate. Este adesea comparat cu un urs polar alb datorită capului masiv și blănii albe dense.
Capul la Maremmano este mare, de formă cuneiformă, amintind de cel al unui urs. Craniul este lat, cu un stop abia vizibil (trecerea de la frunte la bot). Botul este puțin mai scurt decât partea craniană, bine umplut, nu ascuțit. Nasul este mare, negru. Buzele sunt strâns aderente, de culoare neagră. Maxilarele sunt puternice, cu o mușcătură în foarfecă.
Ochii sunt în formă de migdală, mici în comparație cu dimensiunea capului, așezați ușor oblic. Culoarea – de la ocru la castaniu închis. Privirea este inteligentă, vigilentă, calmă, dar atentă.
Urechile sunt prinse sus, în formă de V, pendulante, dar mobile. Aderă strâns de obraji. În stare de alertă, câinele le poate ridica ușor la bază.
Gâtul este puternic, musculos, fără salbă, aproximativ egal cu lungimea capului. În jurul gâtului, blana formează un „guler” sau o coamă caracteristică, deosebit de pronunțată la masculi.
Corpul este ușor alungit (lungimea corpului este cu aproximativ 1/18 mai mare decât înălțimea la greabăn). Spatele este drept, puternic. Crupa este lată, musculoasă, ușor înclinată. Pieptul este adânc, voluminos, coborând până la nivelul coatelor. Coastele sunt bine arcuite.
Coada este prinsă jos, în stare de repaus este coborâtă și ajunge la jaret. În timpul mișcării sau al excitării, câinele o ține la nivelul spatelui sau puțin mai sus, ușor curbată la vârf. Coada este bine acoperită cu păr.
Membrele sunt drepte, paralele, cu osatură puternică și musculatură bine dezvoltată. Lăbuțele sunt de formă ovală, cu degete strânse și pernuțe puternice, negre. Pintenii, dacă sunt prezenți, sunt de obicei îndepărtați.
Blana la ciobănescul Maremmano-Abruzzese este foarte densă, aspră la atingere, dreaptă sau ușor ondulată. Substratul este abundent, mai ales în perioada de iarnă. Pe cap, urechi și partea anterioară a membrelor blana este scurtă. Pe trunchi și coadă – mai lungă, formând franjuri pe partea posterioară a membrelor.
Culoarea este exclusiv albă. Sunt permise nuanțe ușoare de fildeș, portocaliu pal sau lămâie, dar acestea nu trebuie să fie strălucitoare sau să formeze pete.
Mișcările pentru un câine atât de mare sunt surprinzător de ușoare și libere. Mișcarea caracteristică este un trap amplu. Constituția masivă nu împiedică ciobănescul să rămână flexibil și ușor în mișcare. Imaginea ciobănescului Maremmano-Abruzzese este maiestuoasă și respectabilă, iar comportamentul, în ciuda instinctelor de pază, poate fi extrem de prietenos și afectuos față de familia sa.
